Energia produsă în interiorul Soarelui şi al altor stele apare în urma reacţiilor de fuziune nucleară. În cazul fuziunii nucleare doi atomi (de obicei izotopi de hidrogen) se unesc dând naştere unuia nou, mai greu (heliu), iar în cadrul acestui proces este eliberată o cantitate uriaşă de energie. În momentul in care doi atomi mai uşori fuzionează dând naştere unuia mai greu, mai masiv, atomul rezultant are masa mai mică decât suma maselor celor doi atomi care i-au dat naştere. Conform ecuaţiei lui Einstein, E=mc2, care exprimă echivalenţa masă-energie, şi asemenea cazului fisiunii nucleare, masa lipsă se transformă în energie în cadrul procesului de fuziune nucleară.

 

Generalităţi

Fuziunea nucleară este probabil unica metodă de a produce energie care să reprezinte o soluţie energetică pe termen lung pentru planeta noastră. Energiile alternative de tipul celei eoliene, geotermale, solare etc. nu deţin nici pe departe potenţialul pe care fuziunea nucleară îl prezintă. Centralele nucleare ce ar urma să producă energie prin fuziune nucleară ar prezenta şi avantajul că ar fi foarte sigure, negeneratoare de deşeuri radioactive (spre deosebire de centralele atomoelectrice actuale, bazate pe fisiunea uraniului sau altor elemente produse pe cale artificiala,) şi ar fi, de asemenea, nepoluante, aspect extrem de important în contextul încălzirii globale. Combustibilul necesar fuziunii nucleare ar fi şi extrem de simplu de procurat, fiind disponibil oriunde în lume. Cel mai important aspect ar fi totuşi randamentul unei asemenea reacţii nucleare, mult superior tuturor celorlalte imaginate şi puse în practică până acum de civilizaţia umană. De exemplu, energia rezultată în urma fuziunii deuteriu-tritiu (cea mai uşor de realizat dpdv practic reacţie de fuziune nucleară, unde deuteriul şi tritiul sunt 2 izotopi ai hidrogenului) ar fi de 400 de ori mai mare decât necesarul de introdus în sistem pentru a genera reacţia de fuziune.

 

Cum ar putea produce şi întreţine oamenii o reacţie de fuziune nucleară ?

Pentru a da naştere unei reacţii de fuziune nucleară, cele două particule care vor fuziona trebuie să-şi piardă electronii şi să fie accelerate la viteze deosebit de mari. Pentru a preveni respingerea reciprocă a celor două nuclee încărcate pozitiv astfel rezultaţi, temperatura particulelor este ridicată la valori de câteva ori mai mari decât temperatura de la suprafaţa Soarelui. În practică, temperatura devine atât de ridicată încât particulele trec din starea lor de agregare naturală, cea gazoasă, într-o alta, numită plasmă. După fuziune nucleele eliberează cantităţi uriaşe de energie pierzând astfel din masa iniţială. Una dintre cele mai mari probleme întâmpinate astăzi în cadrul experimentelor legate de fuziunea nucleară este controlul plasmei şi păstrarea şi izolarea acesteia într-un spaţiu închis şi sigur.


Care sunt metodele actuale de control şi izolare a plasmei în timpul reacţiilor termonucleare?

Există actualmente trei metode de control al plasmei pe perioada reacţiei de fuziune nucleară. Prima se foloseşte de un câmp magnetic foarte puternic în vederea protejării materialelor din interiorul reactorului şi pentru prevenirea scurgerilor de plasmă. A doua metodă presupune un tip de control inerţial, bazat pe menţinerea coeziunii plasmei prin bombardarea cu multiple raze laser a camerei reactorului (cazul Nova Laser). A treia metodă folosește gravitaţia, dar singurele reactoare capabile să funcţioneze pe acest principiu sunt cele naturale – doar Soarele şi celelalte stele au fost până în prezent capabile să controleze plasma în acest mod.

 

Ce este tokamak–ul?

Dezvoltarea experimentală a reactoarelor de fuziune nucleară controlată este o sarcină extrem de dificilă. Poate cea mai promiţătoare tehnică dezvoltată până în prezent poartă numele de tokamak, rezultatul practic al cercetărilor fizicianului rus Lev Artsimovich (1909-1973) din anii ’50. Denumirea “tokamak” este un acronim pentru “camera toroidală cu câmp magnetic”. Într-un tokamak, nucleii sunt prinşi în mijlocul unui cîmp magnetic de formă toroidală (vezi figura). Această formă a camerei reactorului împiedică particulele să scape din câmpul magnetic, readucându-le “în mijlocul acţiunii” atunci când au tendinţa să scape câmpului magnetic.

 

 

 

 

Ce este Nova Laser-ul ?

Laser-ul Nova, din cadrul laboratorului Lawrence Livermore, este cel mai puternic laser din lume. Acesta direcţionează zece raze laser spre centrul camerei reactorului , dând naştere unei reacţii de fuziune la nivelul mostrei de combustibil folosite. Până în prezent laserul a fost folosit în cercetarea legată de armele nucleare şi există speranţe că Nova va ajuta fizicienii să obţină rezultate spectaculoase în domeniul energiei nucleare.

Din moment ce un obstacol major în calea fuziunii nucleare este reprezentat de controlul plasmei, a reuşit cineva să genereze o reacţie de “fuziune la rece” ?

 

În martie 1989, doi oameni de ştiinţă, Stanley Pons şi Martin Fleischmann au devenit peste noapte celebri în momentul în care au anunţat că au reuşit să genereze în laborator o reacţie de fuziune nucleară “la rece”. Fuziunea la rece ar elimina din ecuaţie problematica izolării plasmei, ar duce la economisirea unor sume importante de bani şi ar reprezenta, teoretic, o sursă de energie nelimitată pentru întreaga omenire. Deşi descoperirea lor a sunat extraordinar, alţi oameni de ştiinţă nu au reuşit reproducerea experimentelor descrise de Pons şi Fleischmann. Faima şi admiraţia de care s-au bucurat cei doi la momentul anunţului s-a transformat curând în dezamăgire generală.


Când va beneficia populaţia planetei de energia obţinută prin fuziune nucleară ?


Deşi energia obţinută prin fuziune nucleară ar fi practic nelimitată, costul imens al aducerii atomilor în starea de plasmă o transformă într-o soluție nerentabilă pentru moment din punct de vedere economic. În orice caz, mulţi oameni de ştiinţă cred şi susţin cu tărie că în următorii 40-50 de ani umanitatea îşi va asigura majoritatea necesarului energetic pe baza fuziunii nucleare. Şi acesta este un aspect deosebit de important, chiar vital pentru supravieţuirea umanității, din moment ce aceiaşi oameni de ştiinţă susţin că în aproximativ 100 de ani vom fi epuizat toate resursele de energie convențională ale planetei. Miliarde de dolari şi imense resurse umane şi de timp au fost investite pentru dezvoltarea unor noi metode de obţinere a fuziunii nucleare. În cele din urma, ca întotdeauna, ştiinţa va găsi o cale…

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.