VisândLa noapte peste 21 de milioane de români vor merge la culcare şi vor intra pe tărâmul magic al viselor. Dar de ce oamenii visează reprezintă unul dintre marile mistere ale ştiinţei. De-abia acum aceasta începe să dezvăluie complexitatea bizară a acestei lumi secrete.

 

 

Cunoaşteţi cumva pe cineva care să nu fie fascinat de vise? De ce Mama Natură ne-ar activa creierul, ne-ar paraliza corpul şi ne-ar obliga să fim martorii acestor evenimente numite vise? Dacă dorim să înţelegem natura şi mintea umană , trebuie să ne uităm în primul rând la ele.

Somnul REM

Dar abia acum 57 de ani neurologia a început cu adevărat să studieze creierul în timpul viselor. Atunci savantul american Nathaniel Kleitman a întreprins o serie de experimente remarcabile. El a măsurat activitatea creierului unor voluntari în timp ce aceştia dormeau. În loc să vadă o imagine pasivă după cum se aştepta, Kleitman a descoperit exact contrariul. Ceea ce a aflat el este că creierul, care părea să fie în repaus la început, după nu foarte mult timp a devenit activ, ca şi cum subiecţii ar fi fost treji. Cu toate că nu erau. Astfel s-a descoperit că în timp ce noi dormim, creierul poate trece prin diferite stări, dintre care unele sunt comune pentru starea de veghe.

Stadiile 1-4 corespund somnului non-REM, iar stadiul 5 somnului REM (sursa Discovery Health)


Examinând aceste cicluri de somn activ, Kleitman a observat încă un lucru: ochii voluntarilor păreau să clipească. El a denumit acest fenomen - care va duce la cea mai mare descoperire a acestuia - somnul REM, prescurtarea de la Rapid Eye Movement (Mişcarea Rapidă a Ochiului). Lucrul inevitabil pe care l-a aflat cercetătorul atunci când a trezit subiecţii în timpul somnului REM a fost că aceştia visau. Aşadar Kleitman a aflat în ce moment al somnului visăm cel mai des, dar a mai descoperit că, în timp ce creierul şi ochii sunt activi, efectului somnului REM pentru restul corpului este opus.

 

În timpul somnului REM, activitatea cerebrală creşte

 

O altă caracteristică a somnului REM este că tonusul dvs muscular coboară invariabil spre zero. Din punct de vedere funcţional, deveniţi complet paralizat. Dacă în timp ce staţi pe un scaun privind la televizor, capul vă „pică” în poală şi aţipiţi, nu aţi experimentat somnul REM. Dacă ar fi somn REM, literalmente aţi pica pe podea. Asta deoarece corpul vostru a devenit complet relaxat, aproape paralizat - în sensul că nu vă puteţi face muşchii să lucreze - şi fără capacitate de răspuns la cele mai elementare comenzi. Episoadele de somn rapid apar la om la fiecare 80-120 min, sunt regulate şi durează 5-30 min, fiind ceva mai scurte în prima parte a nopţii, cu tendinţă de mărire spre dimineaţă. Datorita activităţii intense a creierului şi a muşchilor total relaxaţi este numit şi somn paradoxal.

Deși Kleitman şi echipa sa au făcut primul pas în explicarea lumii viselor, va fi nevoie de experimente mai îndrăzneţe pentru a pătrunde mai adânc pe acest teritoriu.

Animalele și visele

 


Câinele din clipul de mai sus tocmai s-a trezit dintr-un vis... sau coşmar.

 

 

În timp ce orice proprietar de animale de companie ştie că animalele par să viseze şi studiile arată că creierul animalelor urmează aceleaşi etape în timpul somnului, se pare că acestea sunt capabile să aibă vise extrem de complexe. Ceea ce au observat oamenii de ştiinţă, în special la câini şi la pisici, este că pot umbla prin somn, iar comportamentul lor nu este deloc întâmplător sau haotic. Animalele par să facă aceleaşi lucruri pe care le fac atunci când nu sunt adormite: de exemplu aleargă sau urmăresc prada. Deci probabil asta şi visează în timpul somnului REM.

 

Tulburările de somn REM

 

 

O boală rară a creierului ne poate aduce unele indicii cu privire la originea viselor. Tom şi Tina Cursley sunt doi englezi căsătoriţi de 42 de ani. În urmă cu trei ani Tom s-a retras din afacerea sa care consta într-un magazin cu produse pentru grădinărit. Tot atunci a început să provoace şi tărăboi în dormitor: începuse să gesticuleze ceea ce visa. Striga, se zbătea, se zvârcolea, astfel încât dormitul cu el în aceiaşi cameră devenise absolut imposibil. El suferă de o boală rară a creierului: tulburarea în perioada de somn REM. Cei care au această boală, acţionează în somn prin mişcări violente, existând riscul să se rănească atât pe ei, cât şi pe cei cu care împart patul.

La început bolnavul se manifestă prin mişcări pe care partenerul le consideră un pic ciudate, dar cu nimic speciale. Dar cu timpul devin mai frecvente şi mai intense. De aceea este necesar ca toate colţurile ascuţite cu care s-ar putea răni, să fie acoperite. Boala este cauzată de distrugerea treptată a unei zone a trunchiului cerebral numită puntea lui Varolio. Aceasta controlează muşchii în timpul somnului REM și boala reprezintă în unele cazuri un pre-cursor pentru boala Parkinson. Un studiu, apărut în jurnalul medical al Academiei Americane de Neurologie, a folosit date preluate de la pacienţi ai clinicii Mayo. Astfel cercetătorii au identificat 27 de pacienţi care s-au confruntat cu tulburări în perioada de somn REM cu cel puţin 15 ani înainte de a fi diagnosticaţi cu una din afecţiunile: boala Parkinson, demenţa cu corpi Lewy sau atrofie multisistemică. S-a descoperit că timpul de la apariţia tulburărilor de somn până la instalarea afecţiunilor neurologice este de până la 50 de ani.

 

 

Unii suferinzi, care au dezvoltat o formă mai severă a bolii, au vise extrem de reale. După cum puteţi vedea în aceste clipuri, un pacient visează că fumează o ţigară, iar celălalt, un veteran francez, se visează în timpul unei parade. Aşadar este doar o mică parte a creierului care ne împiedică să acţionăm în funcţie de ceea ce visăm. O parte din treaba somnului REM este să oprească conexiunile dintre aceşti centri nervoşi din creierul nostru şi muşchi. Astfel, această boală rară ne permite să vedem visul altcuiva în acţiune.

 

Visele şi depresia

 

 

Nu există tehnologii care să ne spună cu certitudine 100% când o persoană visează. Poate fi observată întreaga gamă de fenomene care apar în timpului somnului REM - cum ar fi relaxarea totală a muşchilor sau mişcările oculare. Dacă se scanează creierul în timpul acestui tip de somn, se pot vedea anumite zone care se activează şi este foarte probabil ca subiectul să raporteze un vis când se trezeşte. Aşadar cea mai bună metodă de a afla dacă o persoană visează este să o trezim şi să o întrebăm pur şi simplu. Dar experimentele au arătat o diferenţă destul de importantă între natura viselor înregistrate în cadrul celor două tipuri de somn. Întrebarea logică este care este cel de-al doilea tip de somn?

Somnul nostru este împărţit în cicluri de 90 de minute. Primele două cicluri sunt dominate de somnul adânc, când creierul nostru este în general pasiv. După aceea alternează între somn REM şi non-REM. Oamenii care studiază visele credeau că somnul non-REM era doar un stadiu nesemnificativ şi că visăm doar în timpul somnului REM. Dar descoperirile din ultimii ani au dezvăluit, atenţie, faptul că visăm la fel de bine şi în timpul somnului non-REM!

Interesant este că natura viselor în timpul celor două stări de somn este diferită. Se pare că înregistrăm mai multe mai multe emoţii negative în visele din timpul somnului REM. Asta deoarece în acele momente amigdala cerebrală este activată, ea fiind specializată în manipularea emoţiilor neplăcute precum frica sau furia intensă. În mod normal adormim prin somn non-REM, dar depresivii – persoanele cu depresie endogenă sau depresie severă – ajung direct în somnul REM şi petrec cea mai mare parte din perioada nopţii în acest tip de somn.
Aşadar, la câteva decenii după descoperirea somnului REM, oamenii de ştiinţă încep să înţeleagă în ce măsură visele ne pot afecta viaţa când suntem treji.

 

Cei care nu visează

Pentru a afla de ce visele sunt atât de importante, savanţii i-au studiat şi pe cei care nu mai pot avea vise. S-a descoperit că în mod frecvent după ce au suferit un atac cerebral , unii pacienţi raportează în zilele următoare că nu mai visează. Uneori şi noi credem că nu visăm. Dar de fapt, majoritatea dintre noi o facem, numai că nu ne mai aducem aminte.


Profesorul Mark Solms și-a petrecut mare parte din carieră studiindu-i pe câţiva dintre puţinii oameni care într-adevăr nu raportează vise. În urma unui accident vascular cerebral de acum trei ani, Heather Jones tocmai trece printr-o astfel de experienţă. Deşi înainte visa extrem de des, ulterior nu a mai visat deloc. Atacul i-a afectat o parte a creierului numită lobul parietal. Solms este de părere că aici sunt create visele. Oamenii care au suferit daune ale lobului parietal, încetează să mai viseze complet în primele etape care urmează accidentului (care pot dura chiar şi câţiva ani). Asta deoarece lobul parietal serveşte scopului de a combina simţurile noastre, auzul, vederea şi simţul tactil. Toate se adună acolo împreună şi spaţiul imaginar pe care îl trăim în timpul viselor noastre este generat în această parte a creierului. Deci dacă acesta este deteriorat, nu mai putem visa. Pierderea capacităţii de a visa are însă câteva consecințe extrem de neplăcute.

Cercetările preliminare arată că pacienţii care nu visează, adorm cu uşurinţă însă apoi continuă să se trezească frecvent pe parcursul nopţii, mai ales în timpul somnului REM. Adică tocmai când te-ai aştepta să viseze, ei se trezesc. Oricât de ciudat ar părea, asta duce la concluzia logică că visele ar putea fi o bună modalitate de a ne menţine adormiţi.

Solms a mai descoperit de asemenea că sistemul motivaţional al creierului (incluzând cortexul medial frontal), este de asemenea activ în timpul viselor. Şi acest lucru i-a dezvăluit încă un potenţial motiv pentru care visăm. Faptul că această parte a creierului este atât de activă în timpul viselor, sugerează faptul că noi căutăm ceva în visele noastre. Cel mai probabil, o explicaţie mai generală este aceea că, prin intermediul viselor, încercăm să găsim soluţii pentru unele probleme care ne frământă pe parcursul zilei.

Dar acest lucru ridică o întrebare fundamentală la care trebuie să găsim un răspuns: au visele vreo semnificaţie?

 

De ce visăm? Semnificaţia visurilor (2)




Articolul este o adaptare după: BBC Horizon - Why do we dream? (2008)