În continuarea seriei dedicate interpretării analizelor medicale, vă prezentăm astăzi indicatorii de la litera M. Citiţi despre semnificaţia, valorile normale şi bolile asociate cu valorile anormale ale unor indicatori precum magneziul, manganul etc.
Interpretarea analizelor medicale (L)
Analize medicale explicate (M)
Magneziu = simbol chimic Mg. Magneziul este un oligoelement depozitat în oase şi dinţi. Are rol important în formarea oaselor, în procesul glicolizei, în respiraţia celulară sau transportul calciului transmembranar. Magneziul activează pompa de Na/K, deci are rol şi în reglarea funcţiei cardiace. Principalele surse de magneziu sunt cerealele uscate, legumele şi fructele. Concentraţia normală a magneziului în sânge este de 18 – 24 mg/l, iar în urină este de 60 – 200 mg/24h. Creşterea nivelului de magneziu este asociată cu afecţiunile glandei suprarenale, hiperparatiroidismul, hipotirioidia, starea de deshidratare, afecţiuni renale sau tratament oral cu suplimente cu magneziu. Scăderea concentraţiei de magneziu apare în malabsorbţie, rahitism, abuz de laxative, alcoolism sau tulburări endocrine.
Mangan = simbol chimic Mn. Manganul este un oligoelement esenţial cu rol în metabolismul energetic, intrând în componenţa unor enzime mitocondriale. Manganul mai participă la metabolismul lipidic, glucidic, precum şi la procesele de formare a ţesutului osos. Manganul se găseşte în natură în fructe şi legume, cantităţi mai mari fiind întâlnite în cereale. Concentraţia normală de mangan din sânge este de 4 – 10 ng/ml, iar în urină este mai mică de 10 mg/l. Scăderea concentraţiei de mangan este întâlnită în poliartrita reumatoidă. Intoxicaţia cu mangan se manifestă prin febră, cefalee sau uscăciunea mucoasei bucale şi faringiene.
Melatonină = un hormon secretat de epifiză. Hormonii produşi şi eliberaţi de epifiză în sânge sau LCR, nu acţionează asupra unor organe ţintă din periferie, ci prin intermediul diencefalului şi al tractului hipotalamo-hipofizar. Glanda epifiză se comportă mai mult ca un fel de „reglator al reglatorilor”. Concentraţia melatoninei din sânge variază, atingând un maxim noaptea şi scade în timpul zilei. Melatonina controlează dezvoltarea glandelor sexuale şi ritmul cicardian. Concentraţia normală de melatonină din sânge este de aproximativ 15 ng/l. Scăderea valorilor normale este asociată cu insomnia şi infertilitatea.
Mercur = simbol chimic Hg. Mercurul este un metal greu ce se depozitează în oase, păr, unghii, dinţi sau sistemul nervos central. Mercurul ajunge în organism prin consumul alimentelor contaminate, peşte, legume şi din unele medicamente: soluţii nazale, auriculare sau substanţe antiseptice. Nu este un element esenţial sau cu vreo importanţă biologică benefică pentru organism. Concentraţia maximă admisă de mercur din sânge este mai mică de 5 μg/l. Simptomele intoxicaţiei cu mercur apar la locul eliminării acestuia din organism – rinichi, colon sau salivă. Intoxicaţia cronică cu mercur afectează sistemul nervos central, sistemul endocrin sau rinichii. Expunerea prelungită la mercur poate produce decesul, iar antidotul intoxicaţiei este Dimercaprolul. În trecut, mercurul era folosit ca remediu împotriva unor boli cu transmitere sexuală.
Metanefrine = metanefrinele sunt substanţe rezultate din metabolismul catecolaminelor, adrenalină şi noradrenalină. Concentraţia normală de metanefrine din urina de 24 de ore este mai mică de 1,3 μg. Creşterea valorilor este întâlnită în feocromocitom, neuro-blastom, stări de stres, infecţii severe sau diferite tipuri de şoc. Dozarea metanefrinelor urinare este un test important pentru stabilirea diagnosticului de feocromocitom, un alt tip de cancer.
Methemoglobină = dozarea acestei substanţe este utilă în diagnosticarea methemoglobinemiei sau în cazul unor intoxicaţii. Methemoglobina este un derivat din hemoglobină, dar care este incapabil să transporte oxigenul. Methemoglobina se poate acumula în organism prin contactul cu substanţe methemoglobinizante: nitrobenzen, nitrotoluen, nitriţii din apă sau îngrăşăminte agricole. Cantitatea de methemoglobină prezentă în sânge fără să producă vreun simptom este de 1,7 μg/ml sau maxim 1%. Concentraţii mai mari de 2% apar în intoxicaţia cu methemoglobină, manifestată prin apariţia cianozei, astenie, cefalee, convulsii şi se poate ajunge la comă şi deces. O altă cauză de creştere a concentraţiei methemoglobinei din sânge este methemoglobinemia congenitală, o afecţiune rară.
Mioglobină = este o proteină întâlnită în ţesutul muscular striat şi striat de tip cardiac, cu rol esenţial în legarea oxigenului. Mioglobina este eliberată în sânge atunci când celula musculară suferă leziuni. După eliberare va fi eliminată la nivel renal, cantităţile mari de mioglobină ducând chiar la blocaje renale. Concentraţia normală din sânge este mai mică de 90 mg/l, iar în urină 0 – 2 g/l sau mai puţin de 150 mg/24h. Creşterea valorilor este întâlnită în traumatisme musculare, infarct, distrofie musculară, rabdomioliza sau afecţiuni renale.
Molibden = simbol chimic Mo. Este un mineral implicat în funcţionarea sistemelor enzimatice ce metabolizează alcoolul, în formarea acidului uric şi detoxifierii sulfiţilor, substanţe frecvent întâlnite în industria alimentară. Molibdenul favorizează absorbţia fierului, reţine fluorul în organism şi are funcţie antitoxică. Cele mai bogate alimente în molibden sunt morcovii, fasolea şi cartofii, necesarul zilnic fiind aproximativ 10 mg.
Interpretarea analizelor medicale (N)
Bibliografie
Analize medicale explicate, I. Soare
