Suntem ca nişte pitici aflaţi pe umerii unor giganţi. Metafora aceasta faimoasă, folosită de către Newton, descrie modul în care oamenii construiesc pe ce a fost făcut deja. Cultura noastră este rezultatul cunoştinţelor şi al abilităţilor acumulate de-a lungul timpului.

 

 

 

 

Fără “cultură cumulativă”, nu am avea cunoaşterea profundă ştiinţifică, tradiţii artistice bogate sau tehnologii sofisticate. Mai simplu spus, nu poţi să construieşti o maşină de la zero – mai întâi trebuie să inventezi roata.

Suntem singuri în această privinţă? Desigur, multe alte animale pot deprinde cunoştinţe şi abilităţi de la celelalte şi multe dintre ele au tradiţii culturale. Dar metafora lui Newton nu implică doar răspândirea cunoştinţelor, ci şi îmbunătăţirea lor. Noi construim pe trecut, mai degrabă decât să îl transmitem doar mai departe. Pe măsură ce trec generaţiile, cultura noastră devine tot mai complexă. Prezintă şi alte specii aceeaşi evoluţie culturală?

 




Lewis Dean, de la University of St Andrews, a încercat să răspundă la această întrebare, prezentând unor copii, cimpanzei şi capucini o cutie “puzzle”. Aceştia au avut de efectuat sarcini ce presupunea parcurgerea a trei etape, din ce în ce mai dificile, fiecare bazându-se pe precedenta.

Dacă mişti o uşă a cutiei, descoperi un tub cu un morcov – destul de hrănitor pentru cimpanzei şi capucini, dar destul de jos în lista mâncărurilor preferate. Dacă apeşi două butoane, poţi deschide uşa mai mult, astfel încât găseşti un măr – o gustare mai bună. Într-un final, poţi să mişti un cadran pentru a deschide uşa şi mai mult, descoperind astfel un strugure – cea mai mare dintre desfătările gustului. (Pentru copii, tuburile conţineau abţibilduri din ce în ce mai atrăgătoare.)

Toate cele trei specii au abordat cutia-puzzle în grupuri şi, din cauză că erau două seturi de uşi, premii, butoane şi cadrane, la puzzle puteau lucra două persoane simultan.

Dean a descoperit că mai puţin de 10% dintre cimpanzei au reuşit să găsească mărul după 30 de ore şi doar unul din ei a luat şi strugurele. Capucinii au avut rezultate şi mai slabe – după 53 de ore, doar 5% au luat mărul şi niciunul nu a găsit strugurele. Nici măcar după ce Dean le-a dat cimpanzeilor drept partener un animal antrenat să rezolve toate cele trei niveluri nu au progresat. Copiii nu au avut asemenea probleme. După mai puţin de trei ore, puţin mai mult de jumătate s-au descurcat la nivelul doi, iar un pic mai puţin de jumătate au rezolvat nivelul trei.

Dean crede că succesul copiilor, faţă de eşecul animalelor, se explică prin prezenţa anumitor trăsături sociale, inclusiv tendinţa lor de a instrui, imita, împărţi şi vorbi cu ceilalţi. Toate aceste însuşiri se găsesc şi la alte animale, dar într-o măsură mai mică, diferenţă care a fost pusă în evidenţă prin experimentul cutiei-puzzle.

Copiii s-au instruit între ei în legătură cu puzzle-ul de 23 de ori (“Apasă pe butonul acela”). Şi-au vorbit în mod regulat. Au fost singură specie care a imitat în cele mai multe cazuri. Şi au cedat, benevol, abţibildurile obţinute colegilor în 215 ocazii. Şi cu cât au învăţat, vorbit, imitat şi împărţit mai mult, cu atât mai bine s-au descurcat la cutia-puzzle.

În contrast clar cu ei, cimpanzeii şi capucinii nu s-au instruit niciodată. Cum şi-a dat seama Dean? Ei bine, niciunul dintre ei nu a făcut referire la cutie, în comunicarea cu ceilalţi. Rareori s-au chemat între ei şi când au făcut-o, nu şi-au atras prietenii către cutie, ca să nu mai vorbim de rezolvarea sa. Au încercat singuri mai des decât i-au imitat pe ceilalţi. Când cimpanzeii şi-au imitat tovarăşii, au făcut asta doar în prima etapă. Şi nu au renunţat niciodată la mâncarea câştigată.

Alţi savanţi au înaintat alte explicaţii pentru cultura cumulativă a oamenilor care nu are nimic de-a face cu latura noastră socială. De exemplu, unii au sugerat că alte animale fură mai des, au reguli mai stricte legate de hrană sau se poartă mai prudent. Toate aceste caracteristici i-ar fi putut împiedica să îşi îmbunătăţească treptat cunoştinţele. Însă Dean nu a găsit nicio dovadă care ar sprijini vreuna dintre aceste idei.

Pentru el, copiii au reuşit deoarece au văzut cutia ca pe un exerciţiu social, lucrând împreună pentru a-l rezolva. Metoda era cea importantă pentru ei, nu finalitatea. Celelalte specii au eşuat fiindcă au văzut cutia ca pe un mijloc de a obţine hrană pentru ele însele, separat de ceilalţi. Cultura cumulativă depinde de  “un set de capacităţi cognitive sociale”  care sunt “ori absente ori prea sărace la cimpanzei şi capucini”, spune Dean.

Alţi savanţi au căutat semne ale culturii cumulative la cimpanzei şi nu au găsit. Însă acesta este primul studiu care compară modul în care trei specii diferite îndeplinesc aceeaşi sarcină. Victoria Horner, de la Emory University, care studiază abilităţile mentale ale diferitor specii, a fost impresionată de studiul lui Dean, însă atrage atenţia că animalele au lucrat pentru mâncare, în timp ce copiii au primit abţibilduri. “Cimpanzeii sunt în mod natural competitivi când vine vorba de mâncare. Dacă ar fi primit abţibilduri sau jetoane pentru mâncare, s-ar fi purtat la fel că sau ar fi fost chiar mai toleranţi decât copiii?” se întreabă. “În schimb, dacă s-ar fi dat bomboane pentru copii, ar mai fi fost ei atât de darnici?”

Horner a spus şi că studiul nu arată că cimpanzeii şi capucinii nu au cultură cumulativă. Cimpanzeii au, cu siguranţă, tot ce le trebuie pentru aceasta. “Sunt capabili să imite şi să se comporte prosocial şi există o dovadă sugestivă de instruire în spargerea nucilor”, spune Horner. Le ia doar mai mult să adopte un comportament nou şi durează şi mai mult să îl transmită altora. “Dacă există cultură cumulativă la alte specii, ea este extrem de rară. Oamenii sunt mult mai buni la asta, dar nu cred că datele conduc la concluzia că această cultură cumulativă este total absentă la cimpanzei.”

 

 

Traducere a why-humans-stand-on-giant-shoulders-but-chimps-and-monkeys-dont.
Traducere: Maria Mihai