Relațiile de cuplu rareori se destramă printr-un singur eveniment spectaculos. De cele mai multe ori, deteriorarea este lentă: partenerii încetează să-și acorde atenție, conversațiile devin administrative, iar apropierea este înlocuită treptat de două vieți paralele. Psihologii John și Julie Gottman, cunoscuți pentru cercetările lor de lungă durată asupra cuplurilor, au identificat însă câteva comportamente care apar cu o frecvență remarcabilă în relațiile aflate pe drumul către despărțire.
John Gottman și colaboratorul său Robert Levenson au urmărit cupluri timp de ani, analizând inclusiv felul în care partenerii discutau despre problemele lor. O constatare surprinzătoare a fost că aproximativ 69% dintre conflictele dintr-o relație sunt „perpetue”: ele nu dispar, deoarece provin adesea din diferențe de personalitate, stil de viață sau valori.
Prin urmare, relațiile bune nu sunt cele fără conflicte. Și cuplurile stabile se ceartă în mod repetat despre bani, gospodărie, copii, rude sau modul în care își petrec timpul. Diferența este felul în care gestionează aceste dezacorduri.
Cuplurile stabile acceptă într-o anumită măsură particularitățile celuilalt, pot introduce umorul în discuție și ajung la compromisuri temporare. În relațiile care se deteriorează, aceleași probleme devin în schimb pretexte pentru atacuri personale.
Cei „patru călăreți” ai destrămării relației
Din observațiile asupra cuplurilor, Gottman a identificat patru tipare de comunicare care prezic cel mai bine deteriorarea unei relații: critica, defensivitatea, disprețul și blocarea comunicării.
Primul este critica, care trebuie deosebită de exprimarea unei nemulțumiri. „M-a deranjat că nu ai făcut curat în bucătărie” descrie o problemă concretă. „Ești un leneș și niciodată nu faci nimic” transformă însă problema într-un defect al personalității partenerului.
Critica provoacă frecvent al doilea comportament: defensivitatea. „Ești un leneș și niciodată nu faci nimic”. Persoana atacată refuză orice responsabilitate, se prezintă drept victimă sau contraatacă: „Eu nu fac curat? Dar tu nici măcar nu plătești facturile la timp”. Conflictul nu mai privește problema inițială, ci devine o confruntare în care fiecare încearcă să demonstreze că celălalt este vinovat.
Mai grav este disprețul. Aici critica este însoțită de o atitudine de superioritate: sarcasm, batjocură, ridiculizare sau remarci care transmit că partenerul este inferior. „Normal că nu te-ai gândit să faci curat. Ești prea egoist” este un exemplu tipic.
Dintre toate comportamentele analizate de Gottman, disprețul este cel mai puternic predictor al destrămării relației. Cercetările sale au sugerat chiar o asociere între frecvența manifestărilor de dispreț în timpul conflictelor și numărul bolilor infecțioase suferite ulterior de partenerul care le suportă, ceea ce indică faptul că stresul relațional poate avea consecințe fiziologice.
Al patrulea comportament este ceea ce Gottman numește blocarea comunicării (eng. stonewalling – ridicarea unui „zid” în fața partenerului). Persoana încetează practic să mai participe la conversație: nu mai menține contactul vizual, nu mai aprobă din cap, nu mai oferă răspunsuri scurte și pare să se închidă complet. Uneori este o reacție la supraîncărcarea emoțională, dar, repetată, transmite celuilalt că nu mai merită nici măcar un răspuns.
Raportul de 5 la 1
Gottman și Levenson au analizat și proporția dintre emoțiile pozitive și cele negative manifestate de parteneri în timpul conflictelor. În cuplurile stabile și fericite, raportul era în medie de aproximativ cinci momente pozitive pentru fiecare moment negativ. Afecțiunea, umorul, interesul și respectul nu eliminau conflictele, ci compensau efectele lor.
În relațiile deteriorate, balanța se răsturna. Problema nu este, așadar, existența emoțiilor negative, inevitabile într-o conviețuire de lungă durată, ci faptul că acestea ajung să domine relația.
Micile încercări de apropiere contează enorm
Un alt element esențial identificat de cercetători este răspunsul la ceea ce Gottman numește „oferte de conectare”: gesturi mici prin care un partener încearcă să atragă atenția celuilalt.
Poate fi o observație banală – „Uite ce pasăre interesantă!” –, o glumă, o atingere sau o cerere: „Sunt foarte obosit. Ai putea spăla tu vasele în seara asta?”.
Într-un studiu, cuplurile care aveau să divorțeze în următorii șase ani răspundeau pozitiv la asemenea tentative în aproximativ 33% dintre situații. Cei care continuau să fie căsătoriți răspundeau în aproximativ 86% dintre cazuri.
Relațiile sunt construite, prin urmare, nu numai prin momente decisive, ci prin mii de interacțiuni aparent neînsemnate.
Secretul nu este evitarea conflictului, ci repararea lui
Gottman insistă asupra unei idei importante: o relație sănătoasă nu este o relație fără certuri, ci una în care partenerii știu să repare ruptura după ce aceasta apare.
Una dintre cele mai eficiente forme de reparare este asumarea unei părți din responsabilitate: „Nu este numai vina ta. Și eu am contribuit la ceea ce s-a întâmplat”. Un asemenea răspuns dezamorsează mecanismul confruntării.
La fel de importantă este formularea problemei fără atac. În loc de „Tu niciodată nu mă asculți”, varianta mai eficientă este exprimarea propriei stări și a unei nevoi concrete: „Mă simt ignorat când încerc să vorbesc despre asta și aș vrea să-mi acorzi câteva minute”.
Scopul unei discuții nu ar trebui să fie demonstrarea faptului că unul are dreptate, iar celălalt greșește, susțin cei doi cercetători, ci înțelegerea reciprocă.
În cele din urmă, ceea ce menține o relație nu este absența greșelilor. Greșelile sunt inevitabile. Contează capacitatea partenerilor de a observa ruptura, de a reveni unul spre celălalt și de a o repara. Dragostea de lungă durată apare astfel mai puțin ca o stare permanentă și mai mult ca o succesiune de alegeri cotidiene: să răspunzi, să asculți, să respecți și, atunci când ceva se rupe, să încerci să reconstruiești.
Sursa: BigThink
