BebeluşÎn primele luni de viaţă, vedem sunetele şi simţim gustul formelor geometrice. Pentru a verifica dacă bebeluşii suferă de sinestezie, cum se numeşte acest amestec al simţurilor, în cadrul unui experiment au fost puse triunghiuri şi cercuri pe fundaluri de diferite culori.

 

 

 

 

 

Faimosul violonist Itzhak Perlman vede culoarea verde închis când cântă ceva în gama SI major la coarda DO a viorii sale Stradivarius. Pentru acesta, legătura dintre muzică şi culoare nu este doar o metaforă. Când cântă nota LA, vede culoarea roşie, la fel cum noi vedem culoare albă când privim zăpada. Acest lucru se numeşte sinestezie, iar un studiu recent sugerează că toţii oameni ar fi suferit de aceasta când au fost bebeluşi. În cazul adulţilor, se datorează unor conexiuni rar întâlnite între părţile creierului, care fac ca stimularea unui organ de simţ sau a unei căi cognitive să stimuleze automat şi involuntar altul.

 



“Cei ce au sinestezie percep doi stimuli în acelaşi timp,” a declarat Maureen Seaberg, care suferă şi ea de sinestezie şi care a scris o carte pe această temă, numită “Tasting the Universe” (Gustând Universul). Sinestezia nu se limitează doar la sunete şi culori. Cercetătorii au identificat peste 50 de tipuri. Seaberg, spre exemplu, prezintă un gen de sinestezie care face ca fiecărei litere a alfabetului să îi fie asociată o culoare diferită. Alţii personifică numerele şi zilele săptămânii. Actriţa Tilda Swinton, câştigătoare a unui premiu Oscar, gustă cuvintele. Cuvântul “roşie” are gust acrişor, de lămâie, în timp ce “masă” evocă gustul de prăjitură. Conform lui Seaberg, cei ce suferă de acest tip de sinestezie şi gustă cuvintele “sunt singurii care pot fi deranjaţi de sinestezie, deoarece nu toate cuvintele au gust de prăjituri”.

Seaberg îşi aminteşte că atunci când era mică, a întrebat-o pe mama ei de ce litera A e întotdeauna galbenă. Mama ei i-a spus că probabil a memorat-o astfel la şcoală. “Acela a fost un răspuns satisfăcător pentru moment, dar mai ciudat a fost că văd zilele săptămânii şi lunile în culori,” a povestit Seaberg. I-a întrebat şi pe alţi adulţi şi a realizat rapid că mai bine nu o mai face. “Mi-am petrecut cea mai mare parte din viaţă ţinând sinestezia un secret,” a spus Seaberg.

Sinestezia este cunoscută de mii de ani. Grecii antici au făcut speculaţii referitoare la aceasta. La fel şi Isaac Newton. Prima cercetare medicală a apărut acum 200 de ani şi a fost studiată mult în secolul ce a urmat. Creşterea popularităţii coportamentalismului, care dorea ca psihologia să fie mai ştiinţifică prin punerea accentului pe studiul comportamentelor măsurabile şi nu pe experienţele personale, a dus la încetarea investigaţiilor.

Apoi, în 1980, neurologul Richard Cytowic a început a studia sinestezia. A prezis că un stimul va activa  o cale senzitivă, dar două părţi ale creierului se vor activa. Scanările RMN din 1990 au dovedit că avea dreptate. Seaberg a descoperit numele problemei ei într-o librărie, când a remarcat o copie foarte colorată a cărţii lui Cytowic, “The Man Who Tasted Shapes” (Omul ce gusta formele). “Când am început a citi descrierea, am ştiut într-un final cum se numeşte ceea ce aveam eu,” a declarat Seaberg.

Deşi doar în jur de 1-2% din populaţie au sinestezie, majoritatea cercetătorilor din domeniu consideră că toţii bebeluşii prezintă sinestezie la începutul vieţii. Neuronii bebeluşilor se înmulţesc rapid de îndată ce se nasc, formând multe sinapse aleatorii, a explicat Karen Dobkins, profesor de psihologie la University of California – San Diego. În câteva luni, pe măsura ce bebeluşii încep a recunoaşte forme, sunete şi gusturi, bebeluşii se lipsesc de legăturile de care nu mai au nevoie. Ipoteza oamenilor de ştiinţă este că cei ce prezintă sinestezie păstrează o parte din acele conexiuni precoce pe durata vieţii.

Ipoteza nu este uşor de dovedit. “Nu poţi să te duci la bebeluşi şi să îi întrebi dacă văd culori când se uită la forme,” a remarcat Dobkins.  Aceasta, împreună cu doctoranda Katie Wagner, a creat două imagini identice de triunghiuri ale unor triunghiuri cu conturul negru. S-au gândit că dacă aceştia chiar au sinestezie, creierele lor vor colora automat triunghiurile, în acelaşi fel în care unii adulţi colorează literele. Au pus cele două imagini una lângă cealaltă, una pe un fundal roşu şi una pe unul verde. Au arătat imaginile la 15 copii de 2 luni şi au măsurat cât stau ochii lor pe fiecare dintre imagini. Apoi au încercat a face acelaşi experiment cu cercuri în loc de triunghiuri. “Dacă forma nu ar fi avut nicio relevanţă, era de aşteptat să petreacă acelaşi timp uitându-se la triunghiul şi cercul pe fundal roşu,” a declarat Dobkins. Însă au existat variaţii de 12 până la 14% de la o formă la altă. Cercetătorii consideră ca această preferinţă se datorează contrastului dintre fundal şi culorile cu care minţile bebeluşilor umpleau conturul formelor.

Diferenţa a fost cea mai semnificativă la bebeluşii în vârstă de două luni. A fost mai mică la cei de trei luni şi a dispărut la cei de opt luni şi la adulţi. Deşi experimentul nu dovedeşte în mod clar că bebeluşii de două luni prezintă sinestezie, ne oferă indicii intrigant despre dezvoltarea creierului şi despre faptul că această sinestezie aparent rară ar putea fi ceva ce prezentăm toţi când suntem bebeluşi.

 



Textul este traducerea articolului Music-flavors-life-early-months, cu acordul editorului.
Traducere: Anca Negulescu