Constanta Hubble. Evoluţia Universului (2)
În partea a doua a seriei privind dimensiunile Universului vom explora modul în care Edwin Hubble a descoperit în 1929 că universul nu este static, ci în expansiune. Este observaţia care stă la baza înţelegerii ulterioare a faptului că a existat un început, numit Big Bang.
Constanta Hubble. Evoluţia Universului (1)
Cât de mare este, de fapt, Universul? Iată o întrebare care a rămas fără răspuns chiar până mai târziu decât am fi tentaţi să credem. Vă invităm în continuare să citiţi o serie de patru articole pe înţelesul tuturor despre evoluţia imaginii noastre despre Univers.
Constanta Hubble. Evoluţia Universului (4)
În a patra şi ultima parte a seriei de articole dedicate evoluţiei universului şi constantei lui Hubble vom examina cum putem măsura valoarea acestei constante, de ce este ea importantă şi vom prezenta câteva concluzii pe marginea ideilor introduse aici.
Etologia – ştiinţa comportamentului animal
Etologia, întemeiată de Konrad Lorenz acum mai bine de 100 de ani, este o ştiinţă din cadrul biologiei care descifrează comportamentul animal, inclusiv uman, pe baza mecanismelor evolutive din cadrul speciei şi a mecanismelor adaptative interspecifice.
Zoomenirea, de Desmond Morris
Desmond Morris este de profesie zoolog, dar şi pictor suprarealist (a expus alături de Miró), devenit celebru odată cu publicarea cărţii “Maimuţa goală”. Autor a peste 20 de volume despre comportamentul animal. Pasiunea sa rămâne studiul “animalului din noi”, oamenii.
Video: A patra dimensiune spaţială
Auzim deseori că spaţiu-timpul este curb, sau că Universul poate fi finit, dar nemărginit. La ce se referă, mai exact, aceşti termeni abstracţi în care oamenii de ştiinţă descriu Universul în cadrul ştiinţei cosmologiei? Ne explică în clipul de mai jos Carl Sagan.
Galileo Galilei, părintele ştiinţei moderne
Naşterea ştiinţei moderne a avut loc în Italia acum aproximativ 400 de ani, prin mai multe invenţii şi descoperiri ale lui Galileo Galilei, fiecare fiind suficientă pentru a-i asigura un loc în panteonul savanţilor care au schimbat fundamental înţelegerea lumii.
2011MD, de 30 de ori mai aproape ca Luna
Pe data de 27 iunie, la orele 17:14 GMT (20:14 ora României), asteroidul 2011 MD, cu un diametru cuprins între 8 şi 18 metri, va trece la o distanţă de circa 12.000 km faţă de Pământ, deasupra Antarcticii. Câteva detalii pe această temă, în cele ce urmează...
Din nou despre găurile negre microscopice
Am publicat recent o ştire care spunea că e posibil ca Pământul să fie străbătut în permanenţă de găuri negre microscopice. Vă invităm ca în cele ce urmează să citiţi o analiză a studiului teoretic care a introdus această ipoteză îndrăzneaţă.
Iranul lansează al doilea satelit
Iranul a reuşit miercuri 15 iunie lansarea celui de-al doilea satelit din istoria sa. Lansarea a avut loc de la baza spaţială iraniană din apropierea oraşului Semnan în jurul orei 09:15 UTC. O rachetă de tip Safir a lansat micul satelit de 15.3 kg Rasad-1 (Observation-1).
Aage Bohr, scurtă biografie
Aage Bohr (1922-2009) a călcat pe urmele tatălui său, binecunoscutul Niels Bohr, fiind un teoretician al fizicii nucleare. Dacă Niels Bohr a dezvoltat primul model cuantic al atomului, Aage Bohr a contribuit la dezvoltarea primei teorii cuantice a nucleului.
Formula ceaiului perfect...
În Anglia ceaiul de la ora 5 (five o'clock tea) este o tradiţie, un adevărat ritual. Mulţi dintre iubitorii ceaiului sunt convinşi că a face un ceai bun este o artă. Oamenii de ştiinţă însă susţin că secretul ceaiului perfect constă în folosirea unei formule matematice...
Peştii cartilaginoşi şi peştii osoşi
După cum mulţi dintre dumneavoastră îşi amintesc, celebrul Steve Irwin, "vânătorul de crocodili", a fost ucis de o pisică de mare. O să aflaţi în acest articol că pisica de mare este parte a grupului chondrostei, parte a peştilor cartilaginoşi.