Scientia

Scientia terras irradiamus

Newsletter zilnic!

Ultimele intrebari pe QA

Participaţi la concursul "Medicina azi"! (06.02-25.05)! Citiţi regulamentul concursului.


____________________
DICŢIONAR ASTRONOMIE

A B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S T U V

Formele de relief (6) Imprimare Email
Terra
Scris de David Jelescu   
Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 20:50

TerraSuprafaţa Terrei nu este netedă, ci are numeroase neregularităţi, denumite forme de relief. Unele zone ale litosferei sunt mai înalte, altele mai joase, unele sunt mai netede, altele mai încreţite. Azi vorbim despre principalele forme de relief şi caracteristicile lor.

 

 

 

 

Plăcile tectonice (5)

Scurtă introducere

Formele de relief sunt asperităţi ale scoarţei terestre. Încă de la naşterea Pământului diverşi factori au dus la apariţia formelor de relief. Multe dintre formele actuale de relief s-au format acum sute de milioane de ani, dar nu au rămas neschimbate, ci au fost şi continuă să fie supuse permanent unor schimbări, determinate de diverşi factori. Astfel, relieful Terrei se află într-o continuă evoluţie, iau naştere forme noi de relief, dispar sau se modifică forme de relief mai vechi etc. După dimensiunile lor, formele de relief se împart în: forme de relief majore de gradul I, forme majore de gradul al II-lea, forme medii şi micro-forme de relief.

 

 

Forme de relief majore de gradul I

Formele de relief majore de gradul I sunt reprezentate de bazinele oceanice şi continente. Bazinele oceanice reprezintă depresiunile scoarţei terestre, ocupate de apele mărilor şi oceanelor.  Există cinci bazine oceanice, corespunzătoare celor cinci oceane ale Terrei: Bazinul Atlantic, Pacific, Arctic, Indian şi Sudic. La rândul lor, bazinele oceanice prezintă pe suprafaţa lor forme de relief mai reduse, precum dorsalele, fosele oceanice sau gropile abisale.

Continentele reprezintă mase mari de uscat. În general se consideră că există 6 continente: America de Sud, America de Nord, Australia, Europa, Asia şi Africa, dar există şi păreri conform cărora cele două Americi ar forma un singur continent, America sau că Europa şi Asia formează împreună continentul denumit Eurasia. Precum bazinele oceanice, şi continentele prezintă pe suprafaţa lor forme de relief mai reduse precum munţii, dealurile, câmpiile etc.


Forme majore de gradul al II-lea

Aceste forme de relief sunt reprezentate de formele de relief de pe suprafaţa celor majore de gradul I. În cazul continentelor aceste forme sunt reprezentate de munţi, dealuri, podişuri şi câmpii.

Munţii sunt forme de relief înalte şi se formează ca urmare a cutării scoarţei sau ca urmare a erupţiilor magmatice. Astfel, după modul formare munţii se clasifică în munţi de încreţire şi munţi  vulcanici sau de tip bloc.


Imagine Munţii Caucaz
Imagine din Munţii Caucaz


Dealurile şi podişurile reprezintă forme de relief mai joase decât munţii, dar mai înalte decât câmpiile. Câmpiile sunt cele mai joase forme de relief specifice continentelor. Se pot forma prin eroziunea unor forme de relief mai înalte sau prin depunerea de sedimente (roci fărâmiţate), transportate de către apele curgătoare sau de către vânt.

În cazul bazinelor oceanice, aceste forme de relief sunt reprezentate de dorsale, câmpii abisale şi gropi abisale, denumite şi fose. Dorsalele sunt reprezentate de către lanţuri de munţii subacvatici. Sunt foarte asemănătoare cu lanţurile muntoase continentale, formându-se prin aceleaşi procedee. Câmpiile abisale reprezintă câmpiile specifice bazinelor oceanice şi prezintă aceleaşi origini cu ale acestora. Fosele oceanice reprezintă zone foarte adânci ale bazinelor oceanice, de forma unor fose sau gropi.


Formele medii

Formele medii reprezintă formele de relief care se formează pe suprafaţa formelor majore de gradul al II-lea şi sunt reprezentate de forme precum peşterile, microdepresiunile, dunele de nisip, văile, luncile etc.


Dune nisip
Dune de nisip, formă de relief mediu



Microrelieful

Microrelieful sau micro-formele de relief sunt reprezentate de cele mai mici forme de relief, precum dune mici de nisip, halde de steril, gropi puţin adânci etc.

Vom detalia aceste forme de relief în cadrul articolelor viitoare.


Continentele (7)

 


Citeşte şi:



Ultimele mesaje pe forum
Despre metoda duhovniceasca
Totodată -- ca și completare -- întrucât perceperea obiectului cunoașterii duhovnicești presupune a accepta a-priori faptul că el există, cum pot fi considerate informațiile despre existența acestui obiect ca fiind obiective, dacă vin prin cunoaștere duhovnicească?
Paradoxul Soarelui Timpuriu - imposibilitatea formarii unui pamant sferic
CitatDeoarece orice variatie a luminozitatii Soarelui ar fi avut efecte dezastruoase asupra evolutiei vietii pe Pamant, adica temperaturi mult mai scazute (ceea ce ar contrazice, bineinteles, teoria conform careia Pamantul a cunoscut o temperatura medie in ultimii ...
Tangenta despre distanta Pamant - Soare
Clonatule, de fiecare data cand eviti sa raspunzi clar si la obiect la intrebarile simple, iti dovedesti incapacitatea de a justifica rational afirmatiile tale.Nu te-am intrebat cum a obtinut stiinta actuala valorile oficiale, ci te-am intrebat cum ai obtinut tu va...
mic exercitiu intelectual: geocentrism vs heliocentrism
Citat din mesajul lui: alexandru n. din Mai 16, 2012, 08:10:31 O să revin cu răspunsurile la întrebările puse, nu ştiu exact când.Ok, pentru a reimprospata memoria, iata lista cu intrebari punctuale la care eu astept raspunsuri scurte si la obiect de la tine:Q1: Cu...
Scientia