Tipărire
Categorie: Jurnal de idei diverse
Accesări: 1662

De regulă articolele / cărțile despre limbajul uman sunt aride, iar rezultatul lecturii lor rareori produce revelații. Adevărul este că știm puține despre cum funcționează limbajul uman. Iată câteva gânduri despre ce știm și despre complexitatea acestui subiect.

Ce înseamnă a vorbi?

Gândiți-vă la următoarea situație, pe care o întâlnim în fiecare zi. Suntem parte într-o discuție pe un subiect care nu ne este foarte familiar, de exemplu: de ce nu am fost vizitați de extratereștri până acum.

Deși nu ne-am gândit niciodată la acest subiect cu seriozitate, nu avem idei clar conturate, vom exprima pe loc o serie de opinii pe această temă. Începem să vorbim, iar cuvintele încep să curgă. Împănăm discursul cu idei pe care le avem deja formulate (poate știm, de exemplu, că planetele care găzduiesc viață sunt departe de Terra ori că este nevoie de o tehnologie extraordinară pentru a călători distanțe enorme în spațiu). Dar ce este interesant e următorul lucru: gândurile curg, ca și când ar fi deja formulate, iar noi, fără efort, le materializăm prin pronunțarea lor.

Nu e mereu așa, dar se întâmplă deseori. Sunt și multe cazuri (poate majoritatea?) în care gândurile vin în fragmente, așteptând completarea. Le păstrăm în memorie, sperând să ajungem la aceste fragmente, pentru a le desăvârși. Când vrem să le activăm și completăm, uneori nu le mai găsim, le-am uitat...

Este mai ușor să vorbim, gândind în același timp, decât să citim un text deja scris pe o foaie de hârtie! Nu e uimitor? Cum e posibil așa ceva? Pare că utilizarea limbajului are o amplă componentă inconștientă. Pare că idei / fraze întregi vin direct închegate pentru a fi transformate în sunete (vorbire). Care este mecanismul din spatele acestui proces miraculos reprezintă deocamdată un mister...

Această idee ne duce la subiectul conștiinței, amplu prezentat de noi în acest articol: Cel mai probabil nu vom înţelege niciodată ce este conştiinţa. Ceea ce este conștient la un moment, a venit ca un șuvoi, mai mult sau mai puțin conturat, din inconștient. Probabil că orice discuție despre conștiință trebuie să ia în calcul universul prea puțin cunoscut al inconștientului.


Când a apărut vorbirea?

Pe baza interpretărilor descoperirilor arheologice se apreciază că limbajul a apărut cu 50 sau 100 de mii de ani în urmă. Homo sapiens este o specie tânără, apărută acum circa 200 - 250 de mii de ani.

Darwin, referindu-se la limbaj, spunea: „Animalele inferioare diferă de om în esență prin capacitatea nelimitată a acestuia de a asocia sunete și idei”.


Este limbajul pentru a vorbi ori pentru a gândi?

Una dintre teoriile cele mai solide privind limbajul îi aparține lui Noam Chomsky, intelectual american. Acesta a propus ideea că limbajul este un fel de organ biologic, că omul se naște cu o sintaxă (o structură a limbajului) ce permite învățarea unui limbaj. Limbajul nu este un instrument pe care omul îl folosește într-un anumit scop, ci un obiect biologic, ca sistemul vizual ori sistemul imunitar.

Chomsky este de opinie că principala caracteristică a limbajului este capacitatea de a asocia sunetele cu ideile, după cum spunea Darwin. Conexiunea dintre limbaj și gândire este, așadar, elementul definitoriu al limbajului. Externalizarea, transmiterea gândurilor prin vorbire ori scriere, este un aspect secundar. Această idee este una puternică și vine în contradicție cu opinia comună, conform căreia limbajul este pentru comunicare. Limbajul este pentru gândire!

Putem adânci această idee. Limbajul, în funcție de cât de bine este stăpânit, dă măsura calității gândirii. Un limbaj bine structurat, cu un vocabular bogat, oferă condițiile unui gândiri complexe, nuanțate, inovative. O minte care accesează cele mai importante idei ale speciei (prin, de exemplu, lectura marilor cărți ale umanității) își oferă oportunitatea de a lucra cu un material de primă clasă.


Limbajul utilizează distanța structurală minimă

Da, subtitlul sună complicat, dar iată un exemplu care explică despre ce e vorba.

Avem următoarea afirmație: „Instinctiv, vulturii care zboară înoată”. Este reproducerea după eng. „Instinctively, eagles that fly swim”.

În primul rând e de observat similaritatea dintre construcțiile între cele două limbi, română și engleză, care vine să confirme ideea lui Chomsky, că limbajul este prezent în toți sub forma unei structuri înnăscute.

Ce e uimitor cu această propoziție? Adverbul, „instinctiv”, este asociat cu verbul „înoată”, al doilea verb din propoziție, nu cu „zboară”, care este primul. La fel într-o variațiune a acestei propoziții: „Pot vulturii care zboară să înoate?”.

De ce e uimitor? Pentru că ar fi de așteptat, întrucât ar fi mai simplu de procesat, ca principiul limbii să fie „distanța liniară minimă”, adică adverbul să fie mai aproape de verbul „înoată”, nu de „zboară”. Pentru că lucrurile stau altfel, este demonstrată importanța structurii limbajului, iar această descoperire a lui Chomsky este cunoscută ca „principiul distanței structurale minime”.

 

Dacă vreți să citiți mai multe despre teoria lui Chomsky, vă invităm să citiți acest interviu.