Furnicile din deşertul Sahara se hrănesc cu insecte moarte. Acestea pleacă în căutarea hranei în miezul zilei, când temperatura atinge 60o C, iar prădătorii sunt la umbră. Furnicile se deplasează sute de metri de muşuroi în căutarea hranei. Drumul dus este şerpuit, pe când drumul de întoarcere este drept, pe distanţa cea mai scurtă. Când sunt în apropierea muşuroiului, pe drumul de întoarcere, s-a observat că furnicile fac zigzaguri în încercarea găsirii muşuroiului, semn că ştiu că sunt în proximitatea acestuia. Cum navighează furnicile? Cum ştiu aceste furnici de un centimetru lungime să se întoarcă la muşuroi după călătorii de sute de metri distanţă?

Cercetări anterioare au arătat că furnicile de deşert pot folosi poziţia Soarelui, ceea ce înseamnă că ştiu mereu direcţia aproximativă a muşuroiului în raport cu Soarele. Dar cum ştiu cât de departe sunt de muşuroi?

O echipă de biologi condusă de Matthias Wittlinger a propus o idee nouă: furnicile pot cumva folosi informaţii privind mişcarea picioarelor; cu alte cuvinte, furnicile au abilitatea de a... număra paşii, iar acest număr, multiplicat cu lungimea unui pas (valoare, care, de asemenea, trebuie cumva cunoscută de furnică) le aduce pe furnici mereu în preajma muşuroiului atunci când se întorc din călătoriile în căutarea hranei. Teoria pare destul de improbabilă la început, dar cercetătorii şi-au propus să o testeze.

Ce au făcut? Au luat 75 de furnici, le-au împărţit în trei grupuri de 25 de furnici. Furnicilor din primul grup le-au fost tăiate o parte din picioare (au fost scurtate, scurtând astfel şi lungimea paşilor furnicii), celor din grupul doi le-au fost adăugate mici atele, pentru a le lungi picioarele, iar grupul trei a rămas neatins. Presupunerea a fost următoarea: dacă furnicile numără paşii, luând în calcul o valoare standard a lungii paşilor lor, modificarea lungimii paşilor le va afecta şi evaluarea distanţei, iar furnicile din grupul 1 şi grupul 2 ar trebui să înceapă căutarea muşuroiului în locuri aflate faţă de muşuroi la o distanţă mai mare decât cea obişnuită.

Furnicile au fost "modificate" după ce acestea au părăsit muşuroiul şi s-au deplasat 10 m. Cercetătorii au observat că furnicile cu picioarele scurtate s-au oprit pentru a căuta muşuroiul după 5 metri, cele neafectate, cum era de aşteptat, după 10 m, iar cele cu picioarele alungite după 15 metri.

În acest fel lucrurile au devenit clare: furnicile de deşert au această abilitate uluitoare de a folosi informaţii privind numărul de paşi şi lungimea paşilor pentru a şti să se întoarcă la muşuroi.



Sursă: Biological Science, ediţia a 6-a, Editura Pearson


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!