AstrologieCei care cred în astrologie, cei care se simt nesiguri dimineaţa până nu află ce le-au hărăzit astrele, oricâte dovezi li s-ar oferi despre stupiditatea astrologiei, nu-şi vor schimba ideile. Ori, poate, unul, doi. Deci pentru cine este acest articol? Pentru cei care sunt pe graniţă, pentru cei care au dubii din când în când.

 

Cum funcţionează astrologia, partea 1

Am vrut să aflu dacă oamenii au trăsăturile pe care semnele zodiacale spun că le au, aşa că am efectuat o verificare prin intermediul Twitter. [...] Dar micul meu test de pe Twitter nu este, vă imaginaţi, primul astfel de test al astrologiei. Multe, foarte multe studii au fost făcute. Cu cât mai profesionist studiul, cu atât mai mai evidente rezultatele privind nerelevanţa astrologiei.

Cercetătorul danez Rob Nanninga a scris următoarele:

"Unul dintre cele mai bune teste executate vreodată a fost realizat de Geoffrey Dean. Acesta a selectat 60 de persoane introvertite şi 60 de persoane extravertite. Apoi a furnizat fiecăruia dintre cei 45 de astrologi participanţi la teste datele de naştere ale celor 120 de subiecţi. Sarcina astrologilor a fost aceea de a determina care sunt introvertiţi şi care sunt extravertiţi. Rezultatele au fost dezamăgitoare. Rezultatele au arătat ca şi când astrologii au dat cu banul, rata de succes fiind de 50,2%".

Muzele Urania si Caliope de Simon Vouet

Muzele Urania (muza astrologiei) şi Caliope de Simon Vouet

Rob Nanninga a efectuat propriul test cu 7 persoane provenite din diverse medii, cărora le-a cerut să completeze nişte formulare cu date detaliate despre persoanele lor. Separat cei 7 au completat şi câte o listă cu evenimente mai importante din viaţa lor. 50 de astrologi experimentaţi au fost solicitaţi să potrivească formularele cu listele de evenimente; dacă ar fi reuşit, astrologii ar fi primit câte 5000 de guldeni (monedă olandeză). Nanninga, pentru control, a cerut să execute aceeaşi sarcină şi unui grup de sceptici, care a trebuit să încerce potrivirea între documente pe baza indiciilor subtile oferite de cele scrise de cei 7 subiecţi.


Astrologilor li s-a cerut - înainte de anunţarea rezultatelor - să indice câte răspunsuri corecte cred că au dat. Jumătate dintre astrologi au afirmat că se aşteaptă să fi potrivit în mod corect formularele cu listele în toate cazurile. Numai 6 astrologi au afirmat că se aşteaptă să fi dat răspunsul corect numai în patru cazuri. În fapt, cel mai de succes astrolog a potrivit formularele cu listele în doar 3 cazuri. 22 dintre astrologi nu au nimerit nici măcar o dată.

Nu s-a putut dovedi în niciun fel că astrologii mai experimentaţi au dat răspunsuri mai bune decât cei mai noi în "meserie". Au fost comparate răspunsurile date de astrologi. Pentru că toţi au avut de judecat acelaşi set de date, ar fi fost poate de aşteptat ca măcar greşelile să fie asemănătoare. De fapt a fost un haos total. Alegerea perechilor formular-listă a părut să se fi făcut cu ajutorul unui generator aleator de răspunsuri.

Cum s-au descurcat cei din grupul de sceptici? Cel mai „de succes" sceptic a nimerit 3 răspunsuri corecte, ca cel mai norocos astrolog...

În afara testului menţionat mai sus, Geoffrey Dean a efectuat, de asemenea, o analiză a aproape 300 de studii asupra astrologiei. Nu a găsit date concludente din care să reiasă că astrologia funcţionează în vreun fel. Dean a identificat că percepţia unora conform căreia astrologia oferă răspunsuri corecte se datorează unor aşa-numiţi "factori de convingere ascunşi". Acesta a scris:

„Pentru critici, eşecul de a oferi răspunsuri solide în condiţii de test serios nu reprezintă nimic deosebit, pentru că aparenta eficienţă a astrologiei este explicată de aceiaşi factori de convingere prezenţi în alte metode ridicole ca frenologia ori deschiderea arterelor pentru a înlătura cauza bolilor. Aceşti factori dau impresia că astrologia funcţionează. Dacă eşti în căutarea unui domeniu unde nimic nu este adevărat şi totul este permis, atunci astrologia este alegerea cea mai potrivită".

Cei care cred în horoscop cel mai probabil că vor continua să rămână cu aceleaşi idei pe care le aveau înainte de lectura acestui articol; pentru ei nicio dovadă nu este suficientă pentru a-i face să-şi schimbe opinia privind eficienţa reală a astrologiei. Dar pentru cei care au mici dubii privind seriozitatea şi soliditatea astrologiei, e posibil ca astfel de informaţii să fie utile, mai ales că unii dintre aceştia sunt în conducerea ţării ori conduc afaceri. Dacă cineva cu puterea de a-ţi  influenţa viaţa prin deciziile pe care le ia se ghidează în stabilirea acestor decizii în funcţie de "predicţiile" astrologului, atunci cu siguranţă că această persoană nu este una de încredere.


Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului All about astrology de Brian Dunning, traducere realizată cu acordul autorului.

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.