Scientia

"Pot creaţionismul ştiinţific şi designul inteligent să fie considerate ştiinţă?", iată întrebarea la care încearcă să ofere un răspuns jurnalistul Peter Hadfield în acest nou episod al seriei "Made easy", episod intitulat "Creaţionismul ştiinţific pe înţelesul tuturor"...

De la Big Bang până în zilele noastre (10)

În acest al 11-lea episod al seriei "De la Big Bang până în zilele noastre", autorul face o analiză a creaţionismului ştiinţific şi a designului inteligent în contextul controverselor privind introducerea acestora în programa şcolară din unităţile de învăţământ americane.

Conform unui sondaj de opinie menţionat în film (Pew Forum, 2005, Despre religie şi viaţa publică), 64% dintre americanii intervievaţi sunt de acord cu predarea creaţionismului în cadrul orelor de ştiinţe naturale. Aşadar, premiza cu care autorul pleacă la drum este una a ignoranţei: majoritatea oamenilor nu ştiu prea multe despre ştiinţă sau despre comunitatea ştiinţifică. De unde şi necesitatea lămuririi de către mass-media şi nu numai a anumitor aspecte referitoare la creaţionismul ştiinţific şi la designul inteligent, aspecte lămuritoare în contextul întrebării de la început: sunt acestea ştiinţă ori nu?

Conform lui Peter Hadfield, una dintre problemele principale ale adepţilor predării în şcoli, la orele de ştiinţe, a creaţionismului ştiinţific şi designului inteligent, este o falsă deschidere către toate perspectivele existente, deschidere pe care aceştia o susţin. Numai că asta ar presupune, de pildă, acceptarea ca idei ştiinţifice a tuturor perspectivelor, care mai de care mai năstruşnice, precum cele cu privire la construirea piramidelor de către civilizaţii extraterestre, călătoriile interplanetare prin porţi stelare ori altele asemenea, de genul celor prezente prin cărţile lui Erich von Däniken şi ale altor autori, de care chiar şi librăriile din România sunt înţesate. Adepţii creaţionismului nu pomenesc nimic de toate aceste perspective alternative şi care, în esenţă, vin în contradicţie cu convingerile ştiinţifice moderne, ci urmăresc exclusiv impunerea creaţionismului ştiinţific şi a designului inteligent drept ştiinţe, cât şi a ideii că în interiorul comunităţii ştiinţifice chiar există o dezbatere reală cu privire la originile vieţii inteligente pe Terra.

"Uneltele" folosite de adepţii creaţionismului ştiinţific şi ai designului inteligent de multe ori nu au nimic în comun cu metoda ştiinţifică despre care autorul a vorbit în episodul anterior. Nu poţi porni la drum cu revelaţii. Dacă începi cu concluzia şi apoi cauţi dovezile, încalci o regulă de bază a cercetării ştiinţifice. Dacă ştii concluzia dinainte, de ce te-ai mai obosi cu căutarea dovezilor? Chiar şi sistemul juridic a eliminat acest tip de abordare. Într-un asemenea context, ideea de cercetare ştiinţifică devine inutilă.

Vorbim despre lucruri evidente, iar adepţii creaţionismului ştiinţific au înţeles şi ei asta, astfel că au căutat alte metode  de a-şi face loc în programa ştiinţifică din şcoli. Astfel s-a născut şi conceptul mai vag, dar aparent mai apropiat de ştiinţă, al designului inteligent. Această nouă abordare constă de obicei în 2 paşi simpli: găseşte un lucru complicat, neexplicat încă îndeajuns de clar de ştiinţa modernă, pentru a trage apoi concluzia că incapacitatea de a-l înţelege nu poate fi pusă decât pe seama existenţei unei fiinţe invizibile, numită acum designer inteligent. 

Acest salt de la problemă la concluzie este în cel mai bun caz pseudoştiinţă. Ştiinţa nu funcţionează astfel. După cum am văzut în videoclipul anterior, oamenii de ştiinţă investighează enigmele, indiferent de gradul lor de complexitate, până ajung la formularea unei ipoteze plauzibile. Pe baza acelei ipoteze aceştia fac predicţii ce pot fi testate experimental şi doar după ce ipoteza a fost testată cu succes se poate ajunge la o concluzie şi ulterior la o teorie ştiinţifică.

Predicţiile şi testarea acestora nu fac parte din arsenalul susţinătorilor designului inteligent, spune Hadfield, aşadar nu putem vorbi de ştiinţă în acest caz. Designul inteligent e mai degrabă o idee netestată, iar nu o teorie, iar dacă se acceptă includerea in programa şcolară, la orele de ştiinţă, a unor idei netestate, atunci ar fi la fel de legitim să vorbim în acelaşi cadru şi despre părerile lui Erich von Däniken, punându-le alături de teoriile lui Einstein ori Darwin, susţine fostul reporter al New Scientist.

Autorul demontează şi ideea conform căreia comunitatea ştiinţifică ar fi împărţită între adepţii evoluţionismului şi cei ai designului inteligent, oferind o perspectivă grafică asupra majorităţii covârşitoare a oamenilor de ştiinţă de pe întreg mapamondul care susţin ideile evoluţioniste. Nu se poate vorbi despre divizare, ci mai degrabă despre consens în favoarea ştiinţei autentice.

În final, autorul îşi exprimă îngrijorarea, nejustificată în opinia noastră, referitoare la faptul că punerea semnului de egalitate în şcolile americane între ştiinţa autentică şi designul inteligent ar putea avea ca efect o încetinire a ritmului progresului ştiinţific în SUA, în favoarea altor ţări în care orele de ştiinţă sunt destinate exclusiv predării ştiinţelor... Atâta vreme cât învăţământul superior al SUA, în toate formele sale, va atrage an de an sute, poate chiar mii de absolvenţi din liceele şi facultăţile de pe întreg mapamondul, cercetarea ştiinţifică americană va deţine în continuare supremaţia la nivel global.

De la Big Bang până în zilele noastre (12)

Videoclipurile sunt guvernate de principiile licenţei Creative Commons, putând fi copiate şi distribuite gratuit, cu condiţia menţionării autorului, în scopuri exclusiv necomerciale şi fără modificări. Canalul Youtube al lui Peter Hadfield poate fi accesat la această adresă. Varianta însoţită de subtitrarea în limba română este disponibilă pe canalul Youtube al utilizatorului FluxMagnetic.