Când vorbim, propozițiile noastre sunt generate sub forma unui flux de sunete. Dar această proprietate a vorbirii nu reflectă modul în care limbajul în sine este organizat. Propozițiile sunt formate din cuvinte: unități discrete caracterizate de sens și formă, pe care le putem combina în numeroase moduri pentru a crea propoziții. Această decuplare dintre vorbire și limbă ridică o problemă: cum învață copiii, la o vârstă incredibil de fragedă, unitățile discrete ale limbilor lor, pornind de la undele sonore dezordonate pe care le aud?


În ultimele decenii, psihologiștii au arătat că, în fapt, copiii sunt „statisticieni intuitivi”, capabili să detecteze tipare de frecvențe în sunete. Secvența sunetelor „rktr” este mult mai rară decât „intr”. Acest lucru înseamnă că este mai probabil ca „intr” să apară în interiorul unui cuvânt (interesting, de exemplu), în timp ce „rktr” este probabil să fie prezent în două cuvinte (dark tree). Tiparele pe care copiii le pot detecta în mod inconștient i-ar putea ajuta să își dea seama unde începe un cuvânt și unde se termină altul.

Una dintre descoperirile curioase din acest domeniu de cercetare este că și alte specii sunt capabile să urmărească cât de frecvente sunt anumite combinații de sunete, la fel cum pot copiii. De fapt, se dovedește că suntem mai puțini abili la a alege anumite tipare de sunete decât sunt alte animale.



Șobolani lingvişti

Unul dintre argumentele majore din noua mea carte, Language Unlimited, este ideea aproape paradoxală că abilitățile noastre lingvistice pot proveni de la limitele minții umane și că aceste limite modelează structura miilor de limbi vorbite în întreaga lume.

Un argument izbitor pentru acest lucru vine din munca depusă de cercetătorii conduși de Juan Toro în Barcelona în ultimul deceniu. Echipa lui Toro a investigat dacă, în cazul copiilor, aceștia învață mai bine modele lingvistice care implică consoane decât modele care implică vocale.

Cercetătorii au arătat că, în fapt, copiii au învățat destul de ușor un model de cuvinte fără sens, care au avut aceeași formă de bază: alegi o oarecare consoană, apoi o anume vocală (să spunem a), urmată de o altă consoană, aceeași vocală, încă o consoană, și în sfârșit, o altă vocală (să spunem e). Cuvintele care urmează acest tipar ar fi „dabale”, „litino”, „nuduto”, în timp ce cuvinte care se abat de la tipar ar fi „dutone”, „bitado” și „tulabe”. Echipa lui Toro a efectuat studiul pe bebeluși de 11 luni, descoperind că aceștia pot învăța modele destul de bine.

Însă atunci când modelul a presupus schimbări de consoane, spre deosebire de situația când au fost schimbate vocale, copiii pur și simplu nu au putut învăța. Când li s-au prezentat cuvinte precum „dadeno”, „bobine” și „lulibo”, care au prima și a doua consoană identice, dar o a treia consoană diferită, copiii nu au mai putut identifica regula.

Copiilor le este mai ușor să detecteze un model general care conține vocale, decât unul care conține consonante.

Şobolanii caută modele în orice tip de date

Echipa a testat, de asemenea, și șobolani. Creierul șobolanilor este cunoscut pentru abilitatea de a detecta și prelucra diferențele dintre vocale și consoane. Dar creierele de șobolan au fost prea performante... Șobolanii au învățat ușor atât regula cu vocale, cât și pe cea cu consoane.

Copiii, spre deosebire de șobolani, par să fie înclinați către a identifica anumite tipare care conțin vocale și mai puțin înclinați spre a le identifica pe cele care conțin consoane. Șobolanii, în schimb, caută modele în datele de orice fel. Șobolanii nu au limite cu privire la tiparele pe care le detectează.

Se pare că această tendință a minții noastre a influențat modul în care limbile sunt structurate.



Limbi imposibile

Putem vedea acest lucru analizând limbile semitice, o familie de limbi care include ebraica, araba, amhara (limbă moartă) și tigrinya (vorbită în Eritreea). Aceste limbi au un mod special de organizare a cuvintelor, construit în jurul unui sistem în care fiecare cuvânt poate fi definit (mai mult sau mai puțin) de consoanele sale, dar vocalele se schimbă pentru a implementa reguli gramaticale.

De exemplu, cuvântul ebraic modern pentru „a păzi” este compus din trei sunete, consoane, „sh-m-r”. Pentru a spune: „Am păzit”, trebuie să pui vocalele a-a în mijlocul consoanelor și să adaugi un sufix special, rezultând „shamarti”. Pentru a spune „voi păzi”, trebuie să introduci vocale complet diferite, în acest caz e-o, și transmiți ideea că „eu” păzesc, cuvântul rezultat fiind „eshmor”. Cele trei consoane sh-m-r sunt stabile, dar vocalele se schimbă pentru a crea diferite timpuri ale verbului.

De asemenea, putem vedea acest lucru într-o limbă precum engleza. Prezentul verbului „to ring” este doar ring. Trecutul este, totuși, rang, și cu toate acestea folosiți o formă diferită într-o formulă precum „The bell has now been rung”. Aceleași consoane (r-ng), dar vocale diferite.

Tendința umană de a păstra anumite tipare ale consoanelor în cadrul cuvintelor ar putea sta la baza acestui tip de sistem gramatical.

Putem învăța reguli gramaticale care implică schimbarea vocalelor cu ușurință, astfel încât găsim limbi în care acest lucru se întâmplă destul de des. Unele limbi, precum cele semitice, folosesc în mod extins acest lucru.

Însă imaginați-vă o limbă care este inversul celor semitice: cuvintele au la bază tipare pe bază de vocale, iar gramatica este introdusă prin schimbarea consoanelor din jurul vocalelor. Lingviștii nu au găsit niciodată o limbă care să funcționeze astfel.

Am putea inventa un limbaj care să funcționeze astfel, dar, dacă rezultatele lui Toro sunt valide, ar fi imposibil ca un copil să o învețe în mod natural. Creierul uman pare a fi înclinat către anumite tipare lingvistice, dar nu și către altele la fel de posibile, iar acest lucru a avut un efect profund asupra limbilor pe care le vedem în întreaga lume.

Charles Darwin a spus cândva că abilitățile lingvistice umane sunt diferite de cele ale altor specii ca urmare a dezvoltării superioare a „puterilor noastre mentale”. Dovezile de care dispunem astăzi sugerează, în fapt, că avem „puteri mentale” diferite.



Traducere și adaptare după How the limits of the mind shape human language,  de David Adger, profesor de lingvistică la Queen Mary University of London.

Scris de: David Adger
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.