Despre atacurile în masă din SUA se aude din când în când și în presa românească, atunci când grozăvia are proporții extreme. Dar acesta este un fenomen curent în țara meționată, care se înrăutățește.
În ultimul deceniu, Statele Unite au înregistrat o creștere alarmantă a atacurilor armate în masă. Potrivit datelor Gun Violence Archive, între 2020 și 2024 au avut loc 3.106 de atacuri armate în masă, cu 72% mai multe decât cele 1.811 consemnate în intervalul precedent, 2015–2019. Fenomenul se intersectează cu o altă criză majoră de sănătate publică: sinuciderea, care reprezintă principala cauză a deceselor provocate de arme de foc în Statele Unite.
În încercarea de a înțelege de ce au loc atacurile armate în masă și cum ar putea fi prevenite, cercetătorii s-au concentrat multă vreme asupra biografiei autorilor: experiențele traumatice, izolarea socială, crizele personale, motivele declarate și comportamentele care au precedat atacul. Aceste analize individuale au dus însă la formularea unei ipoteze mai ample: multe atacuri armate în masă ar putea fi nu numai acte de omucidere, ci și forme de sinucidere îndreptată simultan împotriva altora.
Atacul ca act final
În cartea The Violence Project: How to Stop a Mass Shooting Epidemic, publicată în 2021, psihologul criminalist Jill Peterson și sociologul James Densley au analizat peste o jumătate de secol de atacuri armate în masă. Concluzia lor a fost că, în numeroase cazuri, autorul concepe atacul ca pe un act final, în care se așteaptă să moară sau intenționează să-și piardă viața.
Moartea poate surveni prin sinucidere, prin intervenția poliției sau ca rezultat anticipat al confruntării cu forțele de ordine. În această interpretare, atacul nu este doar o încercare de a ucide, ci și o modalitate prin care autorul își pune capăt propriei vieți, transformând autodistrugerea într-un act de violență publică.
Un studiu publicat în 2024 a întărit această perspectivă. Analizând atacurile din ultimele patru decenii, cercetătorii au constatat că o proporție importantă dintre autorii atacurilor armate în masă fie se sinucid în timpul incidentului, fie încearcă să o facă.
Aceste constatări nu înseamnă că toate atacurile armate în masă sunt forme de sinucidere și nici că sinuciderea și violența împotriva altora sunt fenomene identice. Ele sugerează însă că, în cazul unei părți dintre atacatori, impulsurile autodistructive și cele îndreptate împotriva celorlalți pot fi legate.
Pornind de aici, cercetătorii au formulat o întrebare diferită: dacă o parte dintre atacurile armate în masă conține o componentă suicidară, ar putea cele două fenomene să urmeze același ritm sezonier?
Paradoxul sezonier al sinuciderilor
Sezonalitatea sinuciderilor este cunoscută de mai bine de un secol. Datele epidemiologice arată în mod repetat că decesele prin sinucidere tind să fie mai puține iarna și mai numeroase spre sfârșitul primăverii și în timpul verii.
Tiparul poate părea surprinzător. Simptomele depresive se agravează adesea în lunile întunecate, când zilele sunt scurte, expunerea la lumină este redusă, iar activitatea socială poate scădea. Cu toate acestea, sinuciderile nu ating, în general, punctul maxim în mijlocul iernii, ci câteva luni mai târziu.
Motivele acestui decalaj nu sunt pe deplin înțelese. Au fost propuse explicații legate de temperatură, durata zilei, variațiile biologice sezoniere, intensificarea activității sociale și diferența dintre agravarea depresiei și dobândirea energiei necesare pentru trecerea la acțiune. Studiul discutat aici nu și-a propus însă să stabilească mecanismul, ci doar să verifice dacă atacurile armate în masă prezintă un tipar sezonier asemănător.
Analiza a peste 3.000 de atacuri și 360.000 de sinucideri
Cercetătorii au analizat perioada ianuarie 2014–octombrie 2021. Baza de date a inclus 3.305 atacuri armate în masă și 360.827 de decese prin sinucidere.
Pentru atacurile în masă a fost utilizată definiția Gun Violence Archive: incidente în care cel puțin patru persoane, fără a-l include pe atacator, sunt împușcate sau ucise. Datele referitoare la sinucideri au provenit din baza CDC WONDER, administrată de autoritățile sanitare federale americane.
Analiza trebuia să separe două fenomene statistice diferite. Primul era tendința pe termen lung: atât numărul atacurilor armate, cât și cel al sinuciderilor se pot modifica de la un an la altul. Al doilea era oscilația sezonieră care se repetă în interiorul fiecărui an.
Pentru a le distinge, cercetătorii au modelat mai întâi evoluția generală și au eliminat-o statistic din date. Au urmărit apoi componenta anuală, aproximată printr-o curbă sinusoidală — o variație regulată formată din creșteri și scăderi succesive.
Procedura nu poate dezvălui cauzele. Ea poate arăta însă dacă, dincolo de creșterea sau scăderea generală a fenomenului, există un ritm anual repetitiv.
Două fenomene care cresc și scad împreună
Rezultatele au indicat o sezonalitate clară atât pentru sinucideri, cât și pentru atacurile armate în masă. Mai mult, maximele și minimele celor două curbe erau apropiate.
Ambele fenomene atingeau punctul maxim în mijlocul verii, aproximativ între sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie, și coborau spre valorile minime în mijlocul iernii.
La nivelul populației americane, atacurile armate în masă și sinuciderile par, așadar, să crească și să scadă într-un ritm sezonier asemănător.
Această sincronizare este compatibilă cu ipoteza potrivit căreia unele atacuri în masă reprezintă manifestări exteriorizate ale unei tendințe suicidare. Dar compatibilitatea nu este același lucru cu demonstrația.
Corelația sezonieră nu demonstrează cauzalitatea
Studiul nu arată că sinuciderile provoacă atacuri armate în masă și nici că atacurile armate determină creșterea sinuciderilor.
Două fenomene pot avea același ritm sezonier fără ca unul să-l producă pe celălalt. Exemplul clasic este legătura dintre vânzările de înghețată și numărul înecurilor. Ambele cresc vara, dar înghețata nu provoacă înecuri. Creșterea temperaturii și intensificarea activităților desfășurate în apă influențează separat cele două variabile.
În mod similar, sinuciderile și atacurile armate ar putea fi afectate de unul sau mai mulți factori sezonieri comuni. Printre mecanismele posibile se numără temperaturile ridicate, zilele mai lungi, modificările somnului, vacanțele școlare, creșterea interacțiunilor sociale, schimbarea rutinelor zilnice sau variațiile consumului de alcool și al altor substanțe. Studiul nu a testat însă aceste explicații și nu permite identificarea factorului responsabil.
Sincronizarea ar putea proveni și din combinații diferite de cauze. Sinuciderile ar putea crește dintr-un anumit set de motive, iar atacurile armate dintr-un altul, cele două seturi fiind influențate în paralel de trecerea anotimpurilor.
Prin urmare, studiul oferă o observație epidemiologică, nu o explicație psihologică definitivă. El arată că cele două forme de violență extremă urmează curbe sezoniere asemănătoare, dar nu stabilește de ce.
De ce este importantă sezonalitatea
Chiar și în absența unei explicații cauzale, identificarea unui tipar sezonier are două consecințe importante.
Prima este științifică. Rezultatul poate orienta cercetările viitoare către factorii care se modifică odată cu anotimpurile. Analizele ar putea examina separat diferite categorii de vârstă, sexe, grupuri sociale, regiuni climatice sau condiții de mediu.
O verificare deosebit de relevantă ar presupune compararea emisferei nordice cu emisfera sudică, unde anotimpurile sunt inversate. Dacă vârful s-ar deplasa cu aproximativ șase luni, urmând vara locală, ipoteza influenței unor factori climatici sau legați de lumină ar deveni mai plauzibilă. O asemenea analiză este însă dificilă deoarece, din fericire, atacurile armate în masă sunt mult mai rare în afara Statelor Unite, iar numărul redus de cazuri nu permite întotdeauna concluzii statistice solide.
A doua consecință este practică. Pentru organizarea serviciilor publice nu este întotdeauna necesar să cunoaștem complet mecanismul unui fenomen; uneori este suficient să putem anticipa perioada în care riscul crește.
Dacă atât sinuciderile, cât și atacurile armate în masă ating în mod repetat valori mai ridicate în mijlocul verii, spitalele, centrele de traumă, liniile telefonice de criză și serviciile de sănătate mintală se pot pregăti pentru o cerere mai mare.
Campaniile de prevenire ar putea fi intensificate încă de la sfârșitul primăverii, înainte de atingerea maximului sezonier. În această perioadă pot fi consolidate mesajele privind prevenirea sinuciderii, accesul la sprijin psihologic, identificarea persoanelor aflate în criză și depozitarea sigură a armelor de foc.
Măsurile de siguranță privind armele sunt importante mai ales deoarece accesul rapid la o armă poate transforma o criză trecătoare într-o moarte ireversibilă. Depozitarea armelor descărcate, încuiate și separat de muniție poate reduce accesul impulsiv atât pentru proprietar, cât și pentru ceilalți membri ai familiei.
Un calendar al riscului, nu o explicație completă
Principala contribuție a studiului nu constă în demonstrarea unei relații cauzale între sinucidere și atacurile armate în masă, ci în identificarea unui ritm comun.
În Statele Unite, în perioada analizată, ambele fenomene au avut tendința să atingă un maxim în mijlocul verii și un minim în mijlocul iernii. Rezultatul este compatibil cu ipoteza că unele atacuri armate în masă includ o componentă suicidară, dar nu o confirmă și nu exclude alte explicații.
Sezonalitatea trebuie privită, așadar, ca un indiciu. Ea restrânge domeniul ipotezelor, indică perioadele în care cercetarea ar trebui să caute mai atent factorii de risc și permite instituțiilor să-și distribuie mai bine resursele.
Nu știm încă de ce vara este asociată cu o creștere a ambelor forme de violență. Știm însă că această creștere se repetă suficient de regulat pentru a nu fi ignorată. Iar atunci când riscul poate fi anticipat, prevenirea nu trebuie să aștepte elucidarea completă a mecanismului.
Sursa: SageJournals
