Femeie gândindÎn urmă cu două zile am aflat din mass-media că o femeie din judeţul Suceava s-a vindecat de cancer, deşi era în stadiul terminal. Fireşte, ştirea este prezentată ca un miracol de către presă, iar la uimirea generală contribuie şi chirurgul pacientei, care ne spune că nu a mai întâlnit un asemenea caz în întreaga carieră (ceea ce poate fi adevărat, deşi nu ştim cât ţine legătura cu pacienţii, după operaţie). Dar a mai citit de asemenea cazuri? Presupunem că respectivul chirurg a mai şi citit în domeniul în care practică de la terminarea facultăţii.



Ce a făcut suceveanca de a reuşit să scape de cancer?
Iată seria de remedii folosite:
- tratament cu roci vulcanice, pentru că „detoxifică organismul”
- pastile cu minerale extrase din pietre
- apă cu lămâie
- apă cu bicarbonat de sodiu
- leacul anticancer al Monicăi Tatoiu, bazat pe lăptişor de matcă, miere de salcâm, propolis şi polen
- a redus consumul de carne și dulciuri din alimentație
- s-a axat mai mult pe sucuri de fructe şi legume, în special sfeclă roşie, ţelină, păstârnac, ridiche şi varză
- a citit cărţi întregi cu rugăciuni
- a mers în pelerinaj pe la mai multe lăcaşuri de cult din judeţ şi din ţară

Chirurgul ne mai spune că "Este prima minune la care asistă din 1978, de când şi-a făcut debutul în medicină, şi nu ştie colegi de breaslă care să fi întâlnit situaţii asemănătoare în cariera lor", conform Realitatea.

 



E un caz complicat. Toţi am vrea să ştim ce a funcţionat din seria de "tratamente" încercate de pacienta din Suceava. Să fi fost rocile vulcanice ori faptul că nu a mai mâncat atât de multe dulciuri? Ori poate Dumnezeu, cu sentimentul vinovăţiei că a pierdut momentul de a interveni în cazul atacului grupării Boko Haram de la începutul lunii ianuarie asupra unor sate din Nigeria, când a lăsat în urmă circa 2.000 de morţi, s-a gândit să dea o mână de ajutor în acest caz. Ori poate l-o fi apucat pe cel de sus remuşcarea pentru ororile Holocaustului ori măcar pentru copiii mutilaţi, bolnavi de cancer, de la spitalul Marie Curie. O fi vrut să intervină, dar n-o fi fost atent. Nu ştim sigur...

Desigur, nu e de neglijat nici ideea cu leacul Monicăi Tatoiu, care, toată lumea ştie, şi-a petrecut o viaţă în laboratoare (deşi n-a spus, sigur a câştiga Premiul Nobel pentru medicină), alături de cei mai străluciţi cercetători ai planetei, creând leacuri împotriva cancerului.

În fapt, cazuri de remisie a cancerului (aşadar, de dispariţie a cancerului la un pacient care nu este supus niciunui tratament) sunt nenumărate în literatura medicală. În România nu cred să existe vreo statistică, pentru că nu-i aşa? ăsta e ultimul lucru la care să se gândească doctorii români, subfinanţaţi şi, oricum, cu gândul la altele. De exemplu, în cazul cancerului la sân, sunt studii care indică faptul că 22% dintre cazuri suferă remisie spontană.

Atât despre acest caz. De ce l-am descris pe scurt? Pentru că pornind de la el este probabil ca alţi bolnavi de cancer să creadă că, în fine, au găsit soluţia. Dacă vor face ceva ori tot din ce a făcut pacienta suceveană, vor reuşi şi ei să scape de cancer, nu? Pe de altă parte, astfel de cazuri, prost prezentate de presă - şi asta este regula - consolidează sentimentul că medicina nu poate rezolva problema cancerului, dar Monica Tatoiu (cu tot ce reprezintă ea, adică pseudoştiinţa) da.

În acest fel funcţionează eroarea disponibilității: ne creăm o imagine a lumii pornind de la exemple pe care le cunoaştem. Neavând informaţii complete despre un domeniu şi nefiind dispuşi să facem ceva muncă de cercetare, ne vom fundamenta opiniile, deciziile şi acţiunile pe informaţii uşor accesibile din propria memorie.

De exemplu, pe câţi nu i-am auzit că fumatul nu poate fi atât de nociv pe cât se vorbeşte, pentru că ei au avut un bunic care a fumat o viaţă, a trăit 95 de ani şi nu a fost niciodată la doctor? Ori, dacă nu au avut ei un bunic, ştiu pe cineva care a avut un astfel de bunic? Nu e suficient de solid cazul pentru a continua să fumeze?

Pe de altă parte, ca o idee să devină disponibilă, ea trebuie să ajungă cumva într-o poziţie superioară sub aspectul uşurinţei de a fi reamintite. Pentru a ajunge într-o atare poziţie privilegiată este necesar ca ideea să fie repetată, să fie prezentă des în mintea unei persoane.

Funcţionăm în lume folosind o "hartă" greşită. Harta noastră nu include, aşa cum avem tendinţa să credem, cele mai relevante informaţii, ci cele care ne sunt prezentate ori cele pe care le accesăm, pe baza propriilor predispoziţii. De exemplu, ce ştiţi despre ce se întâmplă în Orientul Apropiat şi Mijlociu? Cine se luptă cu cine? Cine e rău şi cine e bun? Nu cumva vă e mai neclară situaţia asta decât situaţia de familie şi istoria ultimilor 5 ani ale Biancăi Drăguşanu? Ce e mai important de ştiut pentru a înţelege lumea în care trăim, eventuale decizii de implicare a Armatei române în noi teatre de operaţii etc.?

Iar dacă vorbim despre "predispoziţiile" care se manifestă în actul informării pe un anumit subiect, trebuie admis că mulţi nu ştiu să se elucideze asupra unui aspect care-i interesează, oricare ar fi acesta. A ajuns omul pe Lună? Am întâlnit extratereştrii, noi oamenii, dar americanii nu vor să ne spună? S-a descoperit secretul energiei gratuite, dar americanii nu vor să o facă disponibilă, pentru că marile companii petroliere ar pierde bani? Virusurile letale au fost create în laboratoarele secrete pentru a mai reduce populaţia lumii? Illuminati, Masoneria, Clubul de la Roma, Grupul Bilderberg - conduc lumea, luând decizii favorabile pentru un grup restrâns şi în defavoarea noastră, a maselor? Iată întrebări la care şi oameni care aparent sunt informaţi vor avea opinii ridicole, bazate pe "surse" din subteranele teoriilor conspiraţiei, fiind ghidaţi de "exemple", întrebări decisive ori concluzii de neclintit.

Eroarea disponibilităţii ne face să ne temem mai degrabă de un atac terorist, decât de diabet, pentru că tocmai s-a discut pe larg despre atacul terorist de la Paris, deşi diabetul ne este "mai aproape". Eroarea disponibilităţii ne va face să ne temem mai abitir de un accident de avion (dacă va trebui să folosim avionul) decât de unul de maşină, deşi probabilitatea de a fi implicaţi într-un accident de avion este extrem de mică. Dar accidentele aviatice sunt supra-expuse în media, iar recent au avut loc mai multe accidente, inclusiv o doborâre cu rachete a unui avion de linie de către rebelii din estul Ucrainei, pe când accidentele zilnice de pe străzile patriei sunt sub-expuse. De exemplu, în 2008, au avut loc 10.242 de accidente grave, soldate cu 2.947 de morţi (8 decese pe zi) şi 9.072 de răniţi. În 2012 (ultima statistică pe care am găsit-o): 3934 accidente grave, 778 morţi (2 decese zilnic), 3.786 răniţi grav, pe prima jumătate a anului. Aşadar, 4 decese pe zi la nivel naţional doar din cauza accidentelor de maşină. A manifestat cineva în stradă pentru acest măcel? Prin comparaţie, în războiul din Afganistan în 11 ani au murit 25 de militari români.

Medicii, în alt registru decât cel expus în prima parte a articolului, sunt victime ale aceleiaşi erori a disponibilităţii. Apelează cu încredere la tratament preferate, deşi e posibil ca alte tratamente să fi mai eficiente. Confirmări selective ("m-a făcut bine Oscillococcinumul recomandat, d-na doctor") întăresc încrederea în selecţia făcută. Ce se întâmplă de regulă în cazuri complet noi? Se aplică vechile soluţii, desigur, cele care sunt la îndemână, cele pe care le furnizează "experienţa".

Ce putem face împotriva acestei erori cognitive? Să ne informăm - este un bun început. Dar şi informarea reprezintă o provocare în sine, pentru că în era Internetului, practic orice opinie, oricât de năstruşnică, poate fi demonstrată cu articole, poze şi filme. Până şi concepte ştiinţifice (cum ar, recent, mecanica cuantică) sunt transformate în pseudoştiinţă şi utilizate de escroci sau inşi cu puţină minte.

Informarea trebuie făcută din surse credibile (publicaţii peer-review, autori care au o recunoaştere a comunităţii ştiinţifice sau măcar publicaţii care utilizează ca surse informaţii de primă mână, din primele două categorii).

Evitaţi să vă confirmaţi ce (credeţi că) ştiţi deja, care reprezintă o altă eroare clasică de judecată. Încercaţi să înţelegeţi punctul de vedere opus, mai ales dacă el este susţinut de ştiinţă - care reprezintă singurul instrument rezonabil de cunoaştere a lumii de care dispunem.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.