Numiţi rapid câţiva oameni de ştiinţă celebri. Einstein vă vine în minte cu siguranţă, apoi poate Newton, Marie Curie, Galileo, Stephen Hawking. Nu este prea greu. Apoi, numiţi câţiva compozitori celebri. Bănuiesc că veţi înşira repede numele lui Mozart, Beethoven şi Brahms.
De asemenea, Ceaikovski, Liszt şi alţi câţiva. Nicio problemă. Dar acum numiţi un om de ştiinţă care a avut, de asemenea, contribuţii majore în domeniul muzicii! Cei mai mulţi oameni nu-şi vor putea aminti de cineva anume, câţiva vor veni cu Alexander Borodin. Cine, vă întrebaţi? Alexander Borodin, chimistul şi câştigătorul premiului Tony, iată cine!
Din păcate Borodin, compozitorul unei mari părţi a muzicii pentru "Kismet", câştigătorul premiului Tony din 1954 pentru cel mai bun spectacol cu acompaniament muzical ("musical") de pe Broadway, nu putea veni să-şi ia premiul. Şi asta pentru că era mort de şaizeci şi şapte ani! Compozitorul/omul de ştiinţă rus a avut o dublă carieră fascinantă, caracterizată prin pendulări între laborator şi pian, succesul izvorând din ambele. Pasionaţii de muzică îl cunosc ca pe un compozitor celebru, fără să aibă cunoştinţă de faptul că el a fost un profesor de chimie foarte apreciat. Chimiştii ştiu despre cercetările sale de laborator, dar este puţin probabil să fie familiarizaţi cu simfoniile sale.
De fapt, Alexandr Borodin nu era un "Borodin." El era un Gedeoneshvilli, după numele tatălui său, un nobil rus. Problema a fost că mama lui Alexandru era servitoarea nobilului şi căsătoria ieşea din discuţie. Aşa cum se practica în acele zile pentru copiii născuţi în afara căsătoriei, un şerb a fost declarat "tatăl copilului" şi numele său acordat nou-născutului. Porfiry Borodin, valetul nobilului, a fost cel ales, iar soţia sa a fost înregistrată ca mama băiatului. Mai târziu, mama reală a lui Alex, care a rămas pentru totdeauna "mătuşa Mimi", s-a căsătorit cu un medic militar pensionar, asigurând băiatului condiţii privilegiate de educaţie. El a învăţat franceza, germana, italiana şi engleza, a stăpânit violoncelul, flautul şi pianul. La vârsta de nouă ani, Alex s-a îndrăgostit fulgerător de tânăra Elena, pentru care a compus prima sa lucrare muzicală.
Dar ştiinţa a capturat, de asemenea, imaginaţia băiatului, în special chimia focurilor de artificii. În scurt timp, apartamentul "mătuşii" s-a umplut cu baloane, pahare, borcane de cristal şi un sortiment de mirosuri chimice. Borodin a iubit chimia şi a vrut să o studieze în mod formal, dar în momentul acela în Rusia subiectul nu era atestat ca o calificare universitară. Era conţinut, însă, ca o parte a programei de la facultăţile de medicină, aşa că, dacă voiai să studiezi chimia, trebuia să te înscrii la o şcoală medicală şi Borodin aşa a făcut. A absolvit în 1858 cu o teză - o cerinţă pentru absolvire – cu titlul "Analogia dintre acidul arsenic şi acidul fosforic în comportamentul chimic şi toxicologic". După susţinerea acelei teze, lui Borodin i s-a acordat titulatura de medic, ceea ce era oarecum un paradox, căci el era predispus la leşin la vederea sângelui! Nu a practicat niciodată medicina, dar, ulterior, aceasta s-a dovedit benefică atât pentru chimie, cât şi pentru muzică.
Se pare că noul absolvent a impresionat guvernul rus suficient de mult încât să-l trimită în Europa timp de patru ani, pentru a absorbi cele mai recente evoluţii din domeniul ştiinţei. La Heidelberg l-a întâlnit pe compatriotul său Dmitri Mendeleev, "Părintele Tabelului Periodic", care a inspirat viitoarele cercetări din chimie. Pe această linie s-a înscris şi Emil Erlenmeyer, chimistul german cunoscut, probabil, cel mai bine pentru vasul conic pe care l-a conceput, o piesă standard de echipamente de laborator. De la Erlenmeyer, Borodin a aflat despre chimia unei familii de compuşi cunoscuţi sub numele de aldehide, iar acest fapt l-a condus la cercetări ce i-au facilitat descoperirea unei reacţii clasice cunoscută sub numele de "condensarea aldol", atribuită deseori în mod incorect chimistului francez Charles-Adolphe Wurtz.
Condensarea aldol are numeroase aplicaţii, inclusiv în sinteza produsului "Lipitor", celebrul medicament ce reduce colesterolul, precum şi în producţia de cinnamaldehidă - compusul care dă aromă de scorţişoară chiflelor şi plăcintei cu mere. După cum explică renumitul istoric al chimiei George Kauffman, Borodin a dezvoltat, de asemenea, metode de combinare a fluorului sau bromului cu compuşi organici, pentru determinarea prezenţei ureei (în urina animalelor) şi pentru analizarea conţinutului ceaiului şi a apelor minerale.
După periplul său european, Borodin s-a întors în Rusia pentru a prelua un post de profesor la universitatea care l-a format, Academia de Medicină. Conform opiniei generale, el a fost un mare profesor, dedicat studenţilor săi, dar muzica rămânea mereu în mintea lui. Între prelegeri era cunoscut că-şi nota câte o melodie uşor de reţinut! Compoziţiile lui Borodin includ simfonii, muzică de cameră, cântece, lucrări de pian şi o operă neterminată, "Cneazul Igor". Melodiile sale extrem de originale au avut adesea o influenţă islamică, aşa cum reiese din Kismet.
Dar Borodin merită încă o cunună de lauri. Într-o zi a audiat concertul unei tinere pianiste rusoaice şi a realizat că aceasta avea o "ureche muzicală absolută." Dragoste instantanee! În scurt timp cei doi s-au căsătorit şi Borodin a devenit un susţinător pasionat al cruciadei soţiei sale pentru drepturile femeilor, în cele din urmă devenind unul dintre fondatorii Şcolii de Medicină pentru Femei din Sankt Petersburg. Iar până în prezent, o proporţie mare a medicilor din Rusia au fost reprezentaţi de către femei.
În mod repetat de-a lungul carierei sale, Borodin şi-a exprimat frustrarea pentru faptul că avea la dispoziţie prea puţin timp. Când se afla în laborator, dorea să compună muzică. Când se aşeza la pian, gândurile îi pluteau în derivă către experimentele sale chimice. Colegii lui muzicieni îl îndemnau să renunţe la ştiinţă, în timp ce mentorul său în chimie, profesorul Nikolai Zinin, îl mustra pentru că pierdea prea mult timp gândindu-se la muzică, spunându-i că "nu poţi vâna doi iepuri în acelaşi timp".
Din păcate, la vârsta de cincizeci şi trei de ani, Alexander Borodin a ieşit cu totul din timp, plecând din lumea asta, probabil aşa cum i-ar fi plăcut, cu acompaniament muzical, înconjurat de colegii săi din domeniul ştiinţei. El organizase un bal de gală în casa lui pentru a sărbători realizările profesorilor de la Academia de Medicină, când, în mijlocul unui dans entuziast, s-a prăbuşit şi a murit. Cine ştie ce ar mai fi realizat Alexander Borodin dacă ar fi trăit până la o vârstă înaintată? Poate că ar fi fost vorba de un alt premiu alături de premiul Tony. Poate un Nobel?
Traducere de Maricica Botescu după blogs.mcgill.ca, cu acordul autorului.
