James D. Watson, laureat al Premiului Nobel, este faimos pentru că împreună cu Francis Crick a descoperit structura ADN-ului (citeşte articol). Azi este prezent în paginile New York Times (articol) pentru că într-un documentar recent revine cu afirmaţiile sale din 2007, conform cărora există o diferenţă în ce priveşte IQ-ul între populaţia albă şi cea de culoare, iar cauza acestei diferenţe este genetică.


Iată ce a afirmat în documentarul amintit (American Masters: Decoding Watson): "there’s a difference on the average between blacks and whites on I.Q. tests. I would say the difference is, it’s genetic", ceea ce în traducere înseamnă: "există o diferenţă între rezultatele testelor IQ, în medie, între albi şi negri. Aş spune că diferenţa este genetică".

După afirmaţiile din 2007 Watson a fost practic marginalizat de mediul academic, nu a mai fost invitat să susţină prelegeri ştiinţifice, a fost nevoit să plece din conducerea companiilor unde colabora pe diverse proiecte. În esenţă, în 2007 Watson afirma că nu crede în proiectele de dezvoltare din Africa pentru că politicile sociale se bazează pe ideea că nivelul de inteligenţă este peste tot unde sunt implementate acelaşi, iar acest fapt nu este adevărat.

 


James Watson



Un singur aspect vrem să discutăm în acest articol: de ce astfel de afirmaţii sunt lipsite de sens.

Nu vom intra în analiza modului în care sunt create testele de inteligenţă, care sunt influenţele mediului asupra IQ-ului, care sunt teoriile privind IQ-ul etc. Pentru asta puteţi intra pe pagina dedicată de pe Wikipedia.

Întâi de orice: există o diferenţă între albi şi negri din punct de vedere al IQ-ului? Testele efectuate arată că da. Iată aici un amplă lucrare analizând rezultatele pe o perioadă de 30 de ani. Iată ce spune acest studiu:

"Around the world, the average IQ for East Asians centers around 106; that for Whites, about 100; and that for Blacks, about 85 in the United States and 70 in sub-Saharan Africa. [...] In the United States, 15% to 20% of the Black IQ distribution exceeds the White median IQ".

Studiul este din anul 2005, aşa că e posibil ca date recente să arate rezultate un pic diferite.

Deci diferenţe ar exista, în medie. Watson susţine că inferioritatea în IQ ar avea bază genetică, iar lumea academică spune că asta e non-sens, că modul în care este creat testul de inteligenţă şi mediul în care se dezvoltă cei care sunt testaţi contează mai mult. Cum lucrurile sunt nelămurite, nu ar rost să încercăm să le analizăm în profunzime aici.


Dar şi ce dacă există aceste diferenţe?


1. Nu interacţionăm cu medii în viaţa reală, ci cu indivizi. Indivizii sunt unii cu un IQ mai scăzut, alţii cu IQ mai mare. Probabil că dintre cei cu IQ mai mare vor fi implicaţi în activităţi ce necesită un astfel de IQ (precum proiectele de dezvoltare menţionate de Watson) şi în SUA, şi în Africa.

2. Vorbind de medii, cum face Watson, singurul lucru pe care-l obţii este să sprijini rasiştii şi să laşi impresia că cei cu IQ-ul mai mic ar fi mai puţin oameni. Din nou, noi ne întâlnim cu indivizi, nu cu medii. Cum poţi să ştii că individul cu piele închisă la culoare cu care tocmai te-ai întâlnit este mai inteligent ori cu un IQ mai mic decât al tău? Nu ai cum, decât dacă efectuezi un test. Şi nu e stupid să-l priveşti cu dispreţ pe cel din faţa ta, deşi e mai inteligent decât tine, dar aparţine unui grup care are, în medie, un IQ mai mic decât al grupului tău?

Folosind mediile, ajungem la o situaţie paradoxală, dar cât se poate de reală: membrii organizaţiilor rasiste (or avea IQ-ul ridicat aceştia?) ajung să se creadă superiori unei "rase" pe baza unor medii, fără să fie ei înşişi superiori (măcar din punct de vedere al IQ-ului) celor pe care-i desconsideră.

3. Dacă vorbim de medii, poate că cercetătorii în robotică au IQ-ul mai mare decât tăietorii de copaci, iar cei care beau coniac au un IQ mai mare decât cei care beau ţuică (e doar o glumă, nu s-au făcut studii pe acest subiect). Şi dacă lucrurile stau aşa, ce facem? Ce relevanţă are? Niciuna, desigur. Vom crea organizaţii secrete care să-i vizeze pe tăietorii de copaci, pentru că, în medie, sunt inferiori din punct de vedere al punctajului obţinut în urma unui test de inteligenţă?

Dacă mergem la extreme, putem face comparaţii şi între cei care poartă fes iarna şi cei care nu poartă fes ori între cei care schiază şi cei care nu sunt fani ai acestui sport. Nişte diferenţe vor exista cu siguranţă, când stabileşti mediile. Şi? Are vreo relevanță?

De ce greşeşte bătrânul Watson? Pentru că trage concluzii care nu se pot justifica prin mediile IQ-ului (de aia ar fi Africa mai săracă...), ignorând un milion de alţi factori (colonialismul, corupţia, sărăcia endemică, sistemul de învăţământ precar etc.). Pentru că insistă pe un subiect pentru care nu are răspunsurile (nu ştim cum să definim inteligenţa, cum să definim rasa (care este considerată nu o realitate, ci un construct social, dat fiind că specia umană îşi are originea în Africa, deci se trage din acelaşi grup originar) etc.). Descoperirea structurii ADN-ului nu-l face pe Watson apriori infailibil pe orice subiect pe care-l discută, iar opiniile sale despre impactul social al mediei IQ-ului, însoţite de o superficialitate suspectă când vine vorba de efectele afirmaţiilor sale hazardate, dovedesc asta cu prisosinţă.

Pe marginea afirmaţiilor lui Watson s-a discutat pe ScientiaQ&A cu ceva vreme în urmă. Puteţi vedea discuţia aici.

Scris de: Iosif A.
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.