Când percepem culorile, ceea ce vedem de fapt este efectul pe care unde electromagnetice din spectrul vizibil îl produce la contactul cu un obiect. Când undele din spectrul vizibil lovesc un obiect, acestea pot fi reflectate, absorbite sau pot trece mai departe prin acel obiect, în funcţie de structura acestuia. De pildă, la contactul cu sticla lumina trece aproape în totalitate prin acest material, acesta părând astfel incolor. Gândiţi-vă!,  nu din cauza solidităţii unui obiect nu putem vedea prin acesta, ci din pricina faptului că lumina nu trece prin el. Atunci când trece, cum este cazul sticlei, obiectele, deşi rigide şi groase, devin complet transparente. Aşa cum undele din spectrul vizibil pot trece aproape fără reflexie prin sticlă, unde electromagnetice pot trece prin ziduri ori alte materiale, astfel fiind posibil să observăm ce se întâmplă dincolo de obiecte ce sunt opace privirii.

Zăpada reflectă toată lumina care cade asupră-i, astfel că apare ca fiind de culoare albă. Un pulover de culoare neagră este perceput astfel de ochiul uman pentru că absoarbe toată lumina cu care intră în contact. Un smoc de iarbă este verde pentru că absoarbe toate componentele luminii vizibile cu excepţia culorii verzi, pe care o reflectă. Majoritatea obiectelor se dezvăluie privirilor noastre ca fiind colorate deoarece, prin natura structurii lor chimice, absorb anumite lungimi de undă ale spectrului vizibil şi le reflectă pe celelalte.

 

Modulul de comentarii de mai jos poate fi folosit, dar este încă în perioada de testare.
Se pot publica comentarii după înregistrare ori pur și simplu ca vizitator (fără nicio formalitate de înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate, înainte de publicare.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
symbols left.
Ești „vizitator” ( ori Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
Susţine-ne pe Patreon!


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro