Moartea lui Socrate de Jacques-Louis David (1787)

Am făcut aici un rezumat al „Apărării lui Socrate”, al dialog al lui Platon. Și în „Criton”, dialogul al lui Platon al cărui rezumat îl prezentăm mai jos, este vorba tot despre condamnarea la moarte a lui Socrate în 399 î.e.n.; are loc cu trei zile înainte ca Socrate să bea cucuta. Iată principalele idei ale dialogului.


1. Criton îl vizitează pe Socrate, aflat în detenție, așteptându-și moartea. Criton se miră de faptul că Socrate își îndură nenorocirea cu seninătate, iar ultimul afirmă că la vârsta lui ar fi absurd să-i pară rău că moare.

2. Socrate a visat data la care va muri, „peste 3 zile”, fiindu-i spus de o femeie frumoasă îmbrăcată în alb.

3. Criton spune că e rușinos să treci în ochii lumii ca un om care-și pune averea mai presus de prieteni; că e datoria lui să încerce să-l salveze pe Socrate. Socrate îl liniștește, spunându-i că nu trebuie să-i pese de părerea celor mulți, iar cei înțelepți vor înțelege.

4. Criton îi propune salvarea din detenție, dar Socrate vrea să examineze dacă este acceptabil.
Iată firul raționamentului:
• nu trebuie ținut cont de ce spun cei mulți; unele păreri trebuie prețuite, cele ale oamenilor cu minte, altele nu
• un bun gimnast va ține cont de judecata doctorului în pregătirea sa, nu a oricui
• a trăi conform binelui trebuie să fie mai presus de a trăi pur și simplu
• ca să evadeze, Socrate trebuie să fie sigur că nu face cu bună știință o nedreptate
• pentru că răul nu trebuie făcut în nicio conjunctură, să răspunzi la rău cu rău nu este drept. Nu știe nicio deosebire între a face rău cuiva și a face o nedreptate.

5. În fine, Socrate argumentează că Legile Cetății, desigur, metaforic, ar argumenta că o evadare nu este corectă, pentru Socrate a fost de acord să respecte orice hotărâre a Cetății.
Legile au permis ca părinții lui Socrate să se căsătorească, iar acesta să primească educația pe care a primit-o.
Legile nu permit să răspunzi la ocara tatălui ori când acesta te lovește; cu atât mai puțin poți atinge legile și Cetatea. Țara este mai mai sfântă decât familia. Pentru țară te lași bătut, pleci la război, mori.
Cel căruia nu-i place Cetatea, poate să plece, dar cel care nu pleacă trebuie să asculte de legile Cetății.
La proces Socrate ar fi putut obține exilul, dar l-a refuzat; de ce l-ar alege acum, prin evadare?
Socrate rămâne, așadar, și-și acceptă soarta.

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.