ExoplanetaPe planeta Gliese 581d ar putea să existe apă în stare lichidă. Cu o masă de circa 7 ori mai mare ca cea a planetei noastre, situată la o distanţă de aproximativ 20 de ani-lumină, această planetă ar putea oferi condiţii prielnice pentru dezvoltarea vieţii.

 



Gliese 581 este o stea pitică roşie, invizibilă cu ochiul liber, care se află la circa 20 de ani-lumină faţă de noi, în constelaţia Balanţei. Gliese 581 a intrat în atenţia cercetătorilor datorită faptului că are un sistem planetar deosebit de interesant: conţine mai multe planete, dintre care cel puţin una ar putea să fie prielnică vieţii.


Recent, o echipă de cercetători de la Laboratoire de Metrologie Dynamique (CNRS/UPMC/ENS/École Politechnique) de la Institutul Pierre Simone Laplace din Paris, a anunţat că una dintre planetele care orbitează în jurul stelei Gliese 581, şi anume Gliese 581d, ar putea să găzduiască forme de viaţă. Descoperită în 2007, Gliese 581d este o planetă cu masa în jur de 7 ori mai mare ca cea a planetei noastre şi cu dimensiunea (raza) de două ori mai mare. Orbitează în jurul stelei sale în circa 67 de zile, deci anul pentru eventualii locuitori ai planetei ar dura 67 de zile. La o primă vedere, această planetă nu părea să fie ospitalieră vieţii, deoarece primeşte de la steaua în jurul căreia orbitează o cantitate de energie de circa 3 ori mai mică decât Terra de la Soare.

 

 

Gliese 581d
Gliese 581d (reprezentare artist)
credit: spaceart1.ning.com/photo/gliese-581d?context=popular


Recent însă, echipa de francezi a pus la punct un nou program de simulare tridimensională a atmosferei planetei şi a fenomenelor atmosferice, descoperind că o atmosferă densă de dioxid de carbon, foarte probabilă pe această planetă, ar putea să stabilizeze temperatura spre valori la care apa ar putea să fie în stare lichidă în oceane, cu fenomene atmosferice implicând chiar şi ploi.

Explicaţia efectelor care stabilizează temperatura (legate de împrăştierea Rayleigh) se găsesc în articolul indicat în final.

Din punct de vedere astronomic Gliese 581d este o exoplanetă (adică planetă din afara sistemului solar) care se află foarte aproape de Terra – la doar 20 de ani-lumină, de aici şi interesul pentru aceasta. Cine însă ar avea curajul să pornească spre această planetă ar avea însă o decepţie: cu tehnologia de la ora actuală (de exemplu cea utilizată în Voyager 1) ar fi nevoie de mai bine de 300,000 de ani pentru a ajunge acolo.

Dacă această planetă este locuită sau nu, şi de către cine, rămâne la ora actuală un mister; în ciuda faptului că nu putem ajunge acolo în următorii ani să verificăm, la faţa locului, eventuala existenţă a formelor de viaţă, echipa cercetătorilor francezi a pus la punct o serie de măsurători care pot fi efectuate în viitorul apropiat şi care să ne ajute să înţelegem mai bine din ce este compusă atmosfera acestei planete şi, implicit, să confirmăm scenariul pe care aceştia l-au propus.

Chiar dacă nu este locuită, Gliese 581d ar fi un loc foarte interesant de vizitat: atmosfera densă şi norii denşi şi groşi ar face ca lumina să fie de o culoare roşu-închis, asemănătoare, oarecum, celei din serile cu un asfinţit în care atmosfera devine roşiatică. Faptul că are o masă mai mare decât cea a Terrei ar face ca forţa de gravitaţie să fie de circa 2 ori mai mare ca cea de pe Pământ. Deci ar fi nevoie de o oarecare pregătire fizică să putem să ne plimbăm pe Gliese 581d.

În ultimii 10-20 de ani au fost descoperite sute de exoplanete şi, cu ajutorul instrumentelor din ce în ce mai sensibile, sunt descoperite în continuare noi planete într-un ritm din ce în ce mai susţinut. Câte din acestea ar putea găzdui forme de viaţă? Şi dacă aceste forme de viaţă există, cum sunt aceşti vecini ai noştri?

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.