Tipărire
Categorie: Dificultăţi ale limbii române
Accesări: 1587

Vorbeam recent despre ciudata evoluție a unui cuvânt din vocabularul științific, „etnobotanică”. Un nou termen, existent deja în limba română, „șef”, mai intră o dată în limba română, dar ignorând prima intrare și păstrând scrierea din limba franceză și engleză (în care a fost importat din franceză), „chef”.



De când cu emisiunea „Master Chef”, bucătarii nu mai sunt bucătari, ci „chef”, pronunțat „șef”.

Cum spuneam, cuvântul a mai intrat o dată în limba română: banalul „șef”, folosit în sintagme ca: „șef de birou”, „șef de depozit” șamd.

„Chef” este versiunea scurtă a franțuzescului „chef de cuisine” sau „chef cuisinier”, care înseamnă, cum ușor se poate deduce, „șeful bucătăriei” ori, mai pe românește, „bucătarul șef”.

„Chef”, cu sensul de „bună dispoziție” ori „petrecere”, vine din limba turcă.

Este nevoie de un așa termen în limba română? Să începem să le spunem „chef” bucătarilor? Nu are niciun sens, dar, cel mai probabil, niciun argument nu va opri marșul triumfal al „chef” către impunerea definitivă în limbajul vorbit. Probabil nu și în dicționare.