În cercetarea observaţională, rezultatele pot fi modificate sau influenţate chiar prin actul de măsurare - "efectul de măsurare". Un tip de efect de măsurare este efectul de observator. Apare când subiecţii îşi schimbă comportamentul în prezenţa unui observator.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a IV-a: Cercetarea bazată pe observaţie şi experimentală) - Efectul de măsurare şi de observator

De exemplu, o persoană care studiază psihologia dezvoltării s-ar putea hotărî să studieze interacţiunile dintre părinţi şi copii, aducând echipament video în casele acestora şi înregistrându-le comportamentul. Prezenţa unui observator va schimba, cel mai probabil, comportamentul părinţilor şi copiilor. Probleme similare afectează fiecare documentar de televiziune despre anumite societăţi sau culturi: este întotdeauna posibil ca prezenţa unei camere să modifice comportamentul subiecţilor.

O modalitate de a evita efectele de observator este folosirea măsurătorilor discrete (Webb, Campbell, Stanley&Sechrest, 1966) în care subiectul nu ştie că este observat sau testat. Un studiu discret al interacţiunilor părinţi-copii într-un magazin ar putea folosi înregistrările de la camerele de supraveghere. Măsurătorile discrete sunt folosite pentru a se preveni efectele de observator care ar putea apărea atunci când o persoană ştie că este urmărit(ă).

Webb, Campbell, Stanley şi Sechrest au povestit cum administratorii unui muzeu voiau să măsoare care dintre exponatele sale atrăgea cei mai mulţi vizitatori, însă nu voiau să îi deranjeze pe aceştia cu un chestionar. Au descoperit un mod inteligent şi discret de măsurare: au examinat nivelul de degradare a pardoselii din apropierea fiecărui exponat. Când pardoseala din faţa unui exponat prezenta mai multă uzură, puteau să presupună că mai mulţi oameni se opreau acolo pentru a privi exponatul.

Cercetătorul german Eibl-Eibesfeldt a folosit o formă de măsurare discretă în studiile sale despre culturile native. În timpul unor filmări, Eibl-Eibesfeldt punea o oglindă în faţa obiectivului camerei. În acest caz, camera înregistra tot ce era într-o parte a sa, în loc de ce era în faţă. Eibl-Eibesfeldt obţinea de la o familie permisiunea de a le înregistra comportamentul de zi cu zi, apoi îndrepta camera într-o altă direcţie şi pornea înregistrarea.

Subiecţii ştiau suficient despre camere încât să presupună că nu erau înregistraţi dacă aparatul era îndreptat într-o altă direcţie, aşa că se purtau normal, iar cercetătorul putea să le înregistreze comportamentul obişnuit fără ca ei să ştie. A fost o metodă puţin vicleană, dar esenţială pentru obţinerea unei înregistrări corecte ale unui comportament firesc şi evitarea efectului de observator.

Profesorul Eibl-Eibesfeldt a postat arhiva de filme pentru documentare la: erl.orn.mpg.de/~fshuman/en/eindex.html

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.