„Nu vei ști niciodată cu siguranță dacă cineva este un nemernic până când nu devine bogat.” — Nassim Nicholas Taleb
În original: „You will never know for sure if someone is an asshole until he becomes rich.”
Această maximă a lui Taleb dezvăluie o parte din ceea ce numim „natura umană”: caracterul unui om este greu de evaluat cât timp comportamentul său este puternic constrâns de împrejurări.
De exemplu, de regulă un angajat este politicos cu șeful său, iar un om cu venituri modeste își menține relațiile cu vecinii și colegii, dar cât din toate acestea reprezintă bunătate autentică și cât reprezintă adaptare?
Taleb sugerează că ne lămurim astfel: dă-i omului suficienți bani încât să nu mai depindă de ceilalți și vezi ce face.
Ideea se potrivește foarte bine cu filozofia generală a lui Taleb, pentru care comportamentul uman trebuie judecat mai puțin după declarații și mai mult după ceea ce oamenii fac atunci când suportă sau nu suportă consecințele propriilor alegeri.
Banii, cum e ușor de intuit chiar dacă nu ai trăit asta, măresc libertatea de acțiune. Un om foarte bogat poate pleca dintr-un restaurant după ce insultă chelnerul fără să-i pese dacă mai este primit acolo și poate refuza compromisuri sociale pe care altcineva este obligat să le accepte.
În funcție de caracterul persoanei, independența financiară poate fi folosită în scopuri bune sau mai puțin bune. De aceea, această libertate poate funcționa foarte bine ca un test pentru caracter.
Psihologia oferă un mecanism care se apropie mult de intuiția lui Taleb. Dacher Keltner și colegii săi au formulat teoria „approach/inhibition” a puterii: oamenii care dobândesc putere tind să devină mai orientați spre recompense și acțiune și mai puțin inhibați de amenințări, sancțiuni și evaluările celor din jur. Aceasta nu înseamnă automat că devin răi. Înseamnă însă că frânele sociale devin mai slabe.
Într-un studiu publicat în 2006 în Psychological Science, Adam Galinsky și colegii săi au arătat că puterea este asociată cu o capacitate mai redusă de a adopta perspectiva altora și cu o precizie mai mică în identificarea emoțiilor acestora. Este intuitiv: dacă depinzi de ceilalți, trebuie să fii atent la ei, dar dacă ceilalți depind de tine, această nevoie scade.
Studii despre clasa socială au găsit ceva asemănător. Într-o serie de experimente, Michael Kraus și colegii săi au observat că participanții proveniți din clase sociale mai joase identificau mai precis emoțiile altora. Una dintre explicații este tocmai dependența mai mare de mediul social: când resursele sunt puține, ceilalți contează mai mult, iar atenția acordată lor devine adaptativă.
Trebui luat în calcul nu doar că bogăția schimbă omul, ci și că este posibil ca bogăția să dezvăluie trăsături care existau deja. Un om egoist, dominator sau lipsit de empatie poate fi obligat de dependența socială să-și controleze comportamentul. Când constrângerile dispar, personalitatea devine mai vizibilă.
Cu alte cuvinte, Taleb spune: nu afli cu adevărat cine este un om observându-l atunci când are nevoie de bunăvoința celorlalți.
Practic, maxima sugerează un criteriu foarte simplu de evaluare a caracterului: privește cum îi tratează cineva pe cei de care nu are nevoie. Câți șefi nu cunoașteți care sunt biri cu subordonații și mielușei cu șefii lor?
