Într-un articol recent, David Krakauer, președintele Santa Fe Institute, vorbește despre viața și moartea fantomelor din știință, cum idei/concepte/entități care par să explice ceva sunt eliminate, fiind găsite inutile. Dar fantomele „ucise” sunt înlocuite de altele...
„Întreaga știință se ocupă, într-un fel, cu exorcizarea. Când filosoful Gilbert Ryle a formulat expresia „fantoma din mașină” în The Concept of Mind (1949), el identifica o entitate explicativă inutilă din dualismul cartezian și o alunga. Descartes postulase o res cogitans, o substanță gânditoare categoric distinctă de corpul mecanic. Ryle a diagnosticat acest lucru drept o „eroare de categorie” și l-a eliminat prin explicație în maniera în care un profesor de la Oxford ar trata orice superstiție: ca atunci când cuiva îi sunt arătate colegiile, biblioteca și terenurile de sport ale unei universități, iar acesta continuă să pună întrebarea nepricepută: „Dar unde este universitatea?”
Ceea ce a făcut Ryle pentru minte, alte științe au făcut pentru propriii lor locuitori spectrali. Dar fantomele sunt de tipuri diferite și la fel sunt și ritualurile prin care sunt exorcizate.
Fizica exorcizează particulele excedentare — parametrii liberi inutili, în căutarea universalității.
Biologia exorcizează procesele redundante — agenții divine sau teleologice.
Iar științele inteligenței exorcizează tiparele impuse — sursele transcendente ale cogniției. Fiecare tradiție urmărește minimalitatea, dar prin aceasta fiecare înțelege ceva profund diferit.
Cea mai profundă ambiție a fizicii a fost dintotdeauna reducerea numărului de fapte independente pe care universul ne obligă să le acceptăm. Fizicianul teoretician Eugene Wigner observa că principiile de simetrie și de invarianță acționează ca niște filtre asupra teoriilor posibile, eliminând parametri liberi cu o eficiență aproape scandaloasă. Iar relativitatea generală a lui Einstein a dedus gravitația din postulatul geometric minimal potrivit căruia curbura spațiu-timpului este gravitația, eliminând acțiunea la distanță a lui Newton.
Fantoma biologiei nu a fost niciodată un parametru liber, ci un agent. Înainte de Darwin, complexitatea organismelor părea să impună existența unui proiectant inteligent, așa cum un ceas părea să implice existența unui ceasornicar. Originea speciilor, 1859, a exorcizat însuși demiurgul și a înlocuit un proces creator transcendent cu unul mecanic.
Fantoma care trebuie exorcizată este regula inutilă: un act al lui Dumnezeu sau moștenirea lamarckiană. Ceea ce rămâne după exorcizare nu este parametrizarea universală a fizicii, ci un mecanism universal — selecția — care operează local și iterativ.
Alan Turing a arătat în 1936 că un dispozitiv de o simplitate absurdă, alcătuit dintr-o bandă, un cap de citire-scriere și un set finit de stări, putea calcula orice este calculabil.
Warren McCulloch și Walter Pitts au demonstrat în 1943 că rețelele de neuroni binari cu prag puteau implementa operații logice. Ambele exorcizări au eliminat tiparele de extravaganță arhitecturală pe care Descartes și adepții săi le impuseseră asupra minții.
David Marr, în modelul său din 1969 al cortexului cerebelos, a propus o singură arhitectură repetitivă, alcătuită din celule Purkinje antrenate prin semnale de eroare transmise de fibrele cățărătoare, capabilă să învețe corespondențe arbitrare între intrări și ieșiri. Probleme de calcul de o complexitate aproape arbitrară puteau fi rezolvate prin simpla creștere a scării.
Informaticienii construiesc arhitecturi care încearcă să fie imune la spirite. Atunci când fizicienii critică biologia pentru că are prea mulți parametri, ei aplică parcimonia parametrică într-un domeniu în care obiectivul este parcimonia procesuală. Iar când biologii acuză neuroștiința că ignoră constrângerile evolutive, ei importă parcimonia procesuală într-un domeniu guvernat de parcimonia arhitecturală. Fiecare domeniu este bântuit de o fantomă diferită, există într-un alt bardo intelectual și este guvernat de propriile sale ritualuri.
Vechile fantome disciplinare aspirau la statut ontologic: entități înfricoșătoare despre care se presupunea că ocupă stări ordonate ale realității și pe care generațiile ulterioare, mai sceptice, le-au alungat.
Astăzi avem fantome epistemice: tipare din seturi enorme de date, care se manifestă sub forma unor regularități, corelații și structuri pe care niciun teoretician uman nu pare să le fi numit sau observat anterior. Modelele lingvistice mari, LLM-urile, sugerează că am fost bântuiți de vaste domenii de regularitate — în limbaj, plierea proteinelor, meteorologie și genomică — pur și simplu prea multidimensionale pentru a putea fi observate de intuiția umană, dar nu suficient de complexe încât să nu poată fi identificate de un model statistic scalat corespunzător.
Fantomele se înmulțesc, multe dintre ele fiind halucinații, iar exorciștii științei trebuie să învețe ritualuri noi.”
Sursa: Santa Fe Institute
