Henri BecquerelAntoine Henri Becquerel a fost un fizician francez, laureat al Premiului Nobel şi descoperitorul radioactivităţii. A primit în 1903 Premiul Nobel pentru fizică, alături de soţii Marie şi Pierre Curie, care au studiat şi ei fenomenul pus în evidenţă de Becquerel.

 

 

Henri Becquerel s-a născut la 15 decembrie 1852 şi a fost puternic influenţat de mediul unde a trăit: familia sa era una de fizicieni, iar casa modestă arăta ca un mic laborator de fizică. Nu rar, tânărul Becquerel urmărea cu mare interes experimentele pe care le făcea tatăl său.

După ce a absolvit liceul a intrat la Colegiul Politehnic, unde a început să facă cercetări ştiinţifice individuale. A scris numeroase lucrări de fizică din diverse domenii: electricitate, magnetism, fotochimie, meteorologie, electrochimie, însă cele mai importante domenii au fost fosforescenţa şi optica.

Becquerel a studiat proprietăţile mai multor substanţe, publicând informaţii interesante despre nichel şi cobalt. El demonstrează că fierul acoperit de nichel manifestă proprietăţi magnetice doar după starea de incandescenţă. A comparat proprietăţile magnetice ale oxigenului şi ale ozonului şi a constatat că ozonul are proprietăţi magnetice mult mai clare. Măsoară împreună cu tatăl său temperatura magmei.

A comparat proprietăţile magnetice ale oxigenului şi ale ozonului şi a constatat că ozonul are proprietăţi mult mai pronunţate. De fapt, oxigenul şi ozonul nu sunt magnetice, ci paramagnetice: paramagnetismul este o formă de magnetism care se manifestă doar în prezenţa unui câmp magnetic exterior. Atomii sau moleculele constituente ale materialelor paramagnetice au momente magnetice permanente (dipoli), chiar şi în absenţa unui câmp magnetic exterior.


Descoperirea razelor X de către Wilhelm Conrad Roentgen

Într-o seară de noiembrie, Wilhelm Röntgen, care studia razele catodice, a văzut o pată de lumină în laboratorul său, deşi toate sursele de lumină era închise, mai puţin tubul catodic (tub electric în care un fascicul de electroni formează un spot luminos), care era însă acoperit cu un carton negru. Întrucât tubul era acoperit, reieşea că nu razele catodice erau cele care provocau luminescenţa. Röntgen a denumit noile raze raze X sau rontgen şi a observat că ele treceau cu uşurinţă prin diferite obiecte (inclusiv prin cartonul negru). Când şi-a trecut propria mână prin razele noi, pe ecranul tubului catodic şi-a văzut propriile oase. Rontgen a studiat 50 de zile şi nopţi aceste raze, uitând în acest timp de familie, sănătate sau studenţi.

 

 


Descoperirea razelor röntgen l-a marcat profund pe Becquerel. El a emis o teorie conform căreia orice luminescenţă este însoţită de emiterea razelor röntgen. Această idee i-a venit deoarece, în timpul experimentelor lui Röntgen, razele catodice provocau atât luminescenţă, cât si raze X. S-a gândit să cerceteze experimental această idee. A folosit o combinaţie de sulfat de uraniu şi sulfat de sodiu, pe care a pus-o pe o placă foto învelită într-o hârtie neagră (pentru a fi ascunsă de lumină), iar apoi a scos-o la soare. Scoasă la soare, combinaţia de sulfat a început să lumineze puternic, însă lumina nu ajungea şi la placa foto, care era protejată. Când a developat placa foto, pe aceasta se vedea clar locul unde a stat combinaţia de sulfat.

Încă nu era sigur că sulfatul emană în urma expunerii la razele solare nu doar lumină, ci şi raze X, şi de aceea a mai făcut un experiment. De data aceasta, a pus între combinaţia de sulfat şi placa foto o mică cruciuliţă de cupru, pentru a vedea dacă vor trece prin ea razele röntgen. Pentru că venise iarna, nu a mai scos plăcuţa la soare şi a depozitat-o undeva. În martie, când a vrut să o scoată la soare, s-a gândit să developeze pentru orice eventualitate placa foto. Şi ce să vadă? Deşi nu fusese expusă la razele solare, pe placa foto se vedeau exact imaginile cruciuliţei şi ale combinaţiei de sulfat! De aici a tras concluzia că emiterea razelor röntgen nu depindeau de luminescenţă. El şi-a dus experimentul mai departe şi a folosit doar sulfat de uraniu pe placa depusă la întuneric. Astfel a descoperit că uraniul şi compuşii săi emit continuu raze X.





Primul comunicat din lume despre existenţa radioactivităţii a fost efectuat de Becquerel la 24 februarie 1896. Această descoperire este una dintre cele mai importante din ştiinţa contemporană. Pentru această descoperire i s-a decernat premiul Nobel, pe care l-a împărţit cu soţii Curie, care s-au implicat şi ei în cercetarea radioactivităţii. După ce a primit premiul, s-a întors la cercetările sale, însă oboseala îl va afecta din ce în ce mai mult. Pe data de 25 august 1908 se stinge din viaţă pe neaşteptate.





Bibliografie:
„100 laureaţi ai Premiului Nobel”, Serghei Musskii, Editura EuroPress, 2008



Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!