Am fost întrebat ce cred despre oamenii care produc știri false și dacă aceste știri pot fi recunoscute. Cum consider că e un subiect important, iată o serie de criterii extrase din propriile observații (dar și ale altora), cu ajutorul cărora poți recunoaște cu ușurință știrile și informațiile false atât din textele online, cât și din emisiunile televizate.

Titlul materialului

E mai simplu decât ai crede să recunoști falsitatea. Poate fi detectată încă din titlu. Dacă sună alarmist, incredibil ori conspiraționist, e foarte probabil să fie. Efectul poate fi indus în două feluri:
(1) prin formă (majuscule, semne de exclamare și boldire) și
(2) prin cuvinte alese cu intenție.

Un titlu formulat din superlative sau cuvinte ce trimit la:
::   Conspirație și secret-ism (”Adevărul din spatele…”; ”Fața ascunsă a…”; ”Mâna invizibilă… ”);
::   Stări emoționale extreme (”înfiorător; sfâșietor; dramatic”);
::   Exagerarea și extraordinarul (”fabulos”; ”colosal”; ”catastrofic”; ”incendiar”),

anunță un conținut probabil exagerat, răstălmăcit ori mincinos întru totul.

Recomandarea mea e să nu citești mai departe, ca să te ferești de conținutul manipulativ, ce mizează pe eroarea cognitivă ”ceea ce vezi este ceea ce crezi” sau, mai exact, ceea ce vezi și citești e adevărul ori realitatea.

Totuși, dacă mori de curiozitate, adoptă o atitudine sceptică vizavi de ideile transmise. Să ai pregătite interogații precum: unde sunt dovezile?; care sunt probele?; de unde știi? (Ai ghicit în stele sau ce?).

Să vedem împreună câteva titluri: ”Pierderi FABULOASE la CFR Călători”, ”Anunț înfiorător făcut de Bloomberg”, ”A murit după o partidă de sex. Ce i-a făcut iubitul în pat…”, ”Caz șocant în Alba!”.


Ce-l recomandă pe cel care informează?

Priceperea sau expertiza persoanei care face declarațiile pe un anume subiect contează. Mulți oameni au opinii sau comentează despre diferite subiecte la care n-au nicio pricepere, deoarece nimic, dar NIMIC, nu-i califică pentru opinii informate. Fie nu au autoritatea profesională, fie nu mai prezintă credibilitate (chiar dacă au patalamale) pe acel subiect. De multe ori sunt nu doar nepricepuți, ci și ignoranți, ceea ce nu-i împiedică de la exprimarea în termeni absoluți. Iar asta devine cu atât mai grav dacă au certificări, titluri academice ori funcții publice. Aceștia sunt amăgiți de iluzia cunoașterii care, în combinație cu atitudinea prezumțioasă, produce enormități ori bazaconii la foc automat. Se mai cheamă delir prin manuale de psihiatrie, adică atunci când avem o înșiruire de idei relativ structurată dar fără corespondență cu datele realității. Spre exemplu, dacă privești mai întâi la vorbele ministrului LOV(E), apoi în fluturaș și îți iese cu virgulă, realizezi cu uimire ”delirul” dumneaei (cu ghilimele fiindcă nu-i chiar delirul patologic).

Prezentarea surselor informaţiei prezentate

Oamenii vigilenți vizavi de propriul discurs și pregătiți profesional autentic manifestă prudență în exprimare. De obicei, caută să nu fie categorici și se feresc de concluzii absolute, bătute-n cuiele veșniciei. Îți prezintă cu transparență procesul de raționare ce le susține concluzia și îți pun la dispoziție sursele lor de informare și dovezile. Și mai important, zic eu, sunt deschiși la dialog, adică se feresc de răstălmăcire, intimidare și secretomanie.

Acele articole sau declarații care nu fac trimitere la sursele originare sau/și care nu citează cu ghilimele sunt dubioase (clinic) și probabil false. În mediul online, când nu apar trimiteri precise la o anume sursă de informare (pagini web), atenție, verificabilă, e limpede că acel conținut nu e de încredere sau e cel puțin dubios, indiferent de expertiza autorului. Acei jurnaliști care nu pun în textele lor trimiteri la sursele de informare, la dovezile și datele folosite, trebuie să ne fie limpede că intenția lor (mai mult ori mai puțin conștientizată) e de a manipula opinia cititorului. Nu confunda cu ”a convinge”. Nu e despre persuasiune, ci despre manipulare și machiavelism, însemnând că în aparență arată una și, pe ascunselea, urmează o altă agendă. Întotdeauna manipulatorii (cu accentuare machiavelică) fac un joc al aparențelor și interacționează într-o manieră duplicitară.


Credibilitatea sursei

De unde ai primit știrea? Credibilitatea sursei merită investigată. Chiar dacă provine de la o prietenă sau vreo persoană cu autoritate, înainte să-ți faci o opinie, merită să afli mai multe despre site-ul care a publicat-o. Mai exact, să cauți pagini ca ”despre”, ”misiunea”, ”echipa” sau ”contact”. Află care e trustul de presă sau cine finanțează acel proiect. Partizanatul nu e un rău în sine, însă poate deveni prin comunicarea de știri răstălmăcite – interpretări (favorabile) de dovezi și fapte care susțin poziția inițială vizavi de o topică ”fierbinte”.

În funcție de importanță, ai verificat știrea din cel puțin două surse independente (una de alta)? Dacă informația nu apare în cel puțin două, chiar trei locuri, atunci se poate să fie ori nouă și disputabilă, ori minciună sfruntată, considerând și alte criterii.


Regia emisiunii

În platourile televiziunilor, la emisiunile cu tematică politică apar adeseori personaje cointeresate. Mai nimeni nu e liber de partizanat sau aderență la o ideologie. Nu există sau rarisim pot apărea personaje apolitice care să comenteze dintr-o perspectivă neutră. Comunicatorii publici din emisiuni sunt aleși în funcție de partizanat. Există un bias al selecției și, de aceea, cei care seamănă, tind să se adune la un loc. Invitatul care face notă distinctă într-o astfel de emisiune are deja un rol prestabilit, ales de producător, și de care dumnealui ori dumneaei habar nu are (mai puțin când are, fiind parte din regie). Invitatul nu trebuie să fie prezent. Poate să fie contactat telefonic. Fără să știe (cu excepția complicității), joacă rolul de țintă vizibilă pentru audiență și ceilalți invitați în platou. Scopul psihologic e producerea unui efect de contrast între perorațiile partizane convingătoare și opinia fragilă, ușor de neutralizat în acest aranjament, a invitatului-țintă. Dacă se prinde de regie, nu va mai trece în veci pe la acea televiziune. Regia unor astfel de emisiuni asigură, prin intermediul acestor mascarade, chipurile talk-show-uri, adică emisiuni cu polemici și discuții, câștig de cauză (sau imagine) grupului (ne)politic care plătește cel mai bine.

În acele emisiuni fără ”regie”, care se vor obiective, vei vedea că invitații sunt prezenți în mod egal și nu există o țintă pe care ”moderatorul” și invitații partizani o țin sub tirul perorațiilor criticiste în cel mai bun caz care, de altfel, ajunge să fie tot mai rar, după observațiile mele. Cele mai multe perorații sunt grosolane, alteori sunt confabulații, ba chiar delir patologic.

Dincolo de selecția invitaților, poți remarca apropierea ori simultaneitatea de imagini și declarații. Imagini video sau fotografice cu îmbrânceli la un protest pot fi asociate cu discursul critic (sau demonic) al unui invitat în platou. Sau, dimpotrivă, pot fi așezate în contrast cu declarațiile despre protestul pașnic al altui invitat, demonstrând astfel minciuna acestuia. Principiul asocierilor imagini-declarații are o logică simplă, ce se poate învăța de la grădiniță: fie susține ”adevărul”, fie contrastează sugerând minciuna.

∗∗∗

În fața acestui asalt informațional posibil fals, poți fi tentată să renunți. Atitudinea sceptică vizavi de știri implică eforturi raționale. Să te retragi, alegând voluntar ignoranța, sperând la o lume mai bună, o lume cu oameni onești, poate fi o soluție de moment, așa cât să-ți mai tragi sufletul.

Risc poate un truism, dar în vremurile noastre, războaiele se poartă mediatic și mai puțin cu tancuri, rachete și soldați. Să înțeleg că citind acest text, realizezi, acum și nu e tardiv, dimensiunea manipulării mediatice? Poate ai înțeles mai demult, iar asta e bine. La rândul tău poți instrui pe alții, astfel încât nici ei să nu mai cadă victime, eventual prosternate în fața unor comunicatori publici tendențioși și manipulativi, ci să adopte o atitudine detectivistă vizavi de orice fragment de informație. Până nu pricepem cât de ușor ne poate fi manipulată mintea, rămânem niște păpuși trase de sfori de către un păpușar invizibil minților noastre.

Articol preluat de pe blogul SasSeramis, cu acordul autorului. Subtitlurile aparţin redacţiei Scientia.ro.
Credit imagine: wikipedia.org


Dacă găsiţi scientia.ro util, susţineţi site-ul printr-o donaţie.

Găzduire 2019: 485 €. Donat: 121.55


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!