
Există, mi se pare, o asemănare importantă între procesul creării unei caricaturi și numeroasele încercări de a descrie societatea umană. Caricaturistul selectează câteva trăsături ale unui chip, le exagerează și construiește din ele o reprezentare care pretinde să surprindă esențialul. Procedeul este eficient tocmai pentru că elimină aproape totul, păstrând doar ceea ce autorul consideră caracteristic.
Ceva asemănător se întâmplă adesea și în descrierea societăților. Cercetătorul identifică anumite fenomene, comportamente sau tendințe pe care le consideră reprezentative și construiește în jurul lor o explicație generală. Rezultatul poate fi convingător, dar riscă să fie doar o caricatură intelectuală a unei realități incomparabil mai complexe.
Problema nu este că aceste descrieri ar fi în mod necesar false. Trăsăturile identificate pot fi cât se poate de reale, așa cum reale sunt și trăsăturile exagerate de caricaturist. Problema apare atunci când câteva caracteristici, selectate inevitabil dintr-o anumită perspectivă, sunt prezentate drept esența întregului. Ceea ce a fost omis poate fi la fel de important sau chiar mai important decât ceea ce a fost păstrat. Astfel, o descriere incompletă riscă să devină una fundamental greșită.
Există însă și o diferență esențială între cele două tipuri de reprezentare: caricatura unui chip este, de regulă, comică, iar nimeni nu o confundă cu un portret fidel. Caricaturile societății, în schimb, sunt adesea luate foarte în serios, inclusiv atunci când servesc drept fundament pentru decizii politice și sociale.
