Venirea toamnei poate produce în organismul nostru o serie de schimbări care ne fac să ne simţim mai obosiţi, lipsiţi de energie şi chiar şi trişti. O serie de alimente bogate în vitamine şi săruri minerale ne pot ajuta însă să fim sănătoşi şi voioşi şi să ne bucurăm de acest anotimp.

Cad  frunzele, vin ploile şi frigul. Durata luminii zilnice scade şi de multe ori scade şi voia bună şi chiar şi energia de care avem nevoie pentru a pune în practică ce ne-am propus să facem pe timpul zilei. Se pare că circa 20% dintre noi suntem afectaţi de probleme fizice şi psihice odată cu venirea toamnei. Ce putem face ca să ne bucurăm de acest anotimp? Un mare ajutor provine de la alimentele pe care le consumăm – acestea, prin vitaminele şi sărurile minerale pe care le conţin, ne pot ajuta. Să vedem deci ce vitamine şi săruri minerale ar trebui să consumăm şi care ar fi alimentele care le conţin.

Pentru starea de spirit este util consumul alimentelor ce conţin vitamina B, în special B12, care are un efect energizant asupra corpului şi minţii. Alimente bogate în vitamina B sunt ouăle, brânzeturile, precum parmezanul sau mozzarella, iaurtul sau laptele.

Pentru cei care au probleme cu memoria sau în a se concentra în timpul toamnei sunt recomandate alimente ce conţin triptofan, un aminoacid esenţial în biosinteza enzimelor, proteinelor, serotoninei (neurotransmiţător) sau a melatoninei (neurohormon). În prezenţa vitaminei B,  a carbohidraţilor şi a fierului  triptofanul ajută la producerea serotoninei, aşa-numitul hormon al fericirii, care ne influenţează direct dispoziţia, somnul şi alte funcţii esenţiale ale organismului. Triptofanul se găseşte în alimentele bogate în proteine, precum pastele.

Ca să prevenim infecţiile este util consumul de vitamina C, care favorizează formarea colagenului şi are un efect depurativ şi antioxidant, prevenind inclusiv îmbătrânirea. Alimentele bogate în vitamina C sunt: varza, broccoli, ardeii sau citricele, dar şi spanacul.

Vitamina E este de mare ajutor toamna, întrucât este un antioxidant celular ce previne îmbătrânirea celulelor. De obicei aceasta vitamină este acumulată în ficat şi eliberată de acolo de fiecare dată când organismul are nevoie. Totuşi, în perioade de oboseală sau când ţinem un regim alimentar special este util consumul acestei vitamine în cantităţi de circa 36 mcg. Unde se găseşte vitamina E? Surse naturale ale acestei vitamine sunt seminţele uleioase, precum nucile, alunele sau migdalele. Aceste seminţe, pe lângă vitamina E, conţin minerale precum potasiul şi magneziul, foarte utile organismului. Este recomandat consumul a 5-6 nuci sau alune zilnic în perioada toamnei. Un alt fruct bogat în vitamina E este avocado, ce conţine şi grăsimi monosaturate, asemănătoare uleiului de măsline, esenţiale pentru buna funcţionare a organismului. Nu este deci de mirare că în Australia la micul dejun avocado este consumat în mod obişnuit.

Ce putem face însă pentru a combate oboseală de toamnă? Un ajutor poate veni de la sărurile minerale. Potasiul este foarte util bunei funcţionări a creierului în timp ce fierul ajuta la combaterea oboselii, iar magneziul să ne confruntăm cu perioade de stres. Sărurile minerale se găsesc în alimente precum fructele uscate sau chiar şi în cartofii dulci.

Toamna poate deci să fie minunată dacă ştim să o întâmpinăm cu se cuvine. Alimentele din bucătărie ne pot da un ajutor important: de la cartofii dulci la ouă şi alune pentru o toamnă aurie de care se ne bucurăm pe deplin.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.