Exploratorii viitoruluiPe măsură ce ne vom răspândi în cosmos, calea pe care o vom urma ne va fi modelată de dorinţe mai vechi, familiare omului – poate chiar şi de un pic de fervoare religioasă. Ce raţiuni vor modela oare viitorul misiunilor de explorare şi colonizare spaţială ale umanităţii?

 

 


Viitorul îndepărtat: Unde vom trăi?

 



Este un fapt inevitabil. Destinaţiile vizitelor în spaţiul cosmic vor fi întotdeauna limitate de problemele tehnice implicate de călătoriile pe distanţe inimaginabil de mari, menţionând aici în special limitele impuse de durata vieţii omului. Totuşi, acesta nu va fi singurul factor implicat în alegerea destinaţiilor spre care se vor îndrepta urmaşii noştri. Itinerarul lor prin cosmos va fi în egală măsură determinat de motivaţii umane venite din trecut - poate chiar şi de un strop de fervoare religioasă.

Pentru început, veştile proaste. Anul trecut, un grup de oameni de ştiinţă, ingineri şi futurologi s-au adunat în Orlando, Florida, pentru a creiona viitoarea eră de explorări a omenirii. Numele planului era Studiul Navelor Interstelare în 100 de Ani. Ideea de bază era legată de demararea cercetărilor necesare pentru a duce oamenii cât mai aproape de stele în secolul următor. Nu putem acuza ideea ca fiind prea ambiţioasă, dar mulţi dintre cei implicaţi au realizat curând că planurile de dezvoltare a tehnologiei necesare erau măcar descurajatoare, dacă nu chiar fanteziste.

Neal Pellis de la Asociaţia Universităţilor pentru Cercetări Spaţiale cu sediul în Columbia, Maryland, a rezumat cât de departe este nava noastră spaţială cea mai rapidă de realizarea unei călătorii interstelare. "Cea mai apropiată stea este Alpha Centauri", a spus el participanţilor la reuniunea “Studiul Navelor Interstelare în 100 de Ani”. "Cu o viteză de 25.000 de mile pe oră, ne-ar trebui 115.000 ani să ajungem acolo. Prin urmare, acesta nu poate fi un plan."

Chiar dacă vom descoperi o modalitate de a călători la viteza necesară pentru a reuşi să ajungem la stele într-o viaţă de om, energia necesară pentru a ajunge acolo e cu mult peste mijloacele disponibile nouă în viitorul previzibil. Mark Millis de Fundaţia Tau Zero, o organizaţie think tank, de consiliere şi informare pentru călătoriile spaţiale cu sediul în Fairview Park, Ohio, spune că doar o mică parte din producţia globală de energie de astăzi e direcţionată către zborurile în spaţiu. Dacă această stare de fapt persistă în timp ce producţia de energie continuă să crească la viteza ultimelor decenii, atunci misiunile interstelare sunt cel puţin la două dacă nu până la cinci secole distanţă după calculele sale (arxiv.org/abs/1101.1066).

Prin urmare, pentru următoarele câteva sute, dacă nu chiar mii de ani, omenirea va fi în mare măsură limitată doar la explorarea Sistemului Solar. Chiar şi deplasarea spre destinaţii mai apropiate de casă va fi una lentă, asta până ce vom descoperi nişte sisteme de propulsie mai bune decât cele cu rachete chimice - comparabile cu navele lui Columb, în termeni de viteză şi tehnologie, spune astrofizicianul Chris McKay de la NASA.

Presupunând că vom dobândi plusul de viteză care avem nevoie, spre ce destinaţii am putea călători pe mai departe în spaţiu şi ce scopuri vor urmări explorările noastre? Oamenii de ştiinţă vor continua fără nicio îndoială să trimită sonde de cercetare fără echipaj uman peste tot în Sistemul Solar, dar judecând după istorie, explorările umane şi colonizarea spaţiului nu vor fi fondate doar pe raţiuni de curiozitate ştiinţifică.

Roger Launius, fostul istoric şef al NASA, acum curator principal la Muzeul Naţional Smithsonian al Aerului şi Spaţiului din Washington DC, spune că ori de câte ori oamenii s-au aventurat în colţurile neexplorate de pe Pământ, motivaţia lor a avut mereu tendinţa să fie din seria "Dumnezeu, aur sau glorie" - cu alte cuvinte s-a urmărit fie convertirea popoarele indigene ori dimpotrivă, evitarea persecuţiile religioase, fie dobândirea de bogăţii sau de faimă.

 

În căutarea gloriei

Mare parte din explorarea spaţiului de către om de până în zilele noastre a fost motivată fără îndoială de glorie. Mândria naţională a fost în spatele primelor misiuni spaţiale cu echipaj uman şi a alimentat investiţiile colosale necesare pentru a duce primii oameni pe Lună. Va fi necesară o voinţă politică pe măsură pentru a realiza prima plimbare pe Marte sau vizitarea unui asteroid.

De aici mai departe, unele naţiuni sau companii ar putea dori să fie primele care să trimită astronauţi în lumi stâncoase precum Titan, satelitul lui Saturn, care îşi etalează lacurile polare cu metan lichid. O altă expediţie tentantă ar fi pe Europa, luna lui Jupiter - în special dacă oceanul în stare lichidă de sub suprafaţa sa de gheaţă se dovedeşte a fi locuit de forme de viaţă extreme.

Cât despre Dumnezeu? Motivaţia religioasă ar putea juca un rol pentru călătoriile în spaţiu? Viitorii exploratori ai Sistemului Solar nu vor avea de convertit extratereştri locali, dar religia tot ar mai putea fi un motiv teoretic pentru a părăsi Pământul. În secolul al 17-lea, de exemplu, puritanii englezi şi-au riscat vieţile pentru a se stabili în America de dragul practicării credinţei lor. În cazul în care industria zborurilor spaţiale private ar oferi mijloacele necesare, nu este imposibil ca un grup religios să fie printre primele care vor popula Luna sau o bază de pe Marte.

Cu toate acestea, raţiunile dominante pentru explorările din istoria noastră au fost cele economice, spune Launius. Printre oportunităţile economice din spaţiu au fost deja identificate mineritul pe asteroizi şi turismul spaţial, dar nu a venit încă timpul pentru ele. "Avem încă de fundamentat motivaţiile economice pentru desfăşurarea de activităţi spaţiale cu implicare umană", spune Launius. De exemplu, este imposibil de prezis ce resurse minerale vor fi importante pentru noi fie doar şi în câteva decenii (a se vedea "Vom rămâne fără resurse?"). În momentul în care ar deveni realizabil, să zicem, mineritul de platină de pe asteroizi, cererea omenirii pentru acest metal e posibil să fi dispărut deja.

O altă lecţie a istoriei este aceea că explorarea nu a fost permanent o activitate susţinută. În schimb, se întâmplă adesea explozii şi salturi. Să luăm în considerare modul în care vikingii s-au aventurat în America de Nord cu o mie de ani în urmă, totuşi stabilirea permanentă a europenilor acolo nu a urmat decât peste alte patru secole. Explorările în China, de asemenea, au durat secole, dar au încetat pe la 1500 sau cam pe acolo.

"Nimic nu e imposibil relativ la viitorul călătoriilor în spaţiu", spune John Logsdon, un cercetător de geopolitică de la George Washington University din Washington DC. El sugerează că generaţiile ulterioare s-ar putea opri la un moment dat din explorarea spaţiului îndepărtat sau poate pur şi simplu nu se vor mai aventura dincolo de Pământ.

Într-adevăr, urmaşii noştri se prea poate să nu ajungă să beneficieze de mijloacele necesare sau de o viaţă suficient de lungă pentru a ajunge la stele. Pentru ei stelele vor rămâne nişte sclipiri de lumină intangibile, aflate mereu mult prea departe.

Pe de altă parte, vor exista întotdeauna oameni precum delegaţii de la conferinţa “Studiul Navelor Interstelare în 100 de Ani” care vor lucra necontenit pentru a menţine viu acest vis.

 

Viitorul îndepărtat: Vom rămâne fără resurse?

 

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului Deep future: Where will we explore? publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Mihaela Gindu


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!