Experimentul VIP-2 Lead caută semnale ale gravitației cuantice
Click dreapta pe imagine - Open image in new Tab (pt. o rezoluție superioară)
În cadrul unor proiecte științifice care au loc în laboratoare subterane, precum cel de la Gran Sasso, Italia, se caută posibile semnale prevăzute de diverse modele ale gravitației cuantice. Aceste modele prevăd o violare a principiului de excluziune al lui Pauli. Un experiment recent, VIP-2 Lead, efectuat la Gran Sasso, a reușit să stabilească limite extrem de puternice în verificarea unei întregi clase de modele.
Care sunt riscurile consumului de îndulcitori artificiali?
Din cauza consecinţelor negative asupra sănătăţii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat limitarea consumului de zahăr la mai puţin de 10% din aportul caloric zilnic al unei persoane. În acest context, industria alimentară a început să utilizeze din ce în ce mai des îndulcitorii artificiali în locul zahărului din alimente şi băuturi. Aceste substanţe au capacitate ridicată de îndulcire, chiar şi în cantităţi scăzute, şi au un aport caloric minim. Datorită acestor caracteristici, consumul de îndulcitori artificiali a devenit o strategie din ce în ce mai frecvent utilizată pentru a combate obezitatea şi hiperglicemia.
Luna aceasta, însă, IARC (International Agency for Research on Cancer) din cadrul OMS a clasificat aspartamul, unul dintre cei mai utilizaţi îndulcitori artificiali, drept potenţial agent carcinogen, ridicând numeroase semne de întrebare referitoare la siguranţa consumului acestor substanţe şi efectele asupra sănătăţii. Dar ce spun studiile despre îndulcitorii artificiali?
Viermi reveniți la viață după 46 de mii de ani
O imagine obținută cu un microscop electronic al unui vierme Panagrolaimus kolymaensis.
Credit: Alexei V. Tchesunov and Anastasia Shatilovich/Institute of Physicochemical and Biological Problems in Soil Science RAS
Acum 46.000 de ani, pe când mamuții lânoși încă existau (specia este dispărută), o pereche de viermi cu dimensiunea de circa 1 mm au fost prinși și înghețați în permafrostul siberian.
Faptul incredibil este că acest tip de vierme are capacitatea de a reveni la viață după aceste zeci de mii de ani de suspendare a funcției vitale (această stare, care permite supraviețuirea în condiții de temperaturi scăzute extreme, se numește criptobioză).
De ce inseparabilitatea cuantică nu este atât de misterioasă și de ce mecanica cuantică este non-locală
Potrivit titlurilor de presă, Premiul Nobel pentru fizică de anul trecut a fost acordat pentru că fizicienii au arătat că universul nu este real la nivel local. Sau pentru „comportament cuantic bizar”, „acțiune la distanță bizară” sau pentru „explorarea ciudățeniei lumii cuantice”.
Ce vrea sa însemne asta? Este universul într-adevăr nereal la nivel local? Ne vom uita mai întâi la ce înseamnă a fi „local”, vom vorbi despre mecanica cuantică și apoi le vom combina pe amândouă.
De ce incompletul ne atrage, plus alte gânduri sub „cupola de căldură” a lui iulie (JID-109)
• O informație incompletă și fără context este stimulativă, cerând participarea cititorului. Generează indignare și comentarii pe rețelele sociale. De aceea, printre altele, manipularea și conspirațiile de tot felul sunt atrăgătoare. De aceea o informație completă este plictisitoare.
• Orice exprimare a unei preferințe este echivalentă cu o limitare. Simplul fapt al exprimării preferinței întărește această limitare. Fie că e vorba despre muzică, lecturi, activități fizice etc.
• Lumea are locurile ei de absorbție a suferinței, speranței, nenorocirilor de tot felul, ororii sau bucuriei. Și absorbite și izolate în diverse locuri, ele par că sunt în dozaj mic în lume.
Un spital adună suferința, speranța și, uneori, oroarea.
O biserică atrage tot spectrul emoțiilor umane, de la extaz mistic și speranță la deznădejde și durere.
O pușcărie atrage acele spirite care nu și-au încăput în carapace, uneori din prea multă lipsă, alteori din surplus, uneori din obișnuința cu răul, alteori din lipsă de auto-control.
De ce pierzi și grăsime, dar și mușchi atunci când ești la dietă
Pentru a slăbi, trebuie să existe un deficit de calorii, adică să introduci în corp mai puține calorii decât cele consumate. Dar deficitul caloric nu duce doar la pierderea grăsimii, ci, inevitabil, și a mușchilor. În primele zile de deficit caloric, corpul folosește rezervele de glicogen pentru energie.
Glicogenul este o polizaharidă compusă din mai multe molecule de glucoză. Glucoza din sânge poate fi transformată și stocată sub formă de grăsime în țesutul adipos, atunci când cantitatea de alimente ingerate depășește necesarul de energie al organismului și capacitatea de stocare în ficat și mușchi, sub formă de glicogen.
Nu, timpul NU trecea de cinci ori mai încet la începuturile universului
Una dintre non-descoperirile recente din cosmologie este aceea că timpul trecea mai repede în prezent decât la începuturile universului. Acest tip de titlu a apărut în presa românească și cea străină, dar pur și simplu nu este adevărat! Ce spune studiul este altceva, nu că timpul trecea mai încet la începuturile universului.
Expansiunea universului ar putea fi măsurată cu ajutorul undelor gravitaționale și al efectului de lentilă gravitațională
Un singur eveniment, cum ar fi fuziunea a două găuri negre, poate apărea ca două evenimente cosmice atunci când undele gravitaționale urmează căi care se curbează în jurul unui corp cosmic masiv, precum o galaxie, în drumul către Terra.
Credit: P. Ajith/ICTS
Într-un articol recent publicat în revista Physical Review Letters a fost propusă o nouă metodă pentru a măsura expansiunea universului, folosind undele gravitaționale generate de coliziuni de găuri negre și efectul de lentilă gravitațională. Această metodă ar putea contribui la rezolvarea misterului expansiunii universului, dat fiind că în prezent există o discrepanță între rezultatele obținute prin aplicarea diverselor metode în ceea ce privește așa-numita constantă a lui Hubble.
Cum să nu mori din cauza unei boli a creierului (atac cerebral sau Alzheimer)
Cele mai grave boli ale creierului sunt atacul cerebral și boala Alzheimer. Cele mai multe atacuri cerebrale au la bază ruperea plăcii din interiorul arterelor, blocarea fluxului sangvin către părți ale creierului, ceea ce are diverse efecte nocive, de la pierderea temporară a unor funcții la paralizie sau moarte. Un segment mai mic al atacurilor cerebrale presupune inundarea creierului cu sânge, în urma ruperii unui vas de sânge. În anul 2021 în România au fost 2.500 de decese care au avut la bază infarctul cerebral, iar 2.205 decese au fost cauzate de hemoragia intracerebrală (sursa aici, pg. 9).
Alzheimer este o boală care presupune un declin lent, este asociată cu pierderea progresivă a memoriei și, în final, a vieții. Este asociată cu acumularea unei plăci formate din substanțe numite amiloizi ce pot apărea în interiorul țesutului cerebral.
Unde gravitaționale cu lungimea de undă de dimensiuni galactice - detectate de astronomi
Unde gravitaționale - emise în urma coliziunii a două găuri super-masive (concepție artist).
Credit: Aurore Simonnet for the NANOGrav Collaboration
După ce în 2015 cercetătorii de la Caltech, MIT și LIGO Scientific Collaboration au detectat pentru prima oară unde gravitaționale (rezultatul coliziunii a două găuri negre), una dintre predicțiile teoriei generale a relativității a lui Albert Einstein, recent patru echipe separate de cercetători (din SUA, Europa, Australia și China) au anunțat că dețin date solide cu privire la existența unor unde gravitaționale de dimensiuni galactice, care afectează dinamica structurii spațiu-timp a universului.
Ca de obicei, presa a prezentat subiectul într-o natură senzaționalistă, fără mare legătură cu descoperirea în sine. Deși informațiile privind aceste tipuri de unde gravitaționale sunt importante, suntem încă departe de momentul în care putem spune că trebuie să ne schimbăm teoria privind nașterea universului ori că progresele făcute modifică / cimentează anumite aspecte privind apariția universului în mod fundamental și definitiv.
Retatrutida, medicament pentru obezitate, scade cu 25% greutatea corporală în mai puțin de un an
Administrarea retatrutidei (eng. retatrudide) a determinat o scădere a masei corporale fără precedent la persoanele supraponderale sau obeze, cu sau fără diabet zaharat de tip 2, stabilind un nou record de eficacitate a unui tratament pentru obezitate. Acestea sunt concluziile a două studii prezentate în cadrul sesiunilor științifice ale American Diabetes Association (ADA) de anul acesta. Simultan, rezultatele au fost publicate în New England Journal of Medicine și în The Lancet.
La persoanele care au avut diabet zaharat de tip 2, administrarea celei mai ridicate doze testate a tratamentului a determinat reducerea masei corporale cu 17%, la 36 de săptămâni de la administrare. Niciun alt medicament nu a avut un efect atât de important asupra greutății la această categorie de pacienți. Dintre persoanele non-diabetice, retatrutida a redus masa corporală cu minim 30% la peste 25% dintre aceștia, cu minim 20% la peste 60% dintre aceștia și cu minim 15% la aproape 85% dintre participanții fără diabet zaharat de tip 2.
Iluziile optice sunt generate de ochi, nu de procese psihologice complexe
Ambele cuburi par să aibă pătrate galbene și albastre pe latura de sus, dar cele ce par galbene de pe pătratul din stânga sunt de un gri identic cu cele care par albastre pe cubul din dreapta. Credit: Jolyon Troscianko
O lucrare publicată recent arată că iluziile optice sunt generate de limitări ale ochilor noștri și ale modului în care funcționează neuronii vizuali și nu de procese psihologice complexe.
Cercetătorii au examinat iluzii optice care au la bază modul în care contextul (culorile din proximitate) afectează modul în care percepem culorile.
Avortul are legătură cu dreptul la viață, dar sunt multiple alte zone în care dreptul la viață ar putea fi mai bine protejat (JID-108)
Discuțiile pro și contra despre dreptul la avort nu pot găsi o soluție definitivă. Este tipul de subiect care pur și simplu nu poate găsi o rezolvare rațională definitivă. În esență, este vorba, aparent, despre respectul pe care ar trebui să-l avem pentru viața umană. Dar o perspectivă mai largă ne arată că viața umană nu este nici pe departe atât de sfântă cum am vrea să credem.