Alegeți să mâncați într-un restaurant cu taxă fixă: plătiți 100 de lei și, într-un interval de două ore, puteți bea și mânca cât și ce doriți. Ce se întâmplă cu cei mai mulți dintre participanți? Vor încerca să fie siguri că atunci când părăsesc localul, nu sunt în pierdere; prin urmare, vor încerca să bea și mănânce cât mai mult, în așa fel încât să simtă la final că a meritat „investiția”. Dar acest tip de comportament este irațional. De ce?
Pentru că nu mai e nimic de făcut în ce privește prețul plătit. Cei 100 de lei, odată plătiți, sunt pierduți. De aici încolo orice „competiție” cu restaurantul este inutilă. Supraalimentarea nu oferă avantaje. Băutul în exces, de asemenea. Prin urmare, satisfacția de moment ce urmează constatării că ați băut și mâncat pentru o sumă mai mare decât cea plătită (cu prețul băutului și mâncatului în exces) este înșelătoare, atâta vreme cât ea nu diminuează în niciun fel prețul plătit și nu oferă niciun alt fel de avantaje, ci doar, eventual, dezavantajele ce decurg din excesele menționate.
