Puţini ar fi probabil cei care ar susţine că ar putea obţine o formă fizică optimă fără să se antreneze intens şi constant. Sau să vorbească o limbă străină fără să treacă printr-un lung şi dificil proces de învăţare. Ori să pună pe picioare o afacere fără să înţeleagă şi să aplice principiile de marketing.
Şi atunci oare de ce suntem atât de convinşi cu toţii că a gândi se întâmplă oarecum automat, fără efort, fără reguli şi mai ales că întotdeauna concluziile la care ajungem sunt, by default, corecte?
A gândi – o activitate atât de familiară speciei Homo Sapiens şi totuşi atât de greu de controlat şi evaluat. Tot aşa cum muşchii cu care ne naştem sunt potenţial capabili să câştige în forţă şi masă dacă sunt antrenaţi corespunzător, gândirea umană are şi ea nevoie de un „antrenament” special pentru a dobândi mai multă acurateţe, claritate şi relevanţă. Ceea ce înseamnă că ea nu poate fi lăsată să „se întâmple” după voia ei în capul nostru, ci trebuie „obligată” să se supună unor reguli şi criterii care să garanteze că rezultatele pe care le furnizează sunt de încredere. Cum putem oare „obliga” gândirea să se supună unor reguli? Gândind la felul în care gândim, mai exact aplicând gândirea critică.
Ce este gândirea critică? Este o formă de gândire disciplinată, care evaluează informaţiile, argumentele şi gândirea proprie folosind o mulţime de caracteristici şi activităţi intelectuale. Sună foarte complicat, dar odată dobândită această deprindere, informaţiile vor putea fi evaluate mai comprehensiv, iar argumentele eronate identificate mai rapid. Asta cel puţin în teorie! Gândirea critică este o aptitudine, o unealtă, ceea ce înseamnă că nu ne naştem cu ea, ci o dobândim pe parcurs prin învăţare, efort, încercare şi eroare. De ce ar fi important să învăţăm acest mod de a gândi? Pentru că tot ceea ce facem în viaţă, toate deciziile pe care le luăm sunt rezultatul unor anumite concluzii la care ajungem prin gândire. Iar dacă procesul de la care pornim – gândirea – este eronat, atunci nici concluziile, nici deciziile pe care le luăm pe baza concluziilor nu pot fi decât eronate.
Copiii nu pot gândi critic, cel puţin până la o anumită vârstă. De aceea pot fi „prostiţi” atât de uşor să creadă în Zâna Măseluţă, Moş Crăciun sau orice alt personaj fantastic din lumea poveştilor. Dar pe măsură ce experienţa lor de viaţă se acumulează, iar facultăţile raţionale se optimizează, nu mai sunt chiar atât de vulnerabili în faţa credinţelor şi convingerilor pe care le primesc de la părinţi sau alţi adulţi. Ceea ce înseamnă că facultatea de a raţiona posedă capacitatea de a se dezvolta. Din păcate această capacitate este neglijată odată ce devenim adulţi. Toată lumea gândeşte – dar fără verificare şi control gândirea poate fi eronată, distorsionată, preconcepută. În plus, într-o societate în care informaţia este omniprezentă (televizor, internet, telefon, tabletă etc.) suntem permanent bombardaţi cu tot felul de argumente, concluzii, teorii a căror validitate nu poate fi testată decât aplicând gândirea critică. Cum anume?
Gândirea critică ne ajută în primul rând să identificăm argumentele cu scopul de a le analiza şi evalua din punct de vedere al structurii şi consistenţei logice. Un raţionament valid trebuie să se bazeze pe o logică consistentă, solidă, iar nu pe emoţii ori presiune socială. În plus, adevărul unui raţionament nu este determinat de emoţia pe care o stârneşte, nici de grupul social care crede în acel raţionament. Cu alte cuvinte argumentele sunt susceptibile să sufere din cauza aşa-numitelor erori logice, dar şi a prejudecăţilor, preconcepţiilor, predispoziţiilor.
Cum arată însă un argument corect din punct de vedere logic? Toate argumentele (denumite silogisme) au o anumită structură de bază. Ele includ una sau mai multe premise – considerate adevărate – cărora li se aplică principiile logice pentru a se ajunge la o concluzie. Structura standard a unui silogism include trei propoziţii – două premise şi o concluzie.
Exemplu:
Toţi oamenii sunt muritori.
Socrate este om.
Concluzie: Socrate este muritor.
Un silogism valid este cel în care dacă premisele sunt adevărate atunci şi concluzia trebuie să fie adevărată. Deci una din condiţiile de bază pentru corectitudinea unei judecăţi este analiza premiselor. Dar chiar dacă toate premisele unui argument sunt adevărate, argumentul poate fi invalid dacă principiile logice aplicate sunt eronate, respectiv dacă în raţionament intervin aşa-numitele erori logice. Cu alte cuvinte seamănă un pic cu matematica: când rezolvi o ecuaţie trebuie să aplici principiile matematice corecte pentru a obţine rezultatul corect.
Majoritatea argumentelor prezentate în mass-media „suferă” din cauza a nenumărate erori logice, ceea ce înseamnă că validitatea lor nu poate fi susţinută. Un truc folosit este faptul că premisele de la care porneşte un argument nu pot fi evaluate din punct de vedere al adevărului. Cuvântul cheie în acest tip de argument este „secret”. Există o adevărată modă a proiectelor top secret, care de obicei urmăresc ceva malefic şi care exercită o putere considerabilă asupra noastră a tuturor. Dar premisa de la care porneşte un asemenea argument nu poate fi verificată pentru că proiectul despre care se vorbeşte este „top secret”.
Un alt truc. În formularea unui argument se porneşte invers: se alege concluzia dorită, iar apoi se construieşte argumentul care să suporte concluzia. Iar pentru a face acest lucru se apelează la erori logice. Lista erorilor logice este foarte lungă, dar mă voi opri să analizez numai două: apelul la autoritate (cu subcategoria apelul la antichitate) şi argumentul circular.
Într-un număr online din „Femeia” apare un articol cu titlul „Rodia, secretul tinereţii” care începe astfel: “Egiptenii credeau în puterea acestui fruct de a le oferi viaţa fără de moarte”, pentru a continua apoi cu o serie de motive în favoarea consumului de rodii. În propoziţia de început a articolului se face apel la autoritatea unui popor antic şi înţelept care preţuia rodia. Din acest motiv şi noi, oamenii secolului 21, ar trebui să avem încredere în calităţile acestui fruct. Premisa de la care se porneşte este: “Antic înseamnă înţelept”. Dar oare este aşa? Orice şcolar contemporan ştie mult mai mult despre orice domeniu al ştiinţei - fizică, chimie, astronomie etc. – decât un egiptean antic, pentru că are avantajul că poate asimila descoperirile şi cunoştinţele acumulate de-a lungul secolelor scurse de la perioada Egiptului Antic, informaţii complet necunoscute antichităţii. Foarte multe dintre argumentele care vin în favoarea (sau defavoarea) unui anumit produs (naturist sau nu) apelează la autoritate. Un alt exemplu: articol apărut în Realitatea online: 10 lucruri pe care nu le ştiai despre mierea de albine. Şi aici se face apel la autoritatea antichităţii şi în plus apare un argument circular: “Mierea este bună pentru că este bună”. Citez: “În Egipt şi în India antică (mierea) era considerată un dar al zeilor. S-au găsit papirusuri care îndeamnă la consumul de miere pentru că "este bună".
De obicei autoritatea cea mai des invocată este ştiinţa, dar informaţia oferită este atât de inconsistentă încât nu are cum fi un argument solid. În majoritatea cazurilor se vorbeşte la modul foarte general despre un singur studiu ştiinţific care a demonstrat că un anumit produs este bun (sau din contră dăunător). De exemplu: “Un compus chimic pe care producătorii de bere îl folosesc pentru a da gustul amar al berii reprezintă o protecţie eficientă împotriva virusului care cauzează forme severe de pneumonie şi bronşită la copii, susţine studiul realizat de cercetătorii de la Sapporo Medical University în colaborare cu producătorii de bere niponi”.
Dar în ştiinţă nu se pot formula concluzii valabile pe baza unui singur studiu. Pentru ca informaţia să fie completă ar trebui prezentate multe alte studii care au ajuns la aceleaşi concluzii, precum şi studiile care au ajuns la rezultate diferite. Abia după aceea s-ar putea obţine concluzii relevante.
Al doilea tip de eroare logică des întâlnită este aşa-numitul argument circular, în care o premisă include concluzia. Cu alte cuvinte se porneşte de la ceea ce ar trebui argumentat.
Argumentul „Produsele naturale sunt sănătoase pentru că sunt naturale” este o tautologie. El ar putea avea forma:
Natura este bună (sănătoasă).
Acesta este un produs natural.
Deci produsul este bun (sănătos).
Acesta este cel mai întâlnit tip de argument în marketingul produselor „naturale” în care abundă formulări de genul: „Produse naturiste pentru o sănătate deplină”. Dar este oare natura bună/sănătoasă? Sau altfel formulat: tot ce este natural este bun/sănătos? Pentru ca să demonstrăm că această premisă nu poate fi adevărată ar trebui să găsim ceva care este natural, dar nu este neapărat bun/sănătos. Cine caută găseşte: ciupercile otrăvitoare, plantele otrăvitoare, metalele radioactive, cutremurele, inundaţiile, erupţiile vulcanice, germenii patogeni, bolile, chiar moartea. Toate acestea sunt naturale, dar nu sunt nici bune, nici sănătoase. Deci calitatea unui produs de a fi natural nu-l face automat sănătos/bun/dezirabil. Acest lucru nu înseamnă că un anumit produs naturist nu este bun, ci doar că argumentul folosit este eronat din punct de vedere logic şi de aceea nu poate fi valid.
Tot la argumente circulare intră şi vasta categorie a fenomenelor paranormale care sunt justificate de genul: „Am trăit o experienţă paranormală, ceea ce înseamnă că fenomenele paranormale există”. Este vorba din nou despre un argument invalid, ce nu poate fi luat în serios. Oamenii pot trăi nenumărate stări stranii pe care nu şi le pot explica, dar care dacă ar fi analizate medical, cu ajutorul unor aparate, sau ştiinţific într-un laborator probabil că s-ar putea găsi explicaţii. Noţiunea „paranormal” este o noţiune „goală”, care nu defineşte nimic concret – e doar un paravan pentru ceva ce nu este înţeles.
În final câteva consideraţii despre un motto celebru: „Gândeşte liber”. În primul rând nu poţi gândi liber! Aşa cum spuneam, gândirea trebuie să se supună anumitor principii logice şi să urmeze o structură logică precisă pentru a ajunge la concluzii valide. Dar chiar dacă ar fi să putem gândi liber, atunci nu pot să nu mă întreb: „Liber de ce?” De restricţii, limitări, norme sociale, legi, autoritate, pasiune, emoţii? Lista ar putea continua la nesfârşit. Iar dacă definim termenul liber în relaţie directă cu libertatea civilă (căci şi aici poate fi vorba despre libertate intelectuală, socială, financiară, de exprimare, de asociere etc.) atunci înseamnă că pentru cei închişi din motive politice sau penale formularea ar putea suna simplu: „Gândeşte” ori „Gândeşte neliber”. Doar gândeşte ...
Gândirea critică, odată însuşită, poate reprezenta o unealtă utilă în formularea unor decizii inteligente referitoare la ce trebuie să credem şi ce trebuie să facem. Cu ajutorul ei ne putem apăra de erori, amăgiri, iluzii, superstiţii, căci ne obligă să căutăm cunoştinţe şi evidenţe care se potrivesc cu realitatea, chiar dacă combat credinţele noastre preţuite.
Totodată ne putem vedea pe noi înşine într-o lumină mai apropiată de realitate: drept fiinţe limitate, înclinate spre eroare şi supra-încredere în sine.
Doresc să închei folosind vorbele lui Eduard de LaPlante, creatorul paginii web „The Critical Thinker Academy”: „A gândi critic are un rol important în supravieţuire, căci ajută la optimizarea calităţii convingerilor şi deciziilor individuale. Prin acceptarea şi chiar îmbrăţişarea limitărilor şi erorilor cognitive, iar nu prin negarea sau lupta împotriva lor este posibilă optimizarea calităţii judecăţii şi realizarea de decizii mai raţionale”.
Bibliografie
1. How To Argue, Steven Novella, MD
http://www.theness.com/index.php/how-to-argue/
2. Top 20 Logical Fallacies
http://www.theskepticsguide.org/resources/logicalfallacies.aspx
3. 10 Cognitive Thinking Errors, John Phillips and Joseph Bennette
http://powerstates.com/10-cognitive-thinking-errors#.UMckday2aho
4. Cognitive bias
http://www.sciencedaily.com/articles/c/cognitive_bias.htm
5. The Critical Thinker Academy
http://www.criticalthinkeracademy.com/
6. Critical Thinking Foundation
http://www.criticalthinking.org/
7. How to Think about Weird Things. Critical Thinking for a New Age – Th. Schick, Jr. , Lewis Vaughn – McGraw Hill Higher Education, Fourth Edition
