Coperta carteÎn acest episod al cărţii "De la certitudine la incertitudine" de David F. Peat, vorbim despre Ludwig Wittgenstein; facem o scurtă trecere în revistă a vieţii lui şi ne oprim asupra ideii acestuia privind relaţia dintre limbaj şi realitatea înconjurătoare.

 

 

 

Incertitudinea limbajului-2 (33)


Mediul familial

Personalitatea şi abordarea lui Ludwig Wittgenstein sunt atât de deosebite, că merită să petrecem câteva minute pentru a povesti istoria vieţii acestuia, întrucât opera unui creator nu poate fi separată de istoria personală. Witgenstein s-a născut într-o familie cultă şi bogată în Viena lui Gustav Mahler, Sigmund Freud, Arnold Schoenberg, a poveştilor lui Arthur Schnitzler şi a arhitecturii lui Adolph Loos. Johannes Brahms vizita în mod regulat casa lui Wittgenstein, iar Ravel i-a dedicat Concertul pentru pian pentru mâna stângă fratelui lui Ludwig, Paul, care fusese rănit în Primul Război Mondial.

Wittgenstein a studiat acasă până la vârsta de 14 ani, atunci când a plecat la Linz. Planul său de a studia fizica cu Ludwig Boltzmann a fost zădărnicit de sinuciderea fizicianului. În loc să studieze fizica, Wittgenstein s-a înscris la Universitatea Manchester, iar în anul 1908 a început să studieze aeronautica. Încercările de a proiecta un nou tip de propulsor presupuneau o bună cunoaştere a matematicii, aşa că interesul său s-a mutat către fundamentele acestei ştiinţe.

 

 

 

Portret Wittgenstein
Portret Wittgenstein
credit: brunnhilde.deviantart.com

 

Întâlnirea cu Russell
La acel moment opera lui Bertrand Russell intitulată Principiile Matematicii era deja publicată, aşa că Wittgenstein a început să citească Russell şi Frege. De asemenea, el s-a mutat la Cambridge în 1911 şi a învăţat rapid tot ceea ce Russell putea să-l înveţe. Wittgenstein i-a părut lui Russell un tânăr cu un intelect formidabil, dar chinuit şi bântuit din când în când de gândul sinuciderii. După doi ani petrecuţi cu Russell, Wittgenstein s-a mutat la o fermă în Skjolden, Norvegia. A rămas acolo, gândind la probleme filozofice, până la izbucnirea Primului Război Mondial, când s-a înrolat ca voluntar în armata austriacă. Wittgenstein devenise deja un critic al atomismului logic al lui Russell.

Russell a adus contribuţii importante în domeniul matematicii şi a fost o figură binecunoscută publicului larg. Ca filozof însă, reputaţia sa nu era una foarte solidă. Acesta dispunea de uşurinţa scrisului şi nu se temea să expună filozofia într-un mod clar şi într-un limbaj accesibil, de popularizare, trăsături care nu se potriveau prea bine cu canoanele lumii academice, cel puţin în lumea anglo-saxonă. Pentru critici, claritatea minţii lui Russell conţinea un dezavantaj. Russell putea ajunge cu uşurinţă la miezul oricărui subiect, cu mare convingere, dar risca să piardă din vedere subtilităţile problemei în discuţie.

Relaţia limbajului cu realitatea
Wittgenstein, dimpotrivă, era atent la subtilităţi. În timp ce Russel se ocupa în continuare de atomii săi logici, Wittgenstein, în exilul său autoimpus, se întreba: cum pot afirma ceva? Cum poate o afirmaţie înseamna ceva? Care este relaţia limbajului cu lumea? Ce poate fi spus ori cunoscut şi ce nu poate fi spus? El şi-a notat gândurile în caiete pe care le-a purtat pe frontul de este şi pe cel italian.

În 1914 Wittgenstein a avut o revelaţie despre natura limbajului. Povestea spune că în timp ce citea despre un caz juridic în care era vorba despre un accident de maşină, pentru a ilustra elementele cazului a folosit maşini, drumuri şi case în miniatură. Această aranjare a lucrurilor l-a dus pe Wittgenstein la revelaţia că motivul pentru care acest model funcţionează este acela că fiecare element din aranjament - maşină, drum ori casă - corespundea ori indica un element din lumea reală. Nu era vorba despre corespondenţa dintre maşinile de jucărie şi cele din lumea reală, ci de ceva mai general. Aranjarea obiectelor în miniatură corespundea aranjării lucrurilor în lumea reală. Astfel că Wittgenstein a ajuns la concluzia că limbajul funcţionează pentru că reprezintă o imagine a realităţii. Dacă facem o afirmaţie ca "pisica aleargă după şoarece", fiecare cuvânt corespunde unui obiect din lumea reală. Mai mult decât atât însă, aranjarea cuvintelor în afirmaţie corespunde unei anumite stări de lucruri în realitate. Acesta este motivul, a afirmat Wittgenstein, pentru care limbajul are înţeles şi ne permite să afirmăm unele lucruri despre lumea în care trăim.

Incertitudinea limbajului-4 (35)

 

 

Traducerea este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


OK, conținutul site-ului a fost și va rămâne gratuit,
dar chiar ne-ar ajuta dacă ne-ai sprijini cu
o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro