Conceptul de an-lumină nu este unul legat de măsurarea timpului, chiar dacă anul este o unitate de măsură a timpului. Deşi anii exprimă curgerea timpului, anul-lumină este o unitate de măsură a distanţei.

Distanţa pe care lumina o parcurge într-un an dă măsura unui an-lumină.
Din moment ce viteza luminii este de aproximativ 300.000 km/s, adică 3 x 108 m/s, iar un an are 365 de zile, deci 365 x 24 x 3.600 = 31.536 x 103 secunde, se ajunge la o dimensiune de 9,46 x 1015 metri pentru un an-lumină. Adică 9,46 trilioane de kilometri (9.460.000.000.000 km).

Lumina Soarelui ajunge pe Terra, în medie, în 8 minute şi 20 de secunde, având de parcurs distanţa de aproximativ 150 de milioane de kilometri.

Cea mai apropiată stea de sistemul nostru solar, pe numele ei Proxima Centauri, se află la o distanţă de 4,22 ani-lumină de noi, adică aproximativ 40 de mii de miliarde de kilometri depărtare. Deci de 250.000 de ori mai departe decât Soarele, din care cauză călătoriile interstelare sunt condamnate să rămână, cel puţin în contextul înţelegerii curente a legilor fizicii, doar subiect al filmelor de anticipaţie.

Conform teoriilor lui Einstein, viteza luminii este viteza maximă posibilă în univers, dar aceasta, chiar în condiţiile în care s-ar reuşi vreodată construirea unor nave cosmice care să se apropie de această viteză, este mică în raport cu distanţele enorme dintre diferitele puncte ale Universului ce ar putea fi de interes pentru noi la un moment dat.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.