raspandirea omului pe TerraÎn partea a 6-a a mini-seriei video care prezintă istoria Universului aflaţi despre răspândirea populaţiilor umane din Africa de Est spre Yemen, Malaezia, Australia şi Europa, dar şi despre super-erupţia de acum 74000 de ani a vulcanului Toba din insula indoneziană Sumatra.

 

 


Istoria Universului (V)


 

 

DIN NOU DESPRE EVA MITOCONDRIALĂ

Pe parcursul următoarelor câteva milioane de ani (perioada corespunzătoare fosilelor hominine şi hominide prezentate în episodul anterior - n.n.), unii dintre strămoşii noştri au părăsit Africa; au descoperit focul, uneltele şi îmbrăcămintea. Specia umană a evoluat şi a sporit numeric. Dar din cauza schimbărilor de climă, singurii oameni ai acelor vremuri care au supravieţuit au fost cei rămaşi în Africa. Aşadar femeia numită de oamenii de ştiinţă Eva mitocondrială este strămoşul comun al întregii specii umane, strămoşul comun din care ne tragem cu toţi şi a trăit în urmă cu 150,000 de ani undeva în estul Africii şi toţi oamenii de pe Terra se înrudesc cu ea.

 

YEMEN

În urmă cu 80000 de ani, din cauza unor condiţii climatice severe, numărul oamenilor scăzuse la mai puţin de 10000. Erau împrăştiaţi pe teritoriul Africii în grupuri mici. În cadrul efortului continuu de a descoperi surse de hrană, unul dintre grupurile care trăiau pe coasta de est africană a încercat să traverseze Marea Roşie până pe îndepărtatele coaste maritime care astăzi aparţin statului Yemen - o distanţă de doar 10 mile, dar o călătorie dificilă şi foarte periculoasă. Încercarea lor a fost un succes şi, ca urmare, fiecare non-african existent pe Terra în prezent este un descendent al acelui grup.




MALAEZIA

În timp ce unii dintre strămoşii noştri s-au stabilit în Yemen, alţii au călătorit spre est de-a lungul ţărmului Oceanului Indian în căutarea unei zone cu climat mai cald şi mai blând unde să se poată stabili. A durat 6000 de ani de la momentul atingerii coastelor Yemenului, dar în cele din urmă strămoşii noştri au ajuns în Malaezia. La 6000 de mile de Africa, ei se găseau acum în inima pădurii tropicale din sud-estul Asiei şi duceau o viaţă de vânători-culegători. Hoinăreau în grupuri mici. Rămâneau într-un loc atât cât puteau trage foloase de pe urma roadelor sălbatice oferite de natură, pentru ca apoi să îşi continue călătoria. Organismele lor s-au adaptat treptat la condiţiile oferite de pădurile tropicale. Departe de soarele arzător al Africii, pielea le-a devenit mai deschisă la culoare, iar statura li sa redus din cauza unei alimentaţii sărace în carne.

 

TOBA

Erupţia din Toba (actualmente un lac situat în partea nordică a insulei indoneziene Sumatra, o caldeiră -  depresiune în formă de căldare de origine vulcanică – despre care unele teorii afirmă că a rezultat în urma super-erupţiei unui vulcan aflat pe poziţia aceea în urmă cu 74000 de ani – n.n.) a avut loc în insula Sumatra în urmă cu 74000 de ani. A reprezentat cea mai mare explozie care avusese loc pe Terra în ultimele două milioane de ani. Fumul s-a ridicat la peste 25 de mile, aruncând cea mai mare parte a planetei într-o perioadă de 6 ani de întuneric şi cenuşă. O dată în plus, străbunii noştri au trebuit să găsească forţa şi resursele necesare supravieţuirii.

 

AUSTRALIA

În urmă cu 74000 de mii de ani, nivelul oceanelor lumii era cu 50 de metri mai scăzut decât în prezent, iar majoritatea insulelor existente astăzi în Asia de sud-est formau o singură bucată de uscat. În încercarea de a scăpa de efectele erupţiei din Toba, oamenii s-au văzut nevoiţi să traverseze oceanul spre tărâmul necunoscut pe care astăzi îl numim Australia. O sută de mile de ape populate de rechini reprezentau o barieră de natură să intimideze oamenii acelor vremuri. Dar, în mod surprinzător, dovezile sugerează faptul că, val uman după val uman, strămoşii noştri au dus la bun sfârşit această riscantă călătorie.


 

EUROPA

Timp de 30000 de ani deşertul arid a blocat trecerea dinspre Yemen spre Europa, dar o modificare favorabilă de climă a adus în cele din urmă ploile. Râurile s-au umflat, vânatul a luat drumul nordului, iar strămoşii noştri l-au urmat îndeaproape. Au atins foarte repede ţărmurile Mării Mediterane, pentru ca apoi să ajungă pe coastele de nord ale Africii şi mai spre nord, prin Balcani, înspre inima Europei.

 

OMUL DE NEANDERTHAL

În urmă cu 50000 de ani strămoşii noştri ajungeau în zona pe care astăzi o numim Germania, dar, spre marea lor surpriză, aceste teritorii erau deja locuite. Reprezentanţii unei alte linii de descendenţă a hominizilor, care părăsiseră Africa în urmă cu peste 250000 de ani, erau atunci stăpânii Europei. Dar, cu toate că creierele lor aveau aceeaşi dimensiuni cu cele ale oamenilor moderni, oamenii de Neanderthal nu au supravieţuit acestui contact. Aveau să dispară în curând.

Istoria Universului (VII)

 


____________
Notă: articolul de mai sus este adaptarea
textului folosit în film.
Traducerea şi adaptarea: Scientia.ro.
Credit: www.cassiopeiaproject.com

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.