Fetita mancand frigaruieTimp de decenii, mulţi oameni de ştiinţă şi din mass-media au dus un război împotriva grăsimii. Ideea că grăsimea este nocivă nu s-a bazat niciodată pe fapte, iar acum s-a dovedit că este complet falsă. Dar totuşi, această prejudecată împotriva alimentelor sănătoase persistă... alimentele au fost condamnate doar pentru că sunt în mod natural bogate în grăsimi saturate.

 

 

 

În acest articol vom vorbi despre patru alimente care au fost considerate „periculoase” datorită conţinutului lor de grăsime, însă care sunt de fapt foarte sănătoase.

1. Carnea

Carne

Mulţi oameni sunt astăzi de părere că un aliment important,carnea, nu este sănătos... acest lucru este însă un nonsens. Oamenii au evoluat ca omnivori, mâncând atât produse vegetale, cât şi animale. Strămoşii noştri au început să vâneze acum 2 milioane de ani. Observând propaganda vegană şi anti-grăsime, hotărâm să ne hrănim doar cu alimente naturale, pline de substanţe nutritive care sunt foarte importante pentru sănătatea umană. Singura problemă este că, din păcate, carnea nu mai este ce era.

În trecut, animalele trăiau liber în natură şi se hrăneau din natură. Puii mâncau insecte şi seminţe, în timp ce vacile mâncau iarbă. Astăzi, animalele sunt hrănite mai mult cu cereale, li se administrează hormoni şi antibiotice pentru a le face să crească mai repede şi sunt ţinute închise toată viaţa. Carnea ce provine de la animalele crescute în natură este mult mai sănătoasă.

Dacă luăm ca exemplu carnea vacilor crescute cu iarbă, vom vedea (1, 2, 3):
• Mai mulţi acizi graşi Omega-3 şi mai puţini Omega-6.
• Mai mult acid linoleic conjugat (CLA), care poate reduce masa de grăsime în cazul oamenilor.
• Mai multe vitamine, inclusiv vitamina A şi E.

Carnea este, de asemenea, o sursă importantă de proteine şi grăsimi sănătoase. În plus, în produsele de origine animală există o mulţime de substanţe nutritive care nu se găsesc în plante... vitaminele K2, D3, creatină, carnosină şi multe altele.

Într-un studiu complex din anul 2013, efectuat pe un număr de 1.212.380 persoane, nu s-a observat asocierea consumului de carne roşie neprocesată cu bolile de inimă sau cu diabetul (4).

Concluzie: în ciuda temerilor, carnea este un aliment perfect sănătos. Asiguraţi-vă doar că o alegeţi pe cea de calitate... carnea provenită de la animale hrănite la păşune, cu iarbă, este cea mai bună.



2. Untul



Unt



Untul a fost condamnat în trecut şi a fost învinuit pentru orice, începând de la bolile de inimă şi ajungând până la obezitate. Dar adevărul este că untul este perfect sănătos atât timp cât consumaţi tipul potrivit. Asiguraţi-vă că acesta provine de la vaci hrănite cu iarbă, deoarece acest lucru poate avea un impact major asupra compoziţiei. Unul dintre nutrientele care se află în special în produsele lactate obţinute de la animalele hrănite cu iarbă este vitamina K2, care este importantă pentru sănătatea oaselor şi a inimii (5, 6, 7).

O altă substanţă nutritivă din unt este acidul gras butiric cu lanţ scurt. La şobolani, acidul butiric stimulează metabolismul şi reduce aportul alimentar. La om, unele studii evidenţiază activitatea inflamatorie şi un efect protector asupra sistemului digestiv (8, 9, 10). Untul este, de asemenea, bogat în acid linoleic conjugat (CLA) – un acid gras care în unele studii s-a dovedit că reduce grăsimea din organism şi creşte masa musculară (11). În ciuda propagandei, nu s-a dovedit niciodată că produsele lactate sunt nocive. O analiză recentă a unui număr de 16 studii arată că prin consumul de unt nu ne îmbolnăvim de boli metabolice şi avem un risc mai mic de obezitate (12).

Concluzie: untul este foarte sănătos dacă este obţinut de la vaci hrănite cu iarbă. Este un aliment natural, tradiţional, care conţine elemente nutritive unice, foarte importante pentru sănătate.


3. Ouăle

Ou


Ouăle se află printre alimentele cele mai nutritive de pe planetă. Doar gândiţi-vă că... un ou conţine toate substanţele nutritive pentru a transforma o singură celulă într-un puişor de găină.

Motivul pentru care ouăle au fost condamnate în trecut este că acestea au mult colesterol. Noi studii pe această temă arată că totuşi colesterolul în dietă nu creşte nivelul colesterolului rău din sânge. Ouăle îmbunătăţesc profilul lipidic în sânge... ele ridică nivelul HDL şi transformă particulele LDL într-un subtip benign (13, 14, 15).

Într-o analiză extinsă a 17 studii nu s-a găsit nicio asociere între consumul de ouă şi bolile de inimă sau accidentele vasculare cerebrale (16).

Vă rog să ţineţi cont de faptul că aruncarea gălbenuşurilor este o mare pierdere. Majoritatea nutrienţilor se găsesc în gălbenuş.

Un ou mare conţine (17):
• Doar 77 de calorii, cu 5 grame de grăsime şi 6 grame de proteine.
• Multe vitamine: A, B12, B2 şi B5, printre altele.
• Multe minerale: fosfor, fier, seleniu, pentru a numi doar câteva.
• Ouăle conţin, de asemenea, multă colină – o substanţă nutritivă pe care 90% dintre americani nu o au în cantitate suficientă şi care este foarte importantă pentru funcţionarea creierului.

Ouăle sunt pline şi de antioxidanţi – luteină şi zeaxantină, care influenţează sănătatea ochilor. Un studiu arată că dacă mâncăm 1,3 ouă pe zi, creşte nivelul luteinei în sânge cu 28-50% şi al zeaxantinei cu 114-142% (18).

Consumul ouălor la micul dejun vă poate ajuta să pierdeţi în greutate. 2 studii au demonstrat că persoanele care mănâncă ouă la micul dejun pierd în greutate mai mult decât cele care mănâncă covrigi, în ciuda faptului că au consumat aceeaşi cantitate de calorii (19, 20). Ouăle sunt printre cele mai sănătoase alimente de pe planetă, însă este bine să le mâncaţi pe cele ce provin de la păsări hrănite cu iarbă sau pe cele care sunt îmbogăţite cu Omega-3. Eu mănânc 3-4 ouă zilnic.

Concluzie: nu există niciun motiv pentru care să ne fie teamă să consumăm ouă. Sunt deosebit de hrănitoare şi studiile au arătat faptul că ele ne pot îmbunătăţi sănătatea în multe moduri.

Citeşte şi: 6 motive pentru care oul este printre cele mai sănătoase alimente



4. Uleiul /untura de cocos

Untura de cocos



Uleiul de cocos este un tip unic de grăsime. Este aproximativ 90% saturat, în principal cu acizi graşi de lungime medie... aşa-numitele trigliceride cu lanţ mediu (MCT). Aceste tipuri de grăsimi sunt metabolizate diferit faţă de grăsimile cu lanţ lung. Ele se duc direct în ficat, unde sunt utilizate pentru a produce energie sau sunt transformate în corpi cetonici. Trigliceridele cu lanţ mediu pot fi considerate prin urmare, surse „imediate” de energie.

Aproximativ jumătate din acizii graşi din uleiul de cocos sunt acizii laurici cu 12 atomi de carbon. Aceştia acţionează eficient împotriva agenţilor patogeni precum bacterii, virusuri şi fungi (21, 22, 23). Uleiul de cocos poate fi benefic şi pentru inimă. Într-un studiu efectuat pe femei supraponderale, acesta a crescut nivelul de HDL şi l-a redus pe cel de LDL (24). La şobolani, uleiul virgin de cocos a redus nivelul colesterolului total, LDL, LDL oxidat şi a crescut colesterolul HDL („bun”) (25).

Trigliceridele cu lanţ mediu din uleiul de cocos pot să vă ajute să pierdeţi în greutate. Aceste grăsimi sunt metabolizate diferit, ceea ce duce la o creştere a energiei utilizate. Înlocuirea grăsimilor cu lanţ mai lung cu trigliceride cu lanţ mediu îmbunătăţesc saţietatea şi reduc aportul alimentar(26, 27, 28). Datorită conţinutului ridicat în grăsimi saturate, uleiul de cocos este foarte rezistent la temperaturi ridicate şi este, prin urmare, un ulei perfect pentru gătit. Asiguraţi-vă că îl evitaţi pe cel rafinat şi folosiţi ulei virgin de cocos.

Ţineţi minte: nu există niciun motiv pentru a vă teme de aceste alimente, cât timp alegeţi surse de calitate.



Traducere de Patricia David după 4-dangerous-foods-that-are-good-for-you, cu acordul autorului.


Dacă găsiţi scientia.ro util, susţineţi site-ul printr-o donaţie.

Găzduire 2019: 485 €. Donat: 106.55


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!