AtingereO atingere uşoară pe braţ poate fi surprinzător de convingătoare. Cei care sunt atinşi de către personalul unei biblioteci în timp ce se înscriu, evaluează biblioteca şi personalul mai favorabil; clienţii atinşi ocazional de chelneri sunt mai mulţumiţi şi lasă bacşişuri mai mari.

 

 

 

Persoanele atinse pe braţ de un necunoscut sunt mai dispuse să le facă un serviciu oarecare; iar femeile atinse pe braţ de către un bărbat sunt mai dispuse să le dea numărul lor de telefon sau să danseze cu ei. De ce ar fi aşa? Până acum, cercetările făcute în această zonă au fost legate exclusiv de comportament: efectele respective au fost observate, dar nu le ştim cauza. Acum, un studiu a început să ne facă să înţelegem mecanismul prin care o atingere produce aceste efecte psihologice.

 



Annett Schirmer şi colegii ei au folosit electroencefalograme (EEG) pentru a înregistra activitatea electrică de la suprafaţa creierelor a zeci de femei participante cărora li s-a dat sarcina de a privi fotografii neutre sau negative (de exemplu un coş sau o armă pusă la capul unui om). Înainte ca o imagine să apară, participantele erau uneori atinse pe braţ de către o prietenă; atinse de către un dispozitiv mecanic (o manşetă de presiune); sau nu au fost atinse deloc. Ideea a fost să se vadă dacă şi cum atingerea schimbă modul în care creierul răspunde la fotografii încărcate emoţional, respectiv neutre.

Un alt detaliu este faptul că atingerea mecanică a fost descrisă ori ca aflându-se sub controlul prietenei aflate în altă parte, ori sub controlul computerului. Aceasta pentru a se vedea dacă apropierea fizică are importanţă şi dacă, de asemenea, contează cine realizează contactul. Ca un element de comparaţie, un experiment final a testat efectul unui ton auditiv, care a precedat doar unele din imagini.

Cea mai importantă constatare a fost că atingerea braţului a îmbunătăţit răspunsul creierului la fotografiile încărcate emoţional, aşa cum arată mărimea a ceea ce este cunoscut sub numele de complex pozitiv (LPC- late positive component) al activităţii electrice a creierului. LPC este considerat a fi asociat cu procesele mentale de evaluare şi o atingere a condus la o valoare mai mare a LPC pentru imaginile emoţionale, în comparaţie cu cele neutre.

Atingerea a avut acest efect indiferent de cum a fost aplicată şi de către cine (prietenă sau maşinărie), ceea ce sugerează că efectele semnalate ale atingerii reprezintă mai degrabă procese de tip “bottom-up” (de jos în sus ) – adică bazate în principal pe stimularea senzorială apărută - decât “top-down”(de sus în jos) – legate de semnificaţia atingerii. Spre deosebire de contactul fizic, tonul auditiv nu a mărit sensibilitatea creierului la imagini emoţionale.

“Informaţia emoţională prezentată în acelaşi timp cu atingerea poate fi mai motivantă, aşa încât mai multe resurse de procesare sunt alocate lor, împreună, decât informaţiei prezentate fără atingere”, au spus cercetătorii.

O consecinţă, a presupus echipa lui Schirmer, ar putea fi că persoana atinsă este pregătită să fie mai altruistă, în conformitate cu rezultatele precedente legate de comportament. “Pe baza rezultatelor actuale”, au explicat, “sugerăm că acest comportament apare din cauză că semnalul tactil îşi alertează destinatarul şi intensifică procesarea evenimentelor paralele, în special dacă ele sunt afective. O asemenea procesare intensificată ar putea atunci, printre altele, să stimuleze empatia şi să mărească probabilitatea ca destinatarul atingerii să acţioneze în favoarea celui care îl atinge.”

 

 

Textul este traducerea articolului Why-is-touch-on-arm-so-persuasive.
Traducere: Maria Mihai