Ieri am văzut următoarea scenă: un vecin cu doi copii, a cărui mașină stătuse în parcare sub incidența directă a razelor solare vreme de câteva ore, dăduse drumul la aerul condiționat din mașină, iar ei stăteau afară, lângă mașină, așteptând ca interiorul habitaclului mașinii să se răcească.

Sigur, după o vreme temperatura din mașină se va răci și astfel. Dar există o metodă simplă prin care aduci în câteva secunde temperatura din mașină la nivelul temperaturii de afară. Iată despre ce este vorba.

Metoda constă în următorii pași:
1. deschide larg ușa din dreapta-spate a mașinii;
2. deschide ușa stânga-față (a șoferului) și mișc-o rapid deschis-închis (nu închideți efectiv ușa mașinii, ci doar plimbați-o până aproape se închide, pentru a putea manevra ușa rapid).

În felul acesta veți „pompa” rapid aerul cald din interiorul habitaclului către exterior. Sunt necesare 10-15 astfel de mișcări pentru a aduce temperatura din interior la nivelul temperaturii din exterior.

Desigur, nu veți face minuni, dar când veți intra în mașină nu veți avea acea senzație că intrați într-un cuptor.


Un alt sfat, de bun-simț, pentru a menține bordul și  scaunele din față la o temperatură decentă este să folosiți un parasolar de dimensiunea bordului, fixat în parasolarul mașinii (apărătoarea montată deasupra parbrizului). În acest fel volanul, partea care contează a bordului (unde aveți consola și celelalte butoane de control), schimbătorul de viteză și scaunele nu se vor încinge foarte mult și puteți începe să șofați fără disconfortul pricinuit de atingerea unor obiecte fierbinți.


Aveți alte staturi? Scrieți-le într-un comentariu.


 

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Ne poți ajuta cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro