Atunci când sistemul perceptiv formează un obiect al percepţiei sau gestalt, întreaga imagine are o realitate a sa proprie, independentă de părţile sale. Psihologul gestaltist Kurt Koffka a făcut o afirmaţie celebră despre acest lucru: ”Întregul este altceva decât suma părţilor sale”. Această afirmaţie este adesea tradusă în engleză ca ”Întregul este mai mult decât suma părţilor”.
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
Kohler, unul dintre psihologii gestaltişti influenţi, a descris legile clarităţii (ale ”pragnanz”) ce, spunea el, determină care obiect (gestalt) va fi format într-o situaţie de stimul ambiguu. În germană, ”pragnanz” înseamnă claritate, aşa că legile ”pragnanzului” sunt legile clarităţii. Cea mai întâlnită traducere este de ”legile bunei forme”. O lege a clarităţii identifică o tendinţă organizaţională, un mod în care creierul uman decide să unifice lucrurile.
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
Terapiile comportamentale sunt acele terapii care utilizează proceduri de condiţionare. La sfârşitul anilor '60, terapiile comportamentale au câştigat brusc în influenţă, întrucât ele veneau cu un set alternativ de ipoteze referitoare la natura problemelor unui client, precum şi cu un nou set de tehnici de tratare a acestor probleme.
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
Iluziile au constituit argumente extrem de importante pentru psihologii gestaltişti de la începutul secolului 20. Cuvântul ”gestalt” (pronunţat ge-STALT cu un ”g” puternic precum în ”get”) este cuvântul german pentru ”formă” sau ”întreg”. Se referă la o structură, lucru, formă, configuraţie sau obiect: ceva întreg. Cuvântul ”obiect perceput” înseamnă cam acelaşi lucru precum gestalt: un obiect al percepţiei.
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
Cei mai mulţi oameni nu se gândesc niciodată la faptul că procesele noastre perceptive sunt sintetice, reunite de creier. Reflectăm la acest lucru doar când e vorba despre vise, iluzii şi halucinaţii. Atunci faptul că percepţia este construită devine evident. Că putem trata percepţiile normale din starea de veghe ca fiind veridice (conforme cu lumea exterioară) se datorează acurateţii ei obişnuite. În general vorbind, ne putem încrede în ceea ce ne spune sistemul nostru perceptiv.
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
Roger Schank, un cercetător cognitiv influent, a spus simplu că: ”Noi avem în minţile noastre un model al lumii” (Schank, 1983, p.28). Percepţia este actul ce foloseşte fluxul de informaţii din mediu pentru a ghida construirea unui model mai mult sau mai puţin adecvat al lumii. Unde trasăm linia între senzaţie şi percepţie? Unde procesarea informaţiei senzoriale (codificarea fidelă a trăsăturilor din mediu de către neuronii senzoriali) se transformă în percepţie (construcţia unui model de interpretare a lumii)?
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
Pentru aproape un secol oamenii de ştiinţă au argumentat fie în favoarea teoriei tricromatice, fie în favoarea teoriei culorilor oponente ca explicaţie a vederii color. Aşa cum s-a dovedit, ambele teorii aveau dreptate parţial. Teoria tricromatică a fost susţinută de descoperirea a trei tipuri de conuri. Teoria culorilor oponente a fost sprijinită de descoperirea canalelor roşu /verde şi galben /albastru.
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
În 1968, International Council of Medical Science (tr. Consiliul Internaţional de Ştiinţe Medicale) a stabilit patru criterii pentru diagnosticarea morţii: 1. Pierderea oricărui răspuns la mediu; 2. Încetarea completă a reflexelor şi pierderea tonusului muscular; 3. Oprirea respiraţiei spontane; 4. Scăderea bruscă a tensiunii arteriale. Care este definiţia modernă a morţii?
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
În 1802, Thomas Young considera că întreaga vedere umană se produce prin combinarea sensibilităţii la roşu, verde şi albastru. Această teorie, modificată de Hermann von Helmholtz în 1852, este cunoscută ca teoria Young-Helmholtz sau tricromatică a vederii color. Ideea fundamentală era că ochiul răspunde celor trei culori primare, iar combinarea celor trei culori primare prin sinteza aditivă a culorilor formează toate celelalte culori.
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
Într-o carte intitulată Strategii paradoxale în psihoterapie (1986), Leon F. Seltzer a descris modul în care psihologia inversă ar putea fi folosită în producerea de schimbări terapeutice.
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
Terapia non-directivă, cu insistenţa ei că iniţiativa schimbării trebuie să vină de la client, nu dă rezultate în toate cazurile. Unii oameni răspund mai bine la o provocare directă sau la o recomandare specifică. Unei astfel de persoane i s-ar potrivi mai mult terapia lui Albert Ellis. Ellis şi-a intitulat propria tehnică terapie comportamentală raţional-emotivă (REBT).
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
Conceptul de terapie centrată pe client este simplu. Consilierul se străduieşte să înţeleagă clientul şi modul în care acesta vede lumea. Consilierul oferă o atmosferă primitoare şi caldă în care clientul să poată realiza o anumită auto-explorare. Mai ales în primele zile ale terapiei rogersiene, mulţi terapeuţi centraţi pe client încearcă să reformuleze ceea ce spune clientul, pentru a se asigura că au o înţelegere clară. Nu se dă niciun sfat direct totuşi, urmărindu-se doar înţelegerea.
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
Prin ce se diferenţiază abordarea lui Rogers de cea a lui Ellis? În profesia de consiliere şi psihologie clinică pot fi identificate mai multe abordări terapeutice profund diferite. La începutul anilor '80, Smith (1982) afirma că cele mai influente figuri din consilierea şi psihologia clinică erau Carl Rogers şi Albert Ellis. Aceste două abordări şi-au menţinut influenţa peste ani. Ele au asigurat, de asemenea, o modalitate eficace de diferenţiere a stilurilor de consiliere, datorită anumitor tehnici complet opuse la care au apelat.
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
Newton a reuşit un experiment simplu dar original. Prin punerea unei lentile în faţa prismei, el a recombinat curcubeul culorilor, concentrându-le într-un singur punct. Spre surpriza sa, această sinteză a culorilor a produs o lumină albă ”deloc diferită de lumina directă a soarelui”. Intrigat, Newton a continuat să experimenteze. El a încercat să recombine doar părţi din lumina colorată prin mişcarea unui bord cu fante prin faţa prismei.
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
Karen Horney a fost un psiholog teoretician care a avut, de asemenea, ca şi Freud, Jung ori Adler, o abordare distinctă în terapie. Ea era singura din grup care susţinea autoanaliza. În ce consta diferenţa dintre punctul de vedere al lui Horney şi cel al lui Freud cu privire la posibilităţile auto-analizei? Horney credea că, într-o oarecare măsură, noi putem înțelege lumea noastră interioară mai bine decât oricine altcineva.
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey