TraumatismPolitraumatismul este o stare gravă în care victima prezintă cel puţin două leziuni majore diferite (leziuni ale organelor interne, ale craniului, ale membrelor etc), provocate de diferiţi agenţi traumatizanţi (mecanici, chimici, termici sau electrici) şi care pun viaţa victimei în pericol.

 

 

 

 

Frecvenţa politraumatismelor este mică pe timp de pace, fiind doar un caz la o mie de traumatisme. În schimb mortalitatea creşte pe măsură ce sunt lezate mai multe organe – la patru organe lezate mortalitatea este de 80%.

Cele mai grave politraumatisme se produc în timpul războiului datorită exploziilor. Unda de şoc şi fragmentele antrenate de explozie produc multiple leziuni care afectează grav organismul.

 




Clasificarea politraumatismelor

În funcţie de gravitate leziunilor se clasifică:
Politraumatism minor: fără pierderea conştienţei, iar leziunile sunt minore – excoriaţii, luxaţii sau fracturi ale degetelor.
Politraumatism moderat: pierderea conştienţei a durat mai puţin de 15 minute, dar fără amnezie. Toracele prezintă fracturi costale, dar fără ca organele interne să fie lezate. Apar fracturile de membre şi luxaţii.
Politraumatism sever: este însoţit de pierderea conştienţei şi de amnezie. Apar fracturi de craniu şi de coloană cervicală, dar fără leziuni medulare. Fracturile costale sunt mai grave şi afectează plămânul, iar organele abdominale sunt lezate. Apar fracturi deschise de membre.
Politraumatism sever care pune imediat viaţa în pericol: pierderea conştienţei este mai mare de 15 minute însoţită de amnezie şi fracturi craniene. Toracele şi abdomenul prezintă plăgi multiple care au afectat şi organele interne. La nivelul membrelor apar fracturi multiple sau amputaţii.


Acordarea primului-ajutor


Prima etapă în acordarea primului ajutor este identificarea leziunilor care prezintă risc vital. Se încearcă oprirea hemoragiilor prin folosirea pansamentelor compresive, aplicarea garoului sau compresiune pe plaga hemoragică.

Deplasarea politraumatizatului se face folosind mai multe persoane pentru a nu provoca alte leziuni sau agravarea celor existente. Nu se trage sau se smuceşte victima. Se poate aplica un guler cervical dacă este posibil.

Aceste victime trebuie supravegheate continuu existând riscul ca funcţiile vitale (respiraţie, activitatea cardiacă) să cedeze. Se urmăreşte pulsul (tensiunea arterială), frecvenţa respiraţiilor şi culoarea pielii.


Transportul politraumatizaţilor


Orice politraumatism se va transporta cât mai repede la spital, dar după ce se asigură funcţiile vitale – victima respiră şi are puls. Este important transportul la spital, dar cu inima şi plămânii în funcţiune.

Poziţia victimei în timpul transportului trebuie să fie adaptată la tipul de leziune. Cel mai frecvent este utilizat transportul în decubit dorsal (pe spate), deoarece prezintă cele mai puţine riscuri de a agrava starea. Pentru victimele aflate în comă cea mai indicată poziţie este în decubit lateral deoarece prezintă riscul de aspiraţie bronşică a lichidelor din stomac.

Dacă există suspiciunea de traumatism de coloană vertebrală se va monta un guler cervical până la infirmarea traumatismului. Targa de transport trebuie să fie dură şi bolnavul fixat pentru a nu se mişca în timpul transportului.

Traumatismele membrelor (fracturi) se transportă după imobilizarea fracturii. Dacă există amputaţii, partea desprinsă va fi recuperată şi transportată alături de victimă, ambalată într-un sac steril şi pus pe gheaţă.





Bibliografie:
en.wikipedia.org/wiki/ Polytrauma#Military_medicine
www.sfatulmedicului.ro/Prim-ajutor/ primul-ajutor-in-cazul-traumatismelor-si-politraumatismelor_1733