CreierÎnainte de orice, să discutăm despre ce nu este schizofrenia. Oamenii care au schizofrenie nu au personalităţi multiple. În 1911, Eugen Bleuler a fost primul care a folosit termenul ”schizofrenie”. Deşi termenul ”schizofrenie” vine de la cuvintele greceşti ”scindare” şi ”minte”, oamenii bolnavi de schizofrenie nu suferă de scindarea personalităţii.

 

 

 

Această neînţelegere a determinat folosirea greşită a termenului de către mulţi oameni. ”Mintea scindată” se referă la felul în care oamenii bolnavi de schizofrenie sunt rupţi de  realitate; ei nu pot spune ce este real şi ce nu este real.


Cine are schizofrenie?


Schizofrenia este una dintre cele mai întâlnite boli mintale. Aproximativ 1 din 100 oameni (1% din populaţie) este afectat de schizofrenie. Această tulburare este întâlnită peste tot în lume şi în toate rasele şi culturile. Schizofrenia afectează în egală măsură bărbaţii şi femeile, deşi, în medie, bărbaţii dezvoltă schizofrenia mai devreme decât femeile. În general, bărbaţii manifestă primele semne de schizofrenie în jurul vârstei de 20 ani, iar femeile manifestă primele semne mai târziu de 20 ani. Schizofrenia reprezintă un cost uriaş pentru societate, estimat la 32,5 miliarde dolari pe an în SUA (conform statisticii realizată de Brain Facts, Society for Neuroscience, în 2002).


Care sunt simptomele schizofreniei?


Comportamentul oamenilor schizofrenici este adesea foarte straniu şi şocant. Această schimbare în comportament, când oamenii nu pot realiza diferenţa între ce este real şi ce nu, este numită ”psihoză” sau ”episod psihotic”. American Psychiatric Association a publicat repere orientative ce sunt folosite în clasificarea oamenilor cu tulburări mintale. Cele mai recente repere sunt conţinute de cartea numită ”Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Fourth Edition” (cunoscută drept DSM-IV ca prescurtare). DSM-IV descrie câteva simptome pe care o persoană trebuie să le aibă pentru a fi diagnosticată ca având schizofrenie. Aceste simptome includ două sau mai multe din următoarele comportamente ce au o durată de cel puţin o lună:

•    Delir – stranietate, convingeri false


Aceste convingeri par reale persoanei schizofrenice, dar nu sunt reale. De exemplu, o persoană poate crede că extratereştri sau spioni controlează comportamentul ei sau al lui, mintea şi gândurile. Uneori acest delir poate fi prin natura lui paranoid. Oamenii cu paranoia au o teamă sau suspiciune ireală că cineva ”vrea să-i prindă”. Delirul poate fi, de asemenea, de grandoare. În aceste cazuri, oamenii cred că sunt persoane importante, precum preşedinte, rege sau prim ministru.

•    Halucinaţii – ciudăţenii, percepţii ireale ale mediului. Aceste halucinaţii pot fi:
A.    Auditive (aud voci) – uneori vocea îi spune persoanei să facă ceva anume
B.    Vizuale (văd lumini, obiecte sau chipuri)
C.    Olfactive (miros tot felul de lucruri)
D.    Tactile (de exemplu, simt că gândaci se târăsc pe sau pe sub piele)

•    Gândire/vorbire dezorganizată

Gândurile nefireşti sunt de obicei măsurate prin vorbirea dezorganizată. Oamenii schizofrenici vorbesc foarte puţin; când o fac, discursul este incoerent. Uneori persoana schimbă topica unei propoziţii la jumătatea ei.

•    Simptome negative – absenţa unui comportament normal

Delirul, halucinaţiile şi vorbirea incoerentă indică prezenţa unui comportament anormal. Simptomele negative includ retragerea socială, absenţa emoţiilor şi expresiilor, energie, motivare şi activitate reduse. Uneori persoanele schizofrenice au o igienă şi obiceiuri de îngrijire precare.

•    Catatonia – imobilitate şi ”flexibilitate de ceară”

Catatonia este un simptom negativ prin care persoana rămâne fixată într-o singură poziţie pentru o perioadă lungă de timp. ”Flexibilitatea de ceară” descrie situaţia în care braţele persoanei rămân  înţepenite într-o anumită poziţie chiar dacă sunt mişcate de cineva.

Atunci când persoanele manifestă oricare din aceste cinci simptome sunt considerate a fi în ”faza activă” a tulburării. De obicei, schizofrenicii manifestă simptome mai uşoare înainte şi după această fază activă.

Există trei tipuri de bază ale schizofreniei. Toţi cei care suferă de schizofrenie au pierdut contactul cu realitatea. Cele trei tipuri de schizofrenie sunt:
1.    Schizofrenia dezorganizată (numită înainte  ”schizofrenie hebefrenică”) – lipsa emoţiilor, vorbire dezorganizată
2.    Schizofrenia catatonică – flexibilitate de ceară, mişcări reduse, postură rigidă, uneori exces de mişcare
3.    Schizofrenia paranoidă – delir sau halucinaţii puternice

Ce se întâmplă în creier?

O constatare obişnuită despre creierul unui schizofrenic este că ventriculele laterale sunt mai mari. Ventriculele laterale sunt parte din sistemul ventricular ce conţine lichidul cerebrospinal.

Poza de mai jos arată imaginea scanată prin rezonanţă magnetică (RMN) a creierelor a doi gemeni: unul cu schizofrenie, altul nu. Observaţi că ventriculele cerebrale (săgeţile roşii) sunt mai mari în cazul geamănului cu schizofrenie. (Imagine oferită prin amabilitatea NIMH Clinical Brain Disorders Branch)



Scanare creier



Un hipocampus de dimensiuni reduse, un ganglion bazal de dimensiuni mai mari şi anomalii în cortexul prefrontal sunt prezente la unii schizofrenici. Totuşi, aceste modificări nu sunt prezente la toţi cei tulburaţi de schizofrenie şi pot apărea la persoane ce nu au această boală. 


Care sunt cauzele schizofreniei?

Probabil că există cauze multiple ale schizofreniei, iar cercetătorii nu cunosc toţi factorii care provoacă această boală mintală.


Genetica

Schizofrenia ”se moşteneşte din familie”. Cu alte cuvinte, schizofrenia are o importantă componentă genetică. Evidenţa privind componenta genetică vine din studierea gemenilor. Gemenii monozigoţi (gemenii identici) sunt aceia care au exact aceeaşi amprentă genetică; gemenii di-zigoți (gemenii fraterni) sunt aceia care au doar pe jumătate aceeaşi amprentă genetică. Dacă factorii genetici ar fi fost singura cauză în dezvoltarea schizofreniei, atunci ar fi trebuit ca ambii gemeni monozigoţi să dezvolte întotdeauna această boală. 


Studiile asupra gemenilor

Studiile făcute asupra gemenilor arată că probabilitatea ca ambii gemeni monozigoţi (identici) să dezvolte schizofrenie este între 30-50%. Probabilitatea ca ambii gemeni dizigoţi (fraternali) să dezvolte schizofrenie este de 15%. Probabilitatea aceasta în cazul fraţilor care nu sunt gemeni (precum fraţii de vârste diferite) este, de asemenea, aproximativ 15%. Nu uitaţi că rata în care găsim schizofrenia în rândul populaţiei este de aproximativ 1%. De aceea, pentru că probabilitatea în cazul gemenilor monozigoţi nu este  100%, factorii genetici nu pot reprezenta singura cauză. Totuşi, deoarece probabilitatea în cazul gemenilor monozigoţi de a face schizofrenie este mult mai mare decât în cazul gemenilor dizigoţi, factorii genetici joacă un rol important.


Studiile privind adopţiile

Unele studii s-au concentrat asupra istoricului familiilor copiilor care au fost adoptaţi la o vârstă fragedă şi care au dezvoltat schizofrenie mai târziu. Unul dintre studii (Kety et al., 1968) a arătat că 13% din rudele biologice ale adoptaţilor cu schizofrenie au avut, de asemenea, schizofrenie, dar doar 2% dintre rudele adoptaţilor ”normali” aveau schizofrenie. Aceste studii susţin rolul factorilor genetici în declanşarea schizofreniei.

Pentru a afla mai multe despre rolul factorilor genetici în schizofrenie, vezi pagina the Genetics and Mental Disorders de pe National Institute of Mental Health.


Mediul

Printre factorii non-genetici care pot influenţa dezvoltarea schizofreniei sunt: stresul familial, interacţiuni sociale slabe, infecţii sau viruşi contractaţi la o vârstă fragedă sau traume produse la vârste fragede. Într-un fel sau altul, amprenta genetică a indivizilor se combină cu factorii non-genetici (de mediu) pentru a declanşa schizofrenia. 


Neurotransmiţătorii

Multe studii au cercetat posibilul rol al neurotransmiţătorilor cerebrali în dezvoltarea schizofreniei. Majoritatea dintre ele s-au concentrat asupra neurotransmiţătorului numit dopamină. ”Teoria dopaminei în schizofrenie” afirmă că schizofrenia este cauzată de un sistem dopaminic superactiv la nivelul creierului. Există dovezi puternice care susţin teoria dopaminei, dar şi o serie de alte date care nu o susţin:

Dovezi în favoarea Teoriei dopaminei în schizofrenie:
1.    Medicaţia ce blochează dopamina reduce simptomele schizofrenice.
2.    Medicaţia ce blochează dopamina are efecte secundare similare sindromului Parkinson.
3.     Sindromul Parkinson este cauzat de lipsa dopaminei într-o parte a creierului numită ganglionul bazal.
4.    Cele mai bune medicamente în tratarea schizofreniei seamănă cu dopamina şi blochează complet receptorii dopaminei.
5.    Doze mari de amfetamine declanşează simptome schizofrene – precum cele din tulburarea numită ”psihoză amfetaminică”. Psihoza amfetaminică este un model pentru schizofrenie pentru că medicaţia ce blochează psihoza amfetaminică reduce, în egală măsură, simptomele de schizofrenie. De asemenea, amfetaminele înrăutăţesc simptomele schizofreniei.
6.    Copiii cu risc de schizofrenie manifestă acelaşi patern al undelor cerebrale ca al adulţilor cu schizofrenie. Acest model anormal al undelor cerebrale la copii poate fi redus prin medicamente ce blochează receptorii de dopamină. 

Dovezi împotriva teoriei dopaminei în schizofrenie:
1.    Amfetaminele fac mai mult decât doar să crească nivelul dopaminei. Ele modifică, de asemenea, nivelul şi în cazul altor neurotransmiţători.
2.    Medicamentele ce blochează receptorii dopaminei acţionează rapid asupra receptorilor. Cu toate acestea, uneori trec multe zile până când schimbă comportamentul persoanelor cu schizofrenie.
3.    Efectul medicamentelor ce blochează dopamina poate fi indirect. Ele ar putea de fapt să influenţeze alte sisteme care au un impact mai mare asupra simptomelor din schizofrenie.
4.    Noi medicamente pentru schizofrenie, cum ar fi clozapina, blochează receptorii atât pentru serotonină, cât şi pentru dopamină.


Tratamentul în schizofrenie


Medicaţia

Medicamentele ce tratează schizofrenia sunt numite medicamente antipsihotice. Acest tip de medicament a fost introdus pentru prima dată în 1950. El s-a dovedit a fi de mare succes în tratarea simptomelor schizofreniei. Diferite tipuri de antipsihotice lucrează bine pe diferite simptome ale bolilor şi nu dau dependenţă. Medicamentul nu este un remediu pentru boală, ci pentru a reduce simptomele.

Medicamente antipsihotice

Nume generic

Nume comercial

Comentarii

Aripiprazol

Abilify

Antipsihotic nou ce acționează asupra dopaminei și serotoninei.

Clorpromazin

Thorazine

Primul antipsihotic apărut

Clorprotixen

Taractan

Clozapina

Clozaril

Nu produce ”dischinezie tardivă” (vezi mai jos efectele secundare) ca efect secundar, dar există 1-2% șanse să determine scăderea celulelor albe din sânge

Flufenazina

Prolixin

Medicament de tip fenotiazină

Haloperidol

Haldol

Loxapina

Loxantane

Nu este de tip fenotiazină

Mesoridazina

Serentil

Molindona

Moban

Olanzapina

Zyprexa

Blochează receptorii de serotonină și dopamină

Perfenazina

Trilafon

Quetiapina

Seroquel

Blochează unii din receptorii de serotonină și dopamină; introdus în 1997

Risperidona

Risperdal

Blochează unii din receptorii de serotonină și dopamină

Tioridazin

Mellaril

Folosit, de asemenea, ca tranchilizant

Tiotixena

Navane

Trifluoperazin

Stelazine

Folosit, de asemenea, pentru a controla anxietatea și greața




Posibile efecte secundare ale medicamentelor antipsihotice

1.    Boala Parkinson – ca simptome – tremur, rigiditate musculară, pierderea expresiei faciale
2.    Distonie – contracţia muşchilor
3.    Nelinişte
4.    Dischinezie tardivă – gesturi involuntare, mişcări anormale ale feţei, gurii şi/sau corpului. Printre acestea lingerea buzelor şi mişcarea de mestecare. Aproximativ 25-40% din pacienţii care iau medicaţie antipsihotică timp de câţiva ani dezvoltă aceste efecte secundare. 
5.    Creşterea în greutate
6.    Probleme de piele

Consiliere


Adesea medicaţia antipsihotică nu reduce toate simptomele schizofreniei. De asemenea, deoarece suferinzii de schizofrenie se pot îmbolnăvi în perioada în care ar trebui să dezvolte aptitudinile profesionale şi o carieră, ei ar putea să nu aibă abilitatea de a deveni membri utili ai societăţii. De aceea, terapia psihologică, terapia familială şi cea ocupaţională pot fi folosite în paralel cu medicaţia antipsihotică pentru a-i ajuta pe aceşti oameni să revină în comunitate.

 

Traducere de Alina Turcescu după schiz cu acordul editorului


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!