Supus unor şedinţe de stimulare electrică, centrate pe zona lombară, un american a reuşit să-şi refolosească picioarele într-un timp relativ scurt. O premieră ce oferă speranţe. Rob Summers avea 20 de ani când, într-o noapte din vara anului 2006, a fost lovit de o maşină.
Măduva spinării fiind secţionată la nivelul ultimei vertebre cervicale, tânărul american părea condamnat la scaunul cu rotile pentru tot restul vieţii. Şi totuşi...
La cinci ani după accident, tânărul este capabil să se ridice, să rămână câteva minute în picioare şi chiar să efectueze câţiva paşi timizi pe un covor rulant. Miracol? Nu chiar. Rob Summers este, de fapt, primul pacient ce a beneficiat de o tehnologie care, până în prezent, nu a avut rezultate pe animale.
În 2009, o echipă de neurochirurgi condusă de Reggie Edgerton de la Universitatea din California i-a implantat chirurgical o reţea de 16 electrozi la nivelul vertebrelor lombare, mai exact sub dura-mater, membrana ce protejează creierul şi măduva spinării. Datorită impulsurilor electrice trimise de aceşti electrozi, Rob Summers a reuşit să se ridice de la prima încercare. „Se pare că aceste impulsuri electrice au reactivat centrul automatic locomotor al acestui pacient” explică, entuziast, Marc Tadié, neurochirurg la Spitalul Bicêtre şi preşedintele Institutului de cercetare asupra măduvei spinării şi encefalului. Datorită acestui centru automatic locomotor bebeluşii sunt capabili să realizeze un mers reflex, dar, la adult, se credea că este inhibat.
Timp de 7 luni, Rob Summers a fost supus la 80 de şedinţe de stimulare cu o durată medie de 54 de minute. După luni de zile, tânărul şi-a îmbunătăţit performanţele şi chiar dacă nu reuşeşte să se ridice decât în timpul şedinţelor de stimulare, funcţiile sale sfincteriene şi sexuale au simţit progrese în afara şedinţelor de stimulare. Neurochirurgii cred că activitatea fizică indusă de stimularea electrică a stimulat centrul motor central, fie prin recrutarea fibrelor nervoase nelezate în timpul accidentului, fie prin regenerarea fibrelor afectate. „Mecanismul rămâne destul de misterios, cercetări suplimentare fiind necesare”, precizează Reggie Edgerton. Pe când Marc Tadié estimează că „acest succes trebuie confirmat pe alţi pacienţi. Dar, pentru moment, acest tip de experiment om/maşină constituie cea mai bună speranţă pentru pacienţii paraplegici”.
Sursa: Science&vie
