O concepţie destul de răspândită este aceea că dacă ne radem în cap vom avea părul mai negru, mai gros, va creşte mai repede ori firul de păr se va regenera şi nu vom pierde părul în cazul în care suntem ameninţaţi de calviţie. Mulţi părinţi, supăraţi că odraslele lor, deşi la venerabile vârste de un an ori doi, nu au firul de păr pe măsura aşteptărilor, decid că nu există altă cale decât administrarea unui proceduri de tundere până la piele a părului.

Deşi s-au făcut nenumărate studii încă de la începutul secolului al XX-lea, există dovezi dincolo de orice dubiu că rasul în cap nu ajută nici la îngroşarea firului de păr, nici la înnegrirea acestuia şi nici la regenerarea părului ori la întârzierea apariţiei calviţiei.. Atunci când ne radem, în fapt înlăturăm partea moartă a părului, partea vie a acestuia fiind sub piele; prin urmare nu se acţionează în nici un fel asupra mecanismului de producere a părului prin eliminarea acestuia cu lama.

 

Dacă după bărbierire părul pare mai gros (imediat ce începe să crească), cauza este că firul nu are încă cea terminaţie mai subţire, care se formează după mai multe zile. Dacă pare că părul este mai negru, se întâmplă astfel pentru că încă nu a existat suficientă expunere la soare ori interacţiunea cu diversele chimicale pe care le folosim pentru a ne întreţine podoaba capilară nu şi-a făcut încă efectul.

 

Sursa: British Medical Journal
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.