Scientia

Partea a şasea a seriei "De la Big Bang până în zilele noastre" prezintă pe înţelesul tuturor o scurtă istorie a teoriei evoluţiei, cât şi mecanismele selecţiei naturale, făcând apel la o creatură imaginară botezată de autor, fostul reporter New Scientist Peter Hadfield, ipoteticus.

De la Big Bang până în zilele noastre (5)

Aflaţi urmărind această prezentare video că:

• teoria evoluţiei a fost propusă de către Charles Darwin în urmă cu mai bine de 150 de ani (1858);
• ideea că organismele evoluează e veche de mai bine de 2000 de ani;
• înaintea lui Darwin, gânditorul Jean Baptiste Lamarck a fost primul care a elaborat o teorie proprie, coerentă, a evoluţiei, care avea la bază 2 idei considerate valide în acea vreme: pe de o parte faptul că indivizii pierd caracteristicile de care nu au nevoie şi le dezvoltă pe cele utile, iar pe de alta teza conform căreia trăsăturile astfel dobândite sunt moştenite de urmaşi;
• Darwin nu a publicat singur ideile sale despre mecanismele evoluţiei, ci împreună cu Alfred Russel Wallace. Darwin lucra la teoria sa când, în 1858, Alfred Russel Wallace îi trimite un eseu care, în esenţă, descria aceeaşi idee, ajungându-se astfel la publicarea în comun a ambelor teorii.

Filmul conţine o prezentare foarte sugestivă a mecanismului de funcţionare a selecţiei naturale, şi anume descrie ce se întâmpla dacă ţinem cont de doar două idei - faptul că animalele se înmulţesc şi ideea că există variaţie în cadrul procesului de reproducere. Astfel, este studiată evoluţia mai sus amintitului ipoteticus, constatându-se că:

• trăsăturile sunt moştenite;
• atunci când mediul se schimbă, unele trăsături conferă un avantaj posesorului;
• prin urmare, materialul genetic ce conferă aceste avantaje este transmis mai departe;
• şi, de asemeni, genele care nu conferă avantaje tind să nu fie transmise mai departe.

Episodul vine şi cu o serie de răspunsuri la unele întrebări şi obiecţii ale celor care nu sunt de acord cu ideile evoluţioniste (în cadrul nesfârşitei contraofensive a creaţionismului ştiinţific), întrebări ori obiecţii precum :

• cum ajungi de la organisme unicelulare la ceva atât de complex cum e creierul uman?
• cum se poate evolua la ceva atât de complex cum e ochiul uman (trimiţând în acest caz la un videoclip de pe Youtube)?
• evoluţia ar necesita apariţia informaţiei într-un loc unde nu a existat înainte;
• evoluţia e un accident, ceva întâmplător;
• mutaţiile sunt greşeli, cum pot fi benefice?

În final, autorul subliniază faptul că, aşa cum este cazul în toate ramurile ştiinţei, concepţia despre mecanismele evoluţiei s-a modificat în timp. Noile teorii şi dovezi indică, de pildă, că:

• mutaţiile e posibil să nu fie cauza principală a schimbării (se aminteşte, de exemplu, de reglarea cis - un proces prin care proteinele modifică ADN-ul, activând sau dezactivând genele);
• ADN-ul poate exagera trăsăturile selectate natural. Contextul mai larg este cel al epigeneticii, un domeniu foarte vast, nou, al biologiei moleculare, care studiază mecanismele prin care condiţiile de mediu afectează genomul, fără a modifica ADN-ul (este vorba despre tulburările expresiei genice cauzate de altceva decât schimbarea secvenţei ADN-ului);
• evoluţia pare a avea loc cu intermitenţe, ca şi cum selecţia naturală s-ar intensifica ocazional - teoria echilibrului intermitent.

E bine de înţeles că noile descoperiri nu invalidează ideile lui Darwin, ci doar arată că teoria sa era nefinisată şi incompletă. Desigur, mai sunt încă multe de lămurit cu privire la mecanismele evoluţiei, dar cum ar putea fi altfel în condiţiile unei întreprinderi precum cercetarea ştiinţifică?

De la Big Bang până în zilele noastre (7)

Videoclipurile sunt guvernate de principiile licenţei Creative Commons, putând fi copiate şi distribuite gratuit, cu condiţia menţionării autorului, în scopuri exclusiv necomerciale şi fără modificări. Canalul Youtube al lui Peter Hadfield poate fi accesat la această adresă. Varianta însoţită de subtitrarea în limba română este disponibilă pe canalul Youtube al utilizatorului FluxMagnetic.