Tânără râzândSă fii capabil să râzi de tine însuţi este considerat de obicei un semn de bun caracter şi fundamentul unui simţ al umorului sănătos. Cu toate acestea, râsul de sine este un comportament care abia a fost abordat de către psihologi. Iată ce relevă experimente recente.

 

 

 

 

 

S-au exprimat opinii – de exemplu, La Fave şi colegii lui credeau că să râzi de tine însuţi nu e niciodată ceva autentic şi că n-ar putea constitui vreodată un eveniment cu adevărat fericit. Dar, în mare parte din motive practice, nu există experimente pe acest subiect. Acum Ursula Beermann şi Willibald Ruch au arătat un mod de a o face.

Şaizeci şi şapte de studenţi şi-au evaluat capacitatea de a râde de ei înşişi şi au nominalizat unul sau doi colegi care să furnizeze o evaluare suplimentară a aceleiaşi abilităţi. Pe ascuns, în timp ce participanţii completau aceste chestionare, precum şi altele, la calculator, o cameră le făcea fotografii. Puţin mai târziu, participanţilor li s-a cerut să evalueze nişte fotografii distorsionate înfăţişând feţele unor femei şi bărbaţi necunoscuţi. Spre surpriza lor, în această selecţie erau incluse şi pozele cu ei făcute mai devreme pe ascuns. Acestea fuseseră şi ele distorsionate pentru a fi, de exemplu, întinse pe lăţime, ca şi imaginea pe care ai vedea-o privind o lingură (programul „Photobooth” de la Mac a fost utilizat pentru a crea aceste efecte).

 



Participanţii au fost filmaţi în timp ce evaluau fotografiile, astfel încât cercetătorii să poată analiza mai tîrziu materialul şi să vadă dacă participanţii au râs văzând imaginile distorsionate cu ei înşişi. Sistemul Ekman de (de)codificare a Activităţii Faciale, care se concentrează asupra contractării unor anumiţi muşchi ai feţei, a fost utilizat pentru decodarea expresiilor faciale ale participanţilor şi în mod special pentru a căuta semne ale „zâmbetelor Duchenne”, care sunt simetrice şi implică încreţirea muşchilor din jurul ochilor. Indici ai râsului au fost de asemenea observaţi.

Rezultatele par să valideze noua abordare metodologică. Deşi 80% dintre participanţi au arătat un zâmbet autentic cel puţin o dată la vederea propriei imagini distorsionate, cei care pretindeau că sunt capabili să râdă de ei înşişi şi ai căror colegi au confirmat acest verdict, au fost cei care au arătat zâmbete şi râsete mai frecvente şi mai intense şi mai puţine semne de zâmbet fals sau emoţie negativă, ca răspuns la imaginile distorsionate.

Pe de altă parte, nu a existat nicio corelaţie între abilitatea participanţilor de a râde de ei înşişi (bazată pe evaluarea proprie şi pe cea a colegilor) şi cantitatea de râs declanşată de imaginile distorsionate înfăţişând feţele altor persoane. Aceasta sugerează că înclinaţia de a râde de sine însuşi chiar este o trăsătură distinctă, separată de o disponibilitate generală de a râde.

În ultimă instanţă, acei participanţi care au râs mai mult de ei înşişi au tins să aibă stări mai agreabile, mai puţin serioase şi o dispoziţie mai bună în ziua testării.

„...Studiul prezent a reuşit să furnizeze primele dovezi empirice asupra fenomenului de a râde de tine însuţi, ” au spus cercetătorii.

 

 

Textul reprezintă traducerea articolului The first ever experimental investigation of laughing at oneself, publicat de bps-research-digest.blogspot.com, cu acordul editorului.
Traducerea: Ana Cristina Dumitrache


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!