Tipărire
Categorie: Blog "Gândeşte raţional"
Accesări: 13360

LunaÎndepărtarea Lunii de Terra a schimbat faţa planetei noastre. Forţa gravitaţiei ei a creat maree de mii de metri înălţime, învolburând oceanele. Aceasta a avut ca urmare apariţia compuşilor chimici complecşi, fapt ce a dus în cele din urmă la apariţia vieţii.

 

 

Cum ar fi Pământul fără... Lună? (1)

Rolul mareelor

Acum trei miliarde de ani Luna se tot îndepărtează de Pământ şi orbitează la aproape 320.000 km distanţă. Efectul gravitaţiei ei a scăzut, însă tot are forţa de a schimba radical planeta noastră. Acum Pământul are apă şi oceane, iar Luna agită lucrurile. E prea departe pentru a avea un efect dramatic asupra solului terestru, dar afectează apa oceanelor. Trecerea Lunii pe deasupra lor creează maree în apă. Dar ele nu seamănă cu mareele din ziua de azi.

După formarea Lunii, mareele erau de mii de ori mai mari decât cele de azi. Inundau uscatul ca o viitură de 3000 de metri înălţime, cât un munte uriaş, acoperind sute de kilometri. Apoi apele se retrăgeau, măturând Pământul, luând cu ele resturi de pe suprafaţa Pământului în oceane. Materia adusă de ape conţine minerale şi substanţe nutritive. Mareele create de Lună fac un amestec crucial în istoria Terrei: "supa primordială". Diferite combinaţii de minerale sunt legate laolaltă şi descompuse, apărând astfel combinaţia optimă care a dat naştere vieţii. Mareele au dus probabil şi la apariţia primului lanţ de ADN. Unii savanţi cred că modificările concentraţiilor chimice, la schimbarea fluxului, provoacă ruperea şi replicarea ADN-ului.

 

 

Enormele maree mai joacă însă un rol esenţial în istoria Terrei. Ajută la liniştirea întregii atmosfere a planetei, făcând-o mai primitoare şi permiţând evoluţia formelor de viaţă complexe. Impactul care a creat Luna a făcut ca Terra să se rotească mai repede. Această rotaţie rapidă are efecte devastatoare asupra planetei, deoarece este unul dintre cei mai importanţi factori pentru climă. Rotirea creează vânturi şi vârtejuri în atmosferă. Cu cât mai mare e rotaţia, cu atât sunt mai mari şi violente vânturile. Când are loc azi un uragan cu vânturi de 160 km/h, sunt smulşi copaci, casele rămân fără acoperişuri, au loc inundaţii masive, dar peste o zi-două s-a terminat. Imaginaţi-vă o lume în care aceste vânturi sunt permanente. De exemplu, Jupiter face o rotaţie completă în circa zece ore. De aceea uraganele pe Jupiter sunt enorme ca putere şi durează câteva secole!

Acesta este un climat total nefavorabil evoluţiei vieţii în forme complexe. Dar odată cu încetinirea rotaţiei Terrei, atmosfera nu mai biciuieşte planeta. Vânturile de forţa unui uragan nu mai sunt o obişnuinţă şi apar forme complexe de viaţă pe planeta relativ liniştită.

 

Cum s-au format craterele de pe Lună

Prima jumătate de miliard de ani din viaţa Lunii a fost violentă. Dacă vă uitaţi la Lună, primul lucru pe care îl observaţi sunt craterele. Ele le dezvăluie astrofizicienilor un trecut îndepărtat extrem de violent. Puteţi vedea cu ochiul liber craterele de pe suprafaţa selenară. Sunt peste 300.000 , cu diametre între 800 m şi 1000 km.

 

Acum patru miliarde de ani, alinierea giganţilor Jupiter şi Saturn le schimbă forma orbitelor. Acest lucru creează efectul de „praştie”, azvârlind asteroizi înspre interiorul sistemului solar, direct către Pământ şi recent creata Lună. Timp de milioane de ani asteroizii bombardează sistemul solar intern. Unele au produs cratere cât continentele sau chiar mai mari. Aceste impacturi puteau distruge oceanele de la suprafaţa planetei şi supraîncălzi atmosfera. Viaţa nu avea cum să evolueze pe Pământ. Perioada de bombardament masiv a fost numită „cataclismul selenar”.

 

Gravitaţia Terrei a înrăutăţit totul, atrăgând asteroizii şi meteoriţii. Luna ar scăpa cu mai puţine daune, dar e prea aproape de Terra. Aceasta devine prima victimă a „daunelor colaterale”. Majoritatea craterelor Lunii apar în timpul cataclismului selenar. 80% din suprafaţa ei este distrusă. Bazaltul topit iese prin fisuri, umplând craterele şi creând mări de lavă. Timp de milioane de ani, ele se vor răci, solidificându-se, şi se vor transforma în „mări”, precum Marea Liniştii. Bazaltul negru formează chipul „Omului din Lună”.

 

În timpul cataclismului, unele impacturi au fost atât de mari, încât materia aruncată în sus nu a mai revenit pe suprafaţa Lunii. În schimb, e propulsată în spaţiu şi atrasă de gravitaţia Pământului, aflat la doar 138.400 km distanţă. Unele roci se îndreaptă rapid către planeta noastră. Aceşti meteoriţi lunari sunt extrem de rari, existând doar 30 astfel de obiecte descoperite. Analizând aceste mostre, aflăm că a existat un vârf cataclismic în timpul bombardamentului selenar, acum 3,9 – 4 miliarde de ani. Meteoriţii selenari deţin un fragment din istoria sistemului solar intern de acum patru miliarde de ani.

Reciproca este valabilă: bucăţi din scoarţa terestră au fost aruncate în spaţiu, unele dintre ele ajungând pe satelitul aflat la mică distanţă. Odată căzute pe solul selenar, rămân perfect conservate în lipsa atmosferei. Astfel o parte din istoria timpurie a Terrei a rămas pe Lună. Dacă găsim fosile sau alte rămăşiţe ale vieţii incipiente pe Lună, am putea afla răspunsurile la întrebările privind originea vieţii.

 

Influenţa Lunii asupra noastră

 

 

Mulţi oameni consideră că Luna plină ne afectează comportamentul, într-un mod bizar şi inexplicabil. Acum aceasta orbitează în jurul Pământului la 400.000 km distanţă. E de 15 ori mai departe de Terra decât atunci când s-a format. Apare ca un obiect îndepărtat şi mistic pe cer. Şi forţa sa gravitaţională e mult mai slabă decât era odată. De fapt e atât de mică, încât exercită aceeaşi atracţie ca un bob de mazăre situat la 50 cm deasupra capului. Dar unii oameni tot cred că afectează comportamentul uman.

Deplasarea sa pe orbită timp de 29 de zile se numeşte ciclu lunar. În timpul acestuia înfăţişarea Lunii se schimbă, deoarece se mişcă permanent în relaţie cu Soarele şi cu Pământul. Luna plină este de mult asociată cu misterul, agresiunea și groaza. Comportamentul unor animale se schimbă în timpul ciclului lunar. Ciclul de reproducere al unor fiinţe este determinat de fazele Lunii. Savanţii au investigat legătura dintre vânătoare și Luna plină. Se crede că lumina mai puternică ajută la vânarea prăzii. Ideea conform căreia lupii urlă mai mult pe timp de Lună plină este doar un mit.

Totuşi, dacă unele mamifere sunt mai active pe timp de Lună plină, e posibil ca aceste tendinţe agresive să se aplice şi la oameni? Studiile recente efectuate nu au indicat nicio legătură între comportamentul oamenilor și ciclul lunar. Totuşi, mulţi cred în continuare în puterea exercitată de Luna plină. Probabil din cauza filmelor de groază şi a legendelor. De generaţii ni se repetă că crimele, moartea și fiinţe mitice ca vârcolacii au legătură cu Luna plină. Nu e de mirare că, cu timpul, începem să credem că legătura chiar există.

Dacă, prin absurd Luna ar dispărea de pe cer mâine şi am supravieţui, ar trebui să regândim modul în care calculăm datele unor sărbători și festivaluri religioase importante:

Strămoşii noştri au acordat o mare atenţie cerului nopţii. Ei au dat diferite denumiri “imaginilor” făcute de stele și au identificat celelalte planete datorită mişcării lor printre constelaţii. Deşi Soarele a fost util pentru marcarea intervalelor scurte de timp, Luna a fost cea care i-a ajutat la marcarea perioadelor mai lungi de timp. Multe calendare s-au bazat pe ciclul de 29 de zile al Lunii. În zilele noastre, calendarul islamic, precum şi alte câteva, se bazează încă pe Lună.

Creştinii calculează data Peştelui după Luna plină. Acesta este sărbătorit în prima duminică după prima Lună plină de după echinocţiul de primăvară. Acest lucru poate părea ciudat la început, dar există un motiv bun pentru care data Peştelui este stabilită în acest mod: primii creştini făceau pelerinaje în Ţara Sfântă de Paşti, iar lumina Lunii pline i-a ajutat în călătoria lor, aşa că acesta a fost planificat în jurul ei.

Anul Nou chinezesc (numit de fapt – “Festivalul primăverii”) este determinat pe baza unui calendar lunisolar – combinaţie dintre calendarul lunar cu cel solar.




Care este viitorul Lunii?

Astăzi, Luna şi Soarele par a avea aceeaşi dimensiune pe cer. Prin urmare, Luna poate acoperi Soarele în timpul eclipselor. Dar să privim în viitorul îndepărtat. Peste o jumătate de miliard de ani , Luna e atât de departe de Pământ, încât nu mai au loc eclipse. La mai puţin de două miliarde de ani, nemaifiind ancorată de Lună, pe propria axă, planeta se leagănă înainte şi înapoi. Fenomenele meteo o iau razna şi viaţa pe Terra este ameninţată. Peste cinci miliarde de ani, Soarele se dilată spre sfârşitul vieţii sale. Pământul şi Luna, atât de strâns legaţi în timpul vieţii, îşi înfruntă moartea tot împreună, fiind înghiţiţi laolaltă de căldura copleşitoare a Soarelui muribund.

 

 

Adaptat după: Naked Science - Moon Mysteries

Suplimentar: Discovery Channel - If we had no moon
What If the Moon Didn't Exist?: Voyages to Earths That Might Have Been, by Neil F. Comins