Inteligenţa artificială a stârnit minţile creatoare ale scriitorilor şi scenariştilor. Cărţile şi filmele science-fiction descriu o lume dominată de maşini care sunt mai inteligente şi mai eficiente decât omul. Dar, în fapt, inteligenţa artificială are limitele ei intrinseci...
Algoritmii şi strategiile cognitive (22)
O critică asemănătoare celei a strategiilor cognitive a fost făcută în legătură cu programul inteligenţei artificiale. Roger Penrose, de exemplu, consideră că deşi computerele vor deveni din ce în ce mai rapide şi mai puternice, în aşa fel încât la un moment dat nu vom mai putea nici măcar să înţelegem cum sunt construite programele pe care le vor folosi (pentru că maşinile vor începe să-şi scrie propriul cod), acestea au limitări intrinseci şi nu vor putea atinge nivelul de inteligenţă conştientă posedat de om.
Penrose a fost criticat de unii reprezentanţi din domeniul inteligenţei artificiale, dar argumentele sale sunt solide. Problema inteligenţei bazate pe silicon este aceea că se bazează pe algoritmi. Executând miliarde de sarcini simple şi repetitive la viteze foarte mari, computerele pot juca şah, simula vederea, recunoaşte feţele omeneşti, înţelege textele scrise ş.a.m.d. Pe măsură ce calculatoarele devin mai rapide, folosesc memorii din ce în ce mai mari, funcţionează în paralel şi folosesc reţele neurale pentru a învăţa noi sarcini, acestea vor depăşi abilităţile omului în multe domenii de activitate, iar noi vom pierde uşor uşor înţelegerea modului de "gândire" al acestora. Dar argumentul esenţial al lui Penrose este că aceste echipamente electronice vor fi mereu limitate de teorema lui Gödel; în schimb, mintea omenească este capabilă de "salturi" uimitoare şi poate descoperi "adevăruri" care nu vor putea fi niciodată atinse pe o cale secvenţială, logică.
În trecut au fost făcute diverse afirmaţii extravagante despre viitorul inteligenţei artificiale. Cărţile science-fiction descriu o lume dominată de maşini care sunt mai inteligente şi mai eficiente decât omul şi care nu mai au nevoie de prezenţa acestuia în lume, încercând să-i grăbească dispariţia. O viziune mai optimistă asupra lumii ce va să vină descrie un viitor al simbiozei dintre om şi maşină. Această viziune ţine cont de faptul că multe sarcini pot fi îndeplinite mai bine de computere. Capacitatea lor de a memora este mai mare. Acestea pot efectua calcule cu o mai mare rapiditate. Computerele nu se plictisesc şi, dacă sunt bine programate, nu fac greşeli.
Pe de altă parte, computerele vor interacţiona cu din ce în ce mai mulţi oameni, iar oamenii au obligaţii şi responsabilităţi faţă de acestea. Noi avem experienţa iubirii, a bucuriei, a durerii de cap ori a disperării. Dispunem de un corp care interacţionează cu lumea înconjurătoare, avem emoţii nuanţate în funcţie de context. Inteligenţa umană poate tolera ambiguitatea, poate improviza şi poate completa zonele de discontinuitate din cunoaştere ori logică. Intuiţia umană poate opera în manieră foarte creativă. Omul poate vedea modele acolo unde nu există în lucruri. Noi ne putem da seama ce este valoros în modul de aranjare a lucrurilor, ce este cu sens în viaţă, precum şi ce poate fi neglijat ori ignorat. Acestea sunt zone în care computerele îşi vor întâlni limitele...
De aceea este inteligent să combinăm tot ce este mai bun în cele două "specii" - creaturile bazate pe carbon, oamenii şi cele bazate pe siliciu, computerele. În viitor computere super-performante vor lucra cot la cot la omul, fiecare învăţând de la celălalt şi fiecare folosindu-şi abilităţile la care excelează. Viitorul va veni cu implementarea unor conexiuni neurale între om şi maşină, omul putând accesa direct memoria unui computer, experimentând senzaţii pentru evenimente care se întâmplă în locuri depărtate ori coordona un robot prin puterea gândului.
Traducerea este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.
