Tipărire
Categorie: Biografii. Fizică
Accesări: 8153

Niels BohrNiels Bohr, de origine daneză, unul dintre cei mai influenţi fizicieni ai secolului al XX-lea, laureat al premiului Nobel pentru fizică în 1922, a avut o contribuţie decisivă în domeniul mecanicii cuantice şi în determinarea structurii atomice. Detalii, în continuare.

 

 

 

 

 

Niels Bohr
Niels Bohr
Credit: Wikimedia Commons

 

Născut la 7 octombrie 1885, în Copenhaga, Danemarca, Niels este primul fiu al lui Ellen Adler Bohr, care provenea dintr-o familie înstărită de evrei  şi al lui Christian Bohr, luteran devotat şi profesor de psihologie.

Student al Universităţii din Copenhaga, secţiile de filozofie şi matematică, la vârsta de 20 de ani, motivat de medalia de aur pusă în joc în cadrul unui concurs sponsorizat de Academia Daneză pentru Ştiinţă şi Litere, Niels conduce o serie de experimente privind tensiunea superficială. Succesul înregistrat de eseul său, care îi aduce mult râvnita medalie, îl determină să abandoneze filozofia pentru a studia fizica.

După ce obţine diploma de doctorat, în 1911 şi după o serie de experimente conduse la universităţi de prestigiu din Anglia, Bohr publică în 1913 modelul structurii atomice, introducând teoria conform căreia electronii orbitează în jurul nucleului.

În anul 1916, Bohr devine profesor al Universităţii din Copenhaga, iar în 1921 înfiinţează Institutul de Fizică Teoretică. Concepe, de asemenea, principiul complementarităţii, conform căruia lucrurile pot fi analizate individual, ca având proprietăţi aparent contradictorii. Amândouă punctele de vedere sunt adevărate, însă nu le putem percepe în acelaşi timp. El se referă la efecte precum dualismul corpuscul-undă, în care diferite măsurători făcute asupra unui sistem demonstrează că acesta prezintă atât proprietăţi corpusculare, cât şi proprietăţi de undă. Spre exemplu, un experiment care evidenţiază proprietăţile de particulă ale luminii nu va arăta niciuna dintre proprietăţile sale de undă.

Acest principiu a generat discuţii între Bohr şi binecunoscutul fizician Albert Einstein. În anul 1927, referindu-se la afirmaţia că oamenii sunt totodată actori şi observatori în lume, Einstein îl acuză pe Bohr de misticism, considerat a fi incompatibil cu ştiinţa. Acesta din urmă neagă acuzaţia.

Bohr era de părere că procesul de observare al unui fenomen modifică fenomenul observat. Einstein, pe de altă parte, se opunea subiectivităţii în ştiinţă, dedicându-şi ultima parte a vieţii descoperirii unor elemente reale care să facă din mecanica cuantică o teorie bazată pe realism.

 

Niels Bohr si Albert Einstein
Niels Bohr şi Albert Einstein
Credit: Wikimedia Commons

 

Niels Bohr a luat parte la Proiectul Manhattan, în laboratorul secret Los Alamos din New Mexico, unde, din motive de securitate, i se spunea Nicholas Baker. După cel de-al doilea război mondial, întors în ţara sa natală, este distins de către guvern cu Ordinul Elefantului.

Niels îşi proiectează propria stemă ce înfăţişa un taijitu (simbolul pentru ying şi yang) şi moto-ul latin „contraria sunt complementa”- contrariile sunt complementare.

Se stinge din viaţă în Copenhaga, în 1962, la vârsta de 77 ani.

 

 

Semnatura Niels Bohr
Semnătura lui Niels Bohr
credit: Wikimedia Commons

 

Citate celebre de Niels Bohr:

  1. Tot ceea ce este real este alcătuit din lucruri care nu pot fi privite ca reale.
  2. Să nu te exprimi niciodată mai clar decât eşti în stare să gândeşti.
  3. Unele lucruri sunt atât de serioase încât trebuie să râzi de ele.
  4. Raţionamentul meu nu trebuie interpretat ca afirmaţie, ci ca întrebare.
  5. Opusul unei afirmaţii corecte este o afirmaţie incorectă. Însă opusul unui adevăr profund poate fi foarte bine un alt adevăr profund.
  6. Este greu să faci previziuni, mai ales despre viitor.
  7. Un expert este o persoană care a făcut toate greşelile care se pot face într-un domeniu foarte restrâns.