Formula fericirii. Stefan KleinScrisă de un biofizician german, Stefan Klein, devenit faimos în urma publicării sale, lucrarea intitulată "Formula fericirii" descrie principalele descoperiri ale neuropsihologiei în domeniul ştiinţei creierului şi a mecanismelor care îi asigură interfaţa cu lumea.

 

 

"Există în creierul nostru 100 de miliarde de neuroni, mai mulţi decât stelele Căii Lactee, şi fiecare este un mic computer."


Deşi titlul pare a ne induce în eroare, sugerând că ar putea fi vorba de încă un ghid practic despre cum să fim fericiţi în viaţă, este departe de a fi aşa. Principala idee a cărţii este că, în ciuda aparenţelor, fericirea noastră nu depinde de împrejurările exterioare, ci este o simplă formulă chimică rezultată în creierul nostru în urma acţiunii unor mecanisme neuronale.

Dar ce este fericirea?  Sau mai bine zis, ce trebuie să facem pentru a o găsi? În antichitate, grecii se întrebau dacă pentru a fi fericiţi trebuie să luptăm pentru cât mai multă bucurie sau cât mai puţină suferinţă. Biologia modernă pare să îi contrazică, întrucât, conform acesteia, plăcerea şi durerea nu se exclud reciproc, sentimentele negative şi cele pozitive fiind generate de sisteme diferite. Emisfera dreaptă a creierului este responsabilă cu experienţele plăcute, iar stânga cu cele neplăcute, în fiecare dintre noi existând o emisferă predominantă, care ne determină starea de fericire.

Mai mult decât atât, se pare că există predispoziţie genetică pentru o emisferă predominantă, aceasta devenind chiar o trăsătură a personalităţii. O genă a fericirii există, asa cum există gena depresiei sau a schizofreniei. Ceea ce nu este însă stabilit prin naştere este volumul creierului, ori ceea ce susţine autorul este că neuronii pot fi modificaţi pentru a putea percepe altfel lumea din jur. Neuronii se transformă în procesul de învăţare (experimentul lui Bonhoeffer, 1999), în urma unor impulsuri electrice aparând noi legături între aceştia. Totodată, repetiţia joacă un rol decisiv şi are loc automat (un alt experiment arată că dacă orbilor, în cazul cărora spaţiul dedicat simţului tactil în creier este mult mărit, le revine vederea în urma unei operaţii, atunci suprafaţa scoarţei lor cerebrale responsabilă cu simţul tactil se modifică doar în câteva ore).

 

 

Structura creierului nu este însă singurul lucru care ne defineşte; la fel de importante fiind şi secreţiile cerebrale. Pe lângă apă şi sânge, prin creier circulă peste 60 de neurotransmiţători, molecule care ne influenţează trăirile:

- dopamina, responsabilă pentru voinţă, excitaţie şi învăţare, controlează dorinţa tuturor vieţuitoarelor.

- serotonina controlează fluxul informaţional în creier şi apare şi în sistemele nervoase simple ale unor moluşte sau cefalopode.

- în 1973, trei grupuri de cercetători au descoperit independent unii de alţii că creierul poate produce substanţe care se aseamănă cu morfina. Substanţele au fost denumite endorfine. Mai târziu s-au descoperit alte substanţe asemănătoare, numite encefaline. Apoi, dinorfinele, cu un efect opus endorfinelor. După descoperirea acestor "droguri" în creierul uman (denumite în sens global opioide), nu a mai trecut mult timp până când cercetătorii au descoperit şi la alte fiinţe neurotransmiţători ai plăcerii. Opioide există şi în creierul câinilor, al insectelor, rozătoarelor şi chiar al râmelor. Parcă întreaga natură este în căutarea fericirii.

- percepţia durerii apare în creier, dar acesta este capabil să o suprime cu ajutorul opioidelor. Când ne tăiem la deget, receptorii durerii transmit la creier semnale electrice prin intermediul măduvei spinării. Informaţia este prelucrată în talamus şi atunci resimţim durere. Dar hipotalamusul, aflat în apropiere, începe să elibereze opioide, iar acestea întrerup transmiterea de impulsuri către măduva spinării. Astfel se explică şi de ce durerea amplifică libidoul în timpul actului sexual .

- luliberina (Gn-RH) este un hormon produs de hipotalamus care controlează secreţia de hormoni sexuali. Atunci când chiar şi o cantitate infimă de luliberină se găseşte în diencefal, se declanşează o dorinţă frenetica, de aceea o putem numi elixirul dragostei. Însăşi fidelitatea se traduce prin eliminarea unor simple substanţe chimice de către hormoni: în timpul actelor sexuale frenetice, creierul eliberează vasopresina în cazul masculului şi oxitocina în cazul femelelor. Deci dacă hormonii permit creierului să manifeste o preferinţă pentru un anumit partener, sexul deschide calea pentru dragoste.

- Şi depresia este cauzată de un dezechilibru chimic: nivelul anumitor transmiţători din creier este prea scăzut. Creierul se obişnuieşte repede cu această nouă stare, de tristeţe, iar dacă informaţia ajunge în scoarţa cerebrală (depresia ajunge cronică), este foarte greu să o mai deblochezi. Interesante sunt însă soluţiile: pe lângă medicamente, care ridică nivelul noradrenalinei şi serotoninei din creier, şi care a înregistrat rezultate benefice la aproximativ 60% din pacienţi, terapia cu şocuri electrice şi, mai nou, magnetice, distruge celulele nervoase responsabile cu producerea stării de tristeţe şi pacienţii sunt vindecaţi.

Cum explică autorul misticismul?

Apelează la cercetările a doi distinşi neurologi (Newberg şi Baume) care studiază creierul unor persoane reprezentative: călugărite, budişti etc., în timp ce aceştia meditează. Potrivit acestor neurologi, experienţelor mistice le corespunde un proces biologic la nivelul creierului: când subiecţii respectivi meditează, în lobul parietal ajung informaţii mai puţine decât în mod obişnuit. Lobul parietal este responsabil cu orientarea în spaţiu, ori această blocare a informaţiilor către el va duce la o percepţie a dizolvării spaţiului şi o nemărginire a corpului. Astfel că cei care intră în meditaţie au senzaţia că au căpătat acces la infinit, că au devenit una cu Universul.

Mai mult decât atât, tot un proces al creierului pare a explica de ce au unii oameni viziuni ale lui Dumnezeu: dacă lobii temporali sunt loviţi de impulsuri electrice, subiecţii trăiesc adevărate furtuni emoţionale şi forme de extaz, iar majoritatea voluntarilor acestui experiment afirmă ulterior că l-au văzut pe Dumnezeu. Experimentul însă ridică o întrebare fascinantă: dacă cei care practică meditaţia au învăţat să producă în creier efecte similare cu cele ale unei stimulări magnetice, înseamnă că creierul nostru are o uluitoare capacitate de a se reprograma.

În concluzie, concepţia noastră despre fericire depinde mai mult de cum simte creierul decât de împrejurările vieţii. Esenţial pentru exemplificare este să ne gândim că cu orice schimbare din viata noastră, bună sau rea, ne obişnuim relativ repede şi nu o mai percepem ca pe o stare de bucurie sau de durere. Nu împrejurările sunt esenţiale pentru fericire, ci sentimentele pozitive din creier. Iar acestea pot fi construite. Pe lângă exemplificările de mai sus, explicate în detaliu în carte, cu siguranţă ştiinţa ne va mai oferi răspunsuri în legătură cu uimitoarele posibilităţi ale acestei fascinante maşini, creierul uman.

 



Cartea poate fi achiziţionată de pe Karte.ro.{jcomments on}

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.