Toţi magneţii pe care-i cunoaştem au doi poli: polul nord şi polul sud. Acum mai bine de 80 de ani însă a fost prevăzută posibilitatea existenţei particulelor cu un singur pol magnetic: monopolii magnetici – adevăraţi unicorni ai lumii particulelor elementare. Într-un experiment recent cercetătorii au descoperit un comportament bizar – un monopol magnetic.



Dacă rupem un magnet obişnuit în două bucăţi, nu vom reuşi separarea polilor, ci vom avea alţi doi magneţi mai mici, fiecare însă cu doi poli. Chiar şi în lumea particulelor elementare particulele care au proprietăţi magnetice prezintă au doi poli. Şi totuşi, acum mai bine de 80 de ani, mai precis în 1931, Paul Adrien Maurice Dirac, cel care a prevăzut şi existenţa antimateriei înainte ca aceasta să fie descoperită, a prevăzut posibilă existenţa a monopolilor magnetici. Monopolii magnetici ar explica şi de ce sarcina particulelor elementare este un multiplu de o anumită sarcină elementară şi nu poate avea orice valoare.

 

Dacă într-adevăr monopolii magnetici există, aceştia s-ar fi putut forma în număr mare imediat după Big Bang; motiv pentru care în cadrul multor experimente au fost căutaţi – fără rezultate pozitive însă, până acum.

Iată însă că recent într-un articol publicat în Nature un grup de cercetători a demonstrat existenţa unor monopoli magnetici „sintetici”. Cum anume? Cu ajutorul atomilor de rubidiu răciţi aproape de zero absolut (la o temperatură de doar a miliarda parte de grad peste zero absolut).

În aceste condiţii atomii de rubidiu au proprietăţi cuantice deosebite – se comportă precum o unică undă şi nu ca un sistem de particule independente. Ulterior au folosit un singur atom de rubidiu pentru a mima comportamentul unui electron, generând un câmp magnetic de monopol cu ajutorul a milioane de alţi atomi de rubidiu, fiecare dintre aceştia comportându-se ca un mic ac al unei busole.

Câmpul magnetic creat la întâlnirea cu „electronul” (atomul de rubidiu studiat) genera un vortex şi o regiune (un fel de coridor) unde nu se găsea nici un alt atom – exact ceea ce se prevede că se întâmplă atunci când se formează un monopol magnetic.

Această descoperire este extrem de importantă. Ne va ajuta să înţelegem mai bine teoria care ar putea înlocui modelul standard actual, precum şi primele clipe după Big Bang, când se presupune că s-ar fi format monopoli magnetici.


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
Susţine-ne pe Patreon!


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro